Înmânarea însemnelor de Membru de Onoare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prof. Constantin Toma

2011-05-25

La 26 mai 2011, ora 14.00, în Sala de conferinţe a Grădinii Botanice (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (str. Pădurii, 18), va avea loc o şedinţă festivă, consacrată înmânării însemnelor de Membru de Onoare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, profesorului Constantin Toma de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, academician al Academiei Române.

Onorificul titlu i s-a acordat prof. Constantin Toma, prin decizia Adunării Generale a membrilor titulari şi membrilor corespondenţi ai AŞM din 24 februarie 2011.

Cu un cuvânt de salut la şedinţa festivă, va participa acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţă din Moldova, iar Laudatio va fi rostit de acad. Alexandru Ciubotaru.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Rodica Isopescu,
Centru Media al AŞM