65 de ani de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei

2011-06-15

La 12 iunie curent, Academia de Ştiinţe a Moldovei a consemnat 65 de ani de la fondarea primelor instituţii academice din Republica Moldova. Cu aceasta ocazie, acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei a rostit o alocuţiune în faţa oamenilor de ştiinţă. Discursul acad. Gheorghe Duca a cuprins о retrospectivă a istoricului constituirii şi dezvoltării Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Sincere şi cordiale felicitări cu prilejul frumoasei aniversări, a transmis şi Marian Lupu, preşedintele interimar al Republicii Moldova într-un mesaj de felicitare.

Participanţii la festivitatea solemnă, au ascultat un concert de zile mari, în care a răsunat melodiile acad. Eugen Doga, m.c. Gheorghe Mustea, compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, compozitorului Antonio Lucio Vivaldi, etc. Melodiile au fost interpretate de Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova. În faţa audienţei, sub bagheta conducătorului artistic şi dirijor Svetlana Veselovscaia, a evoluat şi Corul Model al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care a încins atmosfera cu un program variat ce a inclus atît lucrări muzicale clasice, cît şi opere ale compozitorilor contemporani.

Rodica Isopescu,
Centrul Media al AŞM.