Alegerile locale şi participarea politică

2011-07-06

Academia de Ştiinţe a Moldovei a găzduit, ieri, 5 iulie, masa rotundă „Alegerile locale şi participarea politică”, la care au participat reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice academice şi universitare, reprezentanţi ai Comisiei Electorale Centrale şi ai societăţii civile.

„Evenimentul de astăzi se desfăşoară în contextual acelor procese politice, care au loc în societatea noastră, iar sarcina comunităţii ştiinţifice este de a-şi aduce contribuţia la identificarea problemelor, la căutarea unor soluţii, care ar putea să contribuie la realizarea unor anumite obiective”, a rostit în deschiderea mesei rotunde Victor Moraru, directorul Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice.

În cadrul evenimentului, dr. Iurie Josanu, raportor principal, a prezentat un studiu amplu cu privire la participarea politică în Republica Moldova şi consolidarea democraţiei participative prin prisma alegerilor locale generale, menţionând că „În Republica Moldova, participarea politică este foarte puţin studiată, iar alegătorii consideră că participarea politică se limitează doar la participarea lor în alegeri parlamentare şi locale”.

Unele constatări referitor la alegerile locale şi participarea politică, a prezentat şi Iurie Ciocan, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, care a subliniat că „Dacă până anii trecuţi alegerile purtau un aspect gospodăresc, în prezent, alegerile locale din 5 iunie 2011, s-au politizat. Iar acest fapt a făcut ca societatea civilă să fie divizată în două părţi”.

În acelaşi context, Victor Juc, dr. în filosofie a adăugat că politizarea excesivă a alegerilor, poate fi dictată de conjunctura politică naţională, iar datorită mass-mediei politizarea a crescut, şi astfel s-au amplificat şi mijloacele de manipulare a electoratului.

Aceeaşi opinie a împărtăşit şi Valeriu Mândru, dr. în sociologie, adăugând că „Chiar dacă companiile de sociologie vor folosi cele mai bune eşantioane, cei mai buni operatori, asta nu înseamnă că sondajul va fi unul competitiv, deoarece electoratul este influenţat de actorii politici”.

De asemenea, participanţii au mai abordat şi următoarele subiecte: comportamentul politic în timpul campaniei electorale, atitudinile electoratului faţă de candidaţii la funcţiile de primari şi consilieri, manifestarea democraţiei prin prisma alegerilor locale, cultura politică în alegerile locale, oportunităţi de reducere a pragului de vârstă pentru dreptul de a alege, personalizarea votului şi evaluarea candidaţilor, etc.

Masa rotundă a fost organizată de Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice.

Rodica Isopescu,
Centrul Media al AŞM