Conferinţa ştiinţifică: „20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova”

2011-08-24

Miercuri, 24 august 2011, ora 10.00, în Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.1) va avea loc Conferinţa Ştiinţifică cu genericul „20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova”.

Conferinţa se desfăşoară sub egida Institutului de Istorie, Stat şi Drep t al Academiei de Ştiinţă a Moldovei.

Un cuvânt de salut în deschiderea conferinţei ştiinţifice vor rosti:

acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
Elena Beleacova, dr. în economie, director general al Biroului Relaţii Interetnice al Republicii Moldova.

În cadrul Conferinţei vor fi prezentate următoarele rapoarte:

Mişcarea democratică naţională şi Parlamentul Independenţei, Gheorghe Cojocaru, dr. în istorie, conferenţiar universitar, director al IISD al AŞM.

Parlamentul Independenţei şi conflictul transnistrean, Anatol Ţăranu, dr. în istorie, conferenţiar universitar, IISD al AŞM.

Independenţa Republicii Moldova ca şansă a revenirii în marea familie a Europei Unite, Nicolae Enciu, dr. hab. în istorie, conferenţiar universitar, IISD al AŞM

Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 – act de temelie al Republicii Moldova, Andrei Smochină, dr. hab. în drept, profesor universitar, vicedirector al IISD al AŞM

Fenomenul mediatic moldovenesc: itinerarul unei deveniri, Victor Moraru, dr. hab. în ştiinţe politice, profesor universitar, director al Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM

Instituţionalizarea şi evoluţia politicii externe a Republicii Moldova: oportunităţi şi constrângeri, Victor Juc, dr. în filozofie, conferenţiar universitar, IIEŞP al AŞM

Identitatea naţională în Republica Moldova: între ideal şi realitate, Gheorghe Bobână, dr. hab. în filozofie, profesor universitar, IIEŞP al AŞM

Declararea Independenţei – un început de revenire la matricea spirituală românească, Vasile Bahnaru, dr. hab. în filologie, profesor universitar, Director al Institutului de Filologie al AŞM

În cadrul Conferinţei va avea loc prezentarea cărţii:

Gheorghe E. Cojocaru, Ieşirea din U.R.S.S. Republica Moldova. Dezbateri parlamentare (1990-1991): Culegere de documente. Chişinău – Bucureşti 2011, care va fi prezentată de către prof. univ., dr. Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Centrul Media AŞM