E.S. Mircea Snegur: „Mă mândresc cu această apreciere, acceptând-o cu inima împăcată şi pentru faptul că, în toate timpurile, am susţinut Academia"

2011-08-26
 

Primul Preşedinte al Republicii Moldova, E.S. Mircea Snegur, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ceremonia de înmânare a însemnelor de Doctor Honoris Causa a avut loc, joi, 25 august, în cadrul şedinţei solemne a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM.

Şedinţa se înscrie în suita manifestărilor consacrate aniversării a 20-a a proclamării Independenţei Republicii Moldova, organizate de Academia de Ştiinţe a Moldovei, aceasta fiind o davadă a recunoaşterii din partea comunităţii ştiinţifice a meritelor în faţa Istoriei a primului Preşedinte al Republicii Moldova, E.S. Mircea Snegur, personalitate marcantă care a avut o contribuţie substanţială la edificarea statului Suveran şi Independent – Republica Moldova.

La fesivitate au participat membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, oameni de cultură, colegi, priteni ai E.S. Mircea Snegur.

Tradiţionalul Laudatio a fost prezentat de către acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în care a fost subliniată contribuţia substanţială a omului politic Mircea Snegur la proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi la întemeierea de acum 20 de ani a statului nostru.

În context, preşedintele AŞM a făcut referire la un element delicat al situaţiei politice şi geopolitice din săptămâna „tulbure” şi „fierbinte”, care a precedat adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, punctând doar câteva din faptele măreţe şi cu titlu de pionierat ale Preşedintelui Mircea Snegur, realizate după adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, fapte care ne trezesc mândrie naţională şi astăzi.

Acad. Gheorghe Duca a remarcat iniţiativa prezidenţială a E.S. Mircea Snegur din 27 aprilie 1995, de corectare a art. 13 din Constituţie privind denumirea corectă a limbii vorbită de moldoveni, pe care Preşedintele Mircea Snegur a lansat-o în temeiul Hotărârii din 1994 a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, invocând, că „numele corect al limbii pe care o vorbim este limba română, iar cei care nu vor să înţeleagă – să consulte savanţii, care ştiu mai multe despre etimologia şi dezvoltarea limbii noastre”. Preşedintele AŞM a exprimat recunoştinţă Excelenţei Sale pentru păstrarea şi sprijinirea în condiţii deloc uşoare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a infrastructurii instituţiei.

În Laudatio s-a menţionat, de asemenea, că prestigiosul titlu de Doctor Honoris Causa primului Preşedinte al Republicii Moldova, E.S. Mircea Snegur, i-a fost conferit în semn de înaltă recunoştinţă pentru meritele Domniei Sale, în calitate de savant şi om politic, în consolidarea statului Republica Moldova, recunoaşterea acestui stat pe arena internaţională, susţinerea valorilor democratice, promovarea adevărului istoric şi ştiinţific despre istoria, limba şi cultura neamului românesc.

Înainte de a rosti Oratio Gratitudinis, E.S. Mircea Snegur a ţinut să aducă mulţumiri pentru acordarea înaltului titlu onorific de Doctor Honoris Causa, de către cel mai prestigios for ştiinţific al Moldovei şi coordonator al dezvoltării cercetărilor şi al valorificării elaborărilor savanţilor în toate domeniile. „Mă mândresc cu această apreciere, acceptând-o cu inima împăcată şi pentru faptul că, în toate timpurile, am susţinut Academia, inclusiv, în anii când au bântuit critici acerbe la adresa ei”, a menţionat Doctor Honoris Causa, Mircea Snegur, exprimând recunoştinţă deosebită acad. Gheorghe Duca pentru cuvintele bune cu referire la viaţa şi activitatea Domniei Sale, conţinute în Laudatio, prezentat în faţa distinsului auditoriu.

Cu ocazia înregimentării în efectivul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Doctor Honoris Causa, Mircea Snegur a ţinut un discurs intitulat „Independenţa de totalitarism şi edificarea statului democratic”, pe care l-a început cu compartimentul În căutarea identităţii.

Pentru un destin demn de viitor al Republicii Moldova, Excelenţa Sa a expus câteva priorităţi care rezultă din principiile stipulate în Declaraţia de Independenţă, adoptată cu două decenii în urmă, respectarea cărora sta la baza împlinirii năzuinţelor cetăţenilor Republicii Moldova de a-şi vedea ţara drept un stat prosper şi cu adevărat democratic. Pentru atingerea acestor idealuri, cetăţenii Republicii Moldova trebuie sa-şi iubească ţara şi să conştientizeze „că viitorul cel mai bun depinde de truda lor aici, acasă”, a concluzionat E.S. Mircea Snegur.

Adresând felicitări proaspătului Doctor Honoris Causa, acad. Mihai Cimpoi a menţionat că E.S. Mircea Snegur este un „cavaler al adevărului”, pentru că atunci când a trebuit să spună marele adevăr despre limba română, a decis categoric, fără reticenţă. Un alt merit al său a fost şi faptul că „s-a sfătuit întotdeauna cu intelectualitatea”. Prin acordarea acestui înalt titlu, Excelenţa Sa, revine acolo unde merită, în cadrul comunităţii ştiinţifice, academice, fiind şi om de ştiinţa, si om politic, a specificat academicianul.

„Este o onoare pentru Academie să aibă printre rândurile ei o personalitate care a decis în favoarea acestui popor”, a spus acad. Vasile Micu, care îl cunoaşte pe Mircea Snegur de 55 de ani. Cuvinte de felicitare şi recunoştinţă Excelenţei Sale pentru susţinerea Academiei atunci „când se abăteau norii negri asupra ei” a exprimat acad. Vasile Anestiade. Şi dacă antevorbitorii au expus în luările de cuvânt activitatea multilaterală, în special cea statală, acad. Simion Toma a invocat prin exemple rolul Excelenţei Sale ca savant în agricultură. Prof. Anatol Ciobanu i-a atribuit primului Preşedinte al Republicii Moldova calitatea de spiritus rector.

Cunoscând dramele sufleteşti prin care a trecut Preşedintele Mircea Snegur, Constantin Oboroc, viceprim-ministru în acea perioadă, a mărturisit că Excelenţa Sa a reuşit să treacă prin acele timpuri dramatice şi să se ridice la înălţime doar pentru acest popor, subliniind responsabilitatea şi înţelepciunea Domniei Sale.

Cuvinte de înaltă apreciere E.S. Mircea Snegur, au exprimat prof. dr.hab., prof. Boris Boincean, scriitorul Andrei Starmbeanu.

Primul Preşedinte al Republicii Moldova, E.S. Mircea Snegur este al 15-a Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Galeria foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM