Acad. Mihai Cimpoi la Vocea Basarabiei: „Insistenţa Preşedintelui AŞM Gheorghe Duca ne-a ajutat să aducem bustul poetului Adrian Păunescu pe Aleea Clasicilor”

2011-09-07

Vă invităm să ascultaţi ediţia emisiunii ISTORIA ÎN MIŞCARE din 3 septembrie 2011, cu participarea distinsului eminescolog, critic şi istoric literar Mihai Cimpoi, fruntaş al Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia postbelică, conducătorul şi sufletul viu, timp de aproape 20 ani, al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău, academician al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. O emisiune realizată chiar de ziua naşterii marelui savant şi Om al cetăţii, Mihai Cimpoi.

Pe parcursul ediţiei veţi putea afla detalii captivante – unele în premieră – despre viaţa personală şi pasiunile acad. Mihai Cimpoi, precum şi despre activitatea sa politică. Omagiatul acestei emisiuni de largă audienţă se referă, totodată: la meritele istorice ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei în problema Limbii Române; la importanţa conferinţei publice „Limba Română, casă a fiinţei noastre”, susţinută de Domnia Sa în şedinţa solemnă a AŞM din 31 august 2011; la obstacolele cu care s-a confruntat Academia de Ştiinţe a Moldovei în marea misiune de a aduce şi instala pe Aleea Clasicilor bustul în bronz al marelui poet şi academician Adrian Păunescu, consăteanul academicianului Gheorghe Duca, căruia acad. Mihai Cimpoi îi mulţumeşte pentru insistenţă şi pentru faptul că, prin iniţierea acordării titlului de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în 31 august 2010, dl Duca i-a prelungit viaţa purtătorului de FLACĂRĂ al conştiinţei şi demnităţii Neamului românesc, Adrian Păunescu.

Ascultă emisiunea aici:
http://www.voceabasarabiei.net/istoria-in-miscare-cu-luminia-dumbrveanu/17709-audio-istoria-in-micare-ediia-din-3-septembrie-2011


Notăm că emisiunea ISTORIA ÎN MIŞCARE, realizată de Luminiţa Dumbrăveanu, jurnalist, scriitor, poate fi ascultată la Radio Vocea Basarabiei în fiecare zi de sâmbătă, după ştirile de la ora 10.00, inclusiv online, pe Internet, la www.voceabasarabiei.net. Emisiunea este transmisă în reluare în aceeaşi zi de sâmbătă, la ora 20.00, precum şi după miezul nopţii.

Centrul Media al AŞM