O realizare ştiinţifică şi inovaţională a cercetătorilor chimişti de la AŞM

2011-09-09
 

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca a efectuat o vizită de lucru la Compania de utilizare a deşeurilor din mase plastice pentru reciclare „UISPAC”, cu care AŞM, mai exact, Institutul de Chimie al AŞM şi Uzina Chimică a AŞM, a lansat în martie curent un proiect de transfer tehnologic, intitulat „Prelucrarea integrală a deşeurilor din mase plastice cu obţinerea produselor noi”.

Scopul vizitei a fost de a evalua faza de executare a lucrului în cadrul proiectului menţionat, coordonarea acţiunilor propuse, ce vizează implementarea noii tehnologii de utilizare a deşeurilor din mase plastice pentru reciclare, elaborate de Institutul de Chimie al AŞM.

Specialiştii susţin că la ora actuală, în ţara noastră, dar şi în lume nu există un sistem adecvat de valorificare a deşeurilor, nici tehnologii sau metode rezonabile de folosire a tuturor materialelor plastice, problema devenind tot mai acută din punct de vedere tehnic, dar şi economic.

Miza proiectului respectiv în rezolvarea acestei probleme globale presupune o nouă tehnologie cu implementarea metodelor noi de tratare şi utilizare a deşeurilor, cu includerea şi folosirea acestora în diferite compoziţii (console pentru cofraje de construcţie, suport armatură, cofraje, ţiglă, plăci pentru trotuar etc.), descompunerea termică cu obţinerea produselor de destinaţie specială. In final, se va monta instalaţia industrială de prelucrare integrală a deşeurilor de mase plastice cu obţinerea produselor noi.

În acest sens, a fost menţionat faptul că aproximativ 70-80% din echipamentul, utilajul necesar a fost deja creat si în decurs de maxim două luni de zile va fi dată în exploatare o nouă linie de utilizare a tuturor deşeurilor plastice, ceea ce va constitui o premieră pentru Republica Moldova, iar prin realizarea acestui proiect vor fi soluţionate o serie de probleme ecologice si economice, fiind folosite rezultatele ştiinţifice şi inovaţionale a cercetătorilor chimişti.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM