Grădina Botanică a fost vizitată de 500 liceeni din mun. Bălţi

2011-09-12
 

Peste 500 liceeni din mun. Bălţi au vizitat, la sfârşitul săptămânii trecute Grădina Botanică din Chişinău. Fascinanta destinaţie a fost sugerată elevilor de către preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, în cadrul vizitei de lucru la Liceul “Mihai Eminescu” din Bălţi, pe care a efectuat-o recent.

În cadrul vizitei, preşedintele AŞM i-a îndemnat pe cei curioşi şi dornici de a cunoaşte, să viziteze acest colţ de rai, aşezat şi creat atât de natură, cât şi de măiestria şi priceperea colaboratorilor Grădinii Botanice, care este nu doar un obiectiv turistic, dar şi o instituţie reprezentativă pentru dezvoltarea ştiinţelor naturii.

Preţ de câteva ore, elevii au avut prilejul să admire colecţiile şi expoziţiile de plante medicinale, aromatice, decorative, dendrologice, furajere, conştientizând valoarea şi amploarea lumii vegetale, care te îndeamnă să trăieşti în echilibru cu natura. Atracţia de fond pentru vizitatorii bălţeni a rămas a fi diversitatea plantelor tropicale, subtropicale, îndeosebi, a cactaceelor din complexul de sere, care adăposteşte peste 2600 taxoni.

Potrivit conducerii Grădinii Botanice, anual, instituţia este vizitată de aproximativ 120-130 mii de persoane. Expoziţiile principale, fondate conform principiului ecologico-sistematic sunt: Dendrariul, Vegetaţia Moldovei; Pinariul; Siringariul; Lianariul; Grădina de pomi cu coroana dirijată etc.
Genofondul de plante include cca 10 mii specii şi taxoni.

Notăm, de asemenea, că anul trecut, Grădina Botanică (Institut) a marcat 60 de ani de la fondare.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM