Academicianul Andrei Eşanu distins cu „Premiul Italia 2011” pentru merite deosebite în promovarea culturii şi ştiinţei

2011-10-10
 

Duminică, 2 octombrie 2011, în Sala Mare a Filarmonicii Naţionale a avut loc decernarea „Premiului Italia”, ediţia a II-a. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Moldo-Italiană cu participarea întreprinzătorilor italieni din Republica Moldova, dar şi a întregii comunităţi italiene din Chişinău.

Manifestarea s-a desfăşurat sub patronajul Ambasadei Republicii Italia în Republica Moldova şi a fost consacrată celor 150 de ani de la formarea statului Italia şi a sărbătoririi Sfântului Francesco, patron al Italiei.

Acţiunea a avut drept obiectiv premierea cetăţenilor moldoveni şi italieni care s-au evidenţiat, în particular, în domeniile culturii, artei, antreprenoriatului, contribuţiilor la dezvoltarea relaţiilor culturale între ambele ţări.

Printre premianţii în domeniul culturii şi ştiinţei a fost nominalizat academicianul Andrei Eşanu pentru activitatea rodnică de cercetător, savant neobosit şi promotor al valorilor culturale naţionale departe de hotarele Republicii Moldova. Premiul a fost înmânat de către profesorul Giancarlo Nicoli, preşedintele Centrului Cultural, instituit recent la Chişinău. Urându-i sănătate multă şi succese în munca pe care o desfăşoară, Domnia sa l-a apreciat pe academicianul Andrei Eşanu ca fiind „personalitatea care reprezintă un exemplu notoriu pentru mii de oameni iluştri”.

În domeniul artelor „Premiul Italia 2011” a fost acordat regizorului Valeriu Jereghi, pentru filmul „Arrivederci”.

La ceremonia de înmânare a premiilor mesaje de salut au adresat: Excelenţa Sa Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Italiei în Republica Moldova, Stefano de Leo; preşedintele Camerei de Comerţ Moldo-Italiene, Roberto Pace; preşedintele filialei Eximbanc Veneto-Banca la Chişinău, Sergio Dalpiaz; preşedintele Fundaţiei „Regina Pacis”, Cesare Lodeserto.

Edilii italieni au menţionat că îi onorează faptul de a întreprinde acțiuni concrete în acest sens, exprimând deschidere spre dezvoltarea constructivă a relaţiilor Italia - Republica Moldova în toate sectoarele.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM