Republica Moldova devine oficial ţară asociată la Programul Cadru 7 al UE

2011-10-15
 

Astăzi, 11 octombrie, la Bruxelles, Comisarul European pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, dna Máire Geoghegan-Quinn şi acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM au semnat Memorandumul de Înţelegere între Comunităţile Europene şi Republica Moldova privind asocierea Republicii Moldova la cel de-al Şaptelea Program Cadru al Comunităţii Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică (PC7).

În luarea sa de cuvânt, dna Máire Geoghegan-Quinn a salutat întegrarea Republicii Moldova în marea familie PC7, menționând că evenimentul de astăzi este începutul unei cooperări pe termen lung de care va beneficia Republica Moldova şi va îmbogăţi comunitatea ştiinţifică europeană.

Astfel, Republica Moldova devine prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic şi a doua inclusă în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, care obţine statutul de ţară asociată la PC7.
În rezultatul asocierii, Republica Moldova obţine drepturi similare statelor membre ale UE, devenind membru al Spaţiului European de Cercetare, ceea ce îi va permite:
-să coopereze şi concureze în calitate de partener egal în toate concursurile anunţate de PC7;
-să devină parte componentă a unei reţele europene a oamenilor de ştiinţă, mediului de afaceri şi factorilor de decizie ce stabilesc obiectivele şi priorităţile europene în domeniul cercetării-inovării;
-să beneficieze de potenţialul şi excelenţa ştiinţifică europeană pentru soluţionarea problemelor interne.

Spre deosebire de o ţară terţă (statut pe care l-a deţinut ţara noastră până în prezent), un stat asociat dispune de dreptul de a iniţia proiecte de cercetare şi crea consorţiumuri europene, participă la toate ofertele de finanţare, detaşează reprezentanţi în comitetele de administrare şi grupurile de lucru ale PC7 şi Spaţiului European de Cercetare, beneficiază de suportul Comisiei în consolidarea reţelei de Puncte Naţionale de Contact PC7, participă la iniţiativele de cercetare ce cad sub incidenţa articolelor 169 şi 171 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (cum ar fi Programul „Eurostar” sau Iniţiativele Tehnologice Comune ce promovează parteneriatele public-privat) dispunând de aceleaşi drepturi şi obligaţii în materie de proprietate intelectuală ca şi statele membre participante etc.

Reamintim în context că PC7 este principalul instrument pentru finanţarea cercetării ştiinţifice în Europa, având în perioada 2007-2013 un buget de peste 53 miliarde euro. Participarea la PC7 este deschisă unei game largi de organizaţii şi persoane - centre de cercetare, universităţi, IMM-uri, corporaţii multinaţionale, organe ale administraţiei publice şi persoane fizice.

Centrul Media al AŞM

 


De la stînga la dreapta: Daniela Cujbă. Șeful Misiunii Republicii Moldova la UE, Gheorghe Duca. Președintele Academiei de Științe a Moldovei și Maire Geoghegan-Quinn. Membrul Comisiei Europene responsabil de Cercetare, Inovare și Știință Maire Geoghegan-Quinn, în dreapta și Gheorghe Duca Maire Geoghegan-Quin, în dreapta, Gheorghe Duca, în stînga




Maire Geoghegan-Quin, în dreapta, Gheorghe Duca, în stînga Maire Geoghegan-Quin, în dreapta, Gheorghe Duca Maire Geoghegan-Quin, în dreapta, Gheorghe Duca, în stînga


 
Maire Geoghegan-Quin, în dreapta, Gheorghe Duca, în stînga Fotografie de grup  


Sursa: © EU, 2011