Dezbateri privind proiectul „Nomenclatorului specialităţilor științifice ale personalului din sfera ştiinţei şi inovării”

2011-10-13

Academia de Ştiinţe a Moldovei, în scopul integrării în Spațiul European de Cercetare și armonizării legislaţiei la standardele europene, a elaborat, în baza manualului FRASCATI, proiectul noului Nomenclator al specialităţilor ştiinţifice ale personalului din sfera ştiinţei şi inovării. Conform noului Nomenclator, specialităţile ştiinţifice ale personalului vor fi repartizate după domenii şi ramuri ştiinţifice, iar în unele cazuri – şi după profiluri.

Proiectul nominalizat a fost lansat pentru dezbateri publice (23 august 2011) şi în baza propunerilor şi obiecţiilor înaintate de instituţiile de cercetare ale AŞM, instituţiile de ramură, instituţiile de învăţămînt superior, precum şi comisiile de experţi ale CNAA, a fost ajustat la exigenţele internaţionale, ţinîndu-se cont şi de specificul naţional.

În scopul definitivării proiectului, Academia de Ştiinţe a Moldovei Vă propune spre examinare Nomenclatorul specialităţilor ştiinţifice ale personalului din sfera ştiinţei şi inovării şi solicită respectuos opinia Dumneavoastră asupra acestui document.

Propunerile asupra variantei revizuite a Nomenclatorului pot fi expediate la adresa de e-mail: [email protected], sau pe suport de hârtie (Andrei Bâtcă, bir. 333, tel. 27-06-14), până la data de 25 octombrie curent.

Varianta finală a Nomenclatorului, în rezultatul dezbaterilor publice, va fi remisă Guvernului spre aprobare.

Documentul poate fi accesat aici sau la compartimentul Transparenţa decizională, Proiecte de acte normative.

 

Clasificarea revăzută a domeniilor științifice conform manualului Frascati (versiunea în limba engleză), OECD, 2007