Implicare activă în realizarea iniţiativelor ce vizează cercetările comune

2011-11-07
 

La 4 noiembrie curent, a avut loc cel de-al III-lea Seminar Ştiinţific Internaţional, organizat în cadrul Proiectului Identitatea spaţiului Mediteranean şi Europa de Est. Schimb de oameni şi culturi. (Studiu de caz Italia – Republica Moldova).

Proiectul face parte din cadrul Programului de colaborare bilaterală între Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Consiliul Naţional de Cercetări din Italia. În proiect sunt integrate două institute partenere: Institutul de Istorie, Stat şi Drept (IISD) al AŞM şi Institutul de Studii a Societăţilor Mediteranei din oraşul Napoli, CNR Italia. După primele două seminare realizate anul curent - unul la Chişinău şi unul la Napoli - a urmat un al III-lea care a avut drept obiectiv general familiarizarea cercetătorilor de la Chişinău şi prezentarea pe teren a ariei de cercetare a institutului partener, a formelor şi metodelor de studiu, a realizărilor şi dificultăţilor din cadrul Academiei italiene.

În cuvântul de deschidere, directorul IISD, dr. Gheorghe Cojocaru a punctat cele mai importante aspecte şi paşii deja întreprinşi în cadrul acestui proiect. Domnia sa a subliniat rolul important al mobilităţii în cadrul unor asemenea proiecte, dar şi profesionalismul cercetătorilor.  

În luarea sa de cuvânt, vicepreşedintele AŞM, dr. hab. Mariana Şlapac, a menţionat rolul acestor proiecte în perioada în care Republica Moldova a devenit ţară asociată la Programul Cadru 7 (PC7) şi faptul că Republica Moldova a obţinut drepturi similare statelor membre ale UE, fapt ce permite cooperarea şi concurarea în calitate de partener egal în toate concursurile anunţate de PC7.

Un cuvânt de salut din partea Ambasadei Republicii Italia în Republica Moldova a rostit dr. Nicoletta Borsari, responsabil de probleme culturale. În discursul său, reprezentantul Ambasadei italiene a menţionat faptul că Republica Italia este interesată şi va susţine iniţiativele ştiinţifico-culturale ce se vor realiza de comun acord între ambele ţări care au nu doar rădăcini comune, ci şi legături foarte strânse în prezent. Din partea comunităţii italiene, un cuvânt de salut a avut şi directorul Centrului Cultural Italian la Chişinău, Giancarlo Nicoli.

În cadrul seminarului, dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc, conducătorul proiectului, a punctat momentele importante ale întrunirii, invitând cercetătorii la o mai activă integrare în realizarea unor iniţiative ce vizează cercetările comune, schimbul de experienţă, de opinii, dinamismul şi mobilitatea, condiţii ce vor contribui la dezvoltarea şi prosperarea Republicii Moldova pe filiera ştiinţei.

Comunicările prezentate în cadrul manifestării ştiinţifice s-au axat, cu precădere, pe tema identităţilor Italiei Meridionale şi Moldova: diferite studii de caz. În prima parte a seminarului dr. Raffaella Salvemini, după o succintă prezentare a institutului şi a activităţilor în ansamblu a instituţiei din care face parte, s-a oprit asupra problemei istoriei asistenţei în Italia, începând cu istoria actelor de caritate.

Cercetătorul coordonator, dr. Valentin Constantinov (IISD) a subliniat rolul Moldovei între medieval şi modern ca punct de intersecţie strategic a căilor comerciale euro-asiatice, indicând legăturile Moldovei cu republicile italiene încă în perioadele mai vechi. Dintre temele contemporane stringente care leagă pe viu Moldova de Italia s-a remarcat tema migraţiei, asupra căreia s-a oprit magistru în studii regionale, Aliona Juncu.

În a doua parte a seminarului, cercetătoarele dr. Paola Avallone (IISM-CNR) şi dr. Idamaria Fusco (IISM-CNR) au prezentat subiecte ce ţin de istoria economiei prin prisma cercetărilor academice italiene.

În cadrul seminarului s-a făcut schimb de carte academică. Potrivit organizatorilor, comunicările urmează a fi sistematizate şi publicate în ediţii bilingve.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM