Ziua Mondială a Filosofiei

0000-00-00

La 17 noiembrie 2011, cu începere de la ora 10:00, În Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.1, et. II) vor avea loc manifestări dedicate Zilei Mondiale a Filosofiei cu genericul „Filosofia şi perspectiva umană”, organizate de către Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM.

Agenda include desfăşurarea unei conferinţei ştiinţifice, ediţia IX, care îşi va ţine lucrările în două module: Filozofia în lumea contemporană; Filozofia şi învăţământul.

De asemenea, în cadrul manifestărilor dedicate acestei zile sunt prevăzute întâlniri cu tinerii preocupaţi de filosofie, comemorări, lansări de carte.

Prin adoptarea, în 2002, la Sesiunea a 169-a UNESCO a Strategiei în Filosofie se încearcă o revigorare a ponderii acesteia în lumea contemporană. În rezultatul dezbaterilor şi adoptării Strategiei UNESCO în Filosofie s-a convenit să se declare a treia zi de joi a lunii noiembrie - Ziua Mondială a Filosofiei.

Începând cu anul 2003, Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept, actualmente, Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM, în colaborare cu Asociaţia pentru Filosofie din Republica Moldova organizează manifestări ştiinţifice, consacrate Zilei Mondiale a Filosofiei.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM