Monografie de excepţie în domeniul nanotehnologiilor

2011-11-20
 

Încă un caz de succes înregistrat de savanţii moldoveni, încă un plus de imagine comunităţii ştiinţifice din Republica Moldova. De data aceasta, Editura britanică „Woodhead Publishing” a semnalat apariţia unei monografii internaţionale de excepţie în domeniul nanotehnologiilor cu titlul „Nanocoatings and ultra-thin films. Technologies and applications” (Nano acoperiri şi filme ultra-subţiri: Tehnologii şi aplicaţii), editori fiind m.c. Ion Tighineanu şi prof. Abdel Makhlouf de la Institutul Max-Planck din Postdam-Golm, Germania.

Evenimentul lansării monografiei a avut loc la 17 noiembrie 2011, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, la care au participat cercetători din domeniul nanotehnologiilor şi nanomaterialelor, fizicieni, electronişti, chimişti, experţi în informatică, specialişti pasionaţi de nanoştiinţă şi de aplicaţii ale tehnologiilor moderne.

„Lansarea unei monografii de atare anvergură este un eveniment ce prezumă o înaltă apreciere a m.c. Ion Tighineanu - unul din editorii lucrării, nu doar din partea comunităţii ştiinţifice autohtone, ci şi a comunităţii ştiinţifice internaţionale”, a menţionat acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele AŞM, în deschiderea evenimentului. Asta cu atât mai mult, când în ultima perioadă se încearcă tot mai insistent a pune la îndoială capacităţile comunităţii ştiinţifice din ţară. Prestaţia inedită a m.c. Ion Tighineanu, vicepreşedinte al AŞM, la apariţia unei lucrări fundamentale în domeniul nanotehnologiilor, în colaborare cu savanţi notorii din mai multe ţări, susţine acad. Teodor Furdui, face onoare Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dar şi comunităţii ştiinţifice din ţară şi este şi un răspuns direct celor care nu doresc să conştientizeze că ştiinţa astăzi este unica sursă ce determina progresul societăţii, în special, în condiţiile noastre când suntem lipsiţi de surse energetice, minerale etc. Nu suntem bogaţi material, dar suntem bogaţi în inteligenţă, dovadă elocventă fiind şi această realizare a m.c. Ion Tighineanu, drept pentru care prim-vicepreşedintele AŞM, dl Teodor Furdui a remarcat: „Am avut şi am posibilitatea să mă conving de activitatea lui, aprecierile pe care le are el în comunitatea ştiinţifică. Noi trebuie să ne mândrim cu rezultatele colegilor noştri, pentru că graţie dumnealor noi devenim cunoscuţi în ţară şi peste hotare”.

„Este o onoare pentru mine să am această posibilitate de a vă prezenta monografia colectivă internaţională, apărută recent şi care este rezultatul muncii determinate a mai multor experţi, unde, alături de renumitul prof. Abdel Makhlouf, am avut calitatea de coeditor, reprezentând astfel comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova”, a ţinut să sublinieze m.c. Ion Tighineanu.

Profitând de această posibilitate, protagonistul evenimentului a trecut în revistă câteva aspecte legate de activitatea nano, despre acest domeniu al nanotehnologiilor şi cum se reuşeşte promovarea acestuia, dat fiind că acum 10-15 ani nu toţi credeau în dezvoltarea acestui domeniu în Republica Moldova.

Lucrarea reflectă cele mai recente realizări tehnologice în domeniul nanomaterialelor multifuncţionale care deschid noi posibilităţi pentru utilizarea în micro- şi nanoelectronică, construcţii de maşini, robotică, industria auto etc. Potrivit coeditorului, la monografie s-a lucrat un an şi jumătate, rezultatul este mai mult decât aşteptat, aceasta fiind o posibilitate de a promova imaginea ţării noastre la scară internaţională, o oportunitate de a ne impune la scară europeană şi internaţională şi de a promova vizibilitatea de care avem nevoie.

Vorbind despre importanţa lucrării, coeditorul m.c. Ion Tighineanu a remarcat în prezentarea sa că printre tehnologiile noi descrise în lucrare se evidenţiază litografia cu sarcină de suprafaţă. Ea reprezintă o elaborare nanotehnologică de anvergură a savanţilor noştri, fapt ce a permis obţinerea membranelor ultra-subţiri din nitrură de galiu cu proprietăţi de unicat, sunt biocompatibile, stabile la temperaturi înalte şi medii agresive, rezistente la radiaţii ionizante şi pot sta la baza dispozitivelor operaţionale în condiţii extremale. Această elaborare a savanţilor autohtoni, susţine m.c. Ion Tighineanu, a fost înalt apreciată de comunitatea ştiinţifică internaţională, inclusiv de site-ul NanoTechWeb.org din Marea Britanie şi de Societatea Internaţională pentru Optică şi Fotonică.

„Această carte este un rezultat extraordinar al colegului nostru m.c. Ion Tighineanu care poate fi tratat ca o locomotivă a şcolii moldave în domeniu nanotehnologiilor, microelectronicii, obţinerii materialelor noi”, a relevat în luarea sa de cuvânt acad. Ion Bostan, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, considerând că după plecarea în nefiinţă a regretatului acad. Sergiu Rădăuţanu, prin asemenea personalităţi precum este m.c. Ion Tighineanu s-a reuşit păstrarea acestui domeniu foarte modern de cercetare şi cu impact major pentru dezvoltarea economiilor, elaborarea materialelor cu proprietăţi tehnice noi, ultramoderne. În acelaşi context, acad. Ion Bostan a remarcat că lucrarea denotă încă o dată faptul că Republica Moldova are, cu certitudine, personalităţi, oameni de ştiinţă cunoscuţi şi apreciaţi la scară mondială, iar acest lucru ne face să credem că nu este totul pierdut, mai avem un viitor, exprimând mândria pentru faptul că m.c. Ion Tighineanu şi-a început activitatea cu o ascensiune bruscă în numărul citărilor încă fiind la UTM. „M-a mirat câtă recunoştinţă şi apreciere din partea savanţilor străini a lucrărilor, pe care le conduce m.c. Ion Tighineanu”, a conchis academicianul.

Cu o deosebită plăcere, la discuţiile pe marginea apariţiei editoriale a intervenit m.c. Teodor Şişianu, care a făcut o sinteză profundă a lucrării, analizând rând pe rând toate cele 13 capitole ale lucrării, metodele de lucru care dau aplicaţii reale, menţionând toate realizările descrise şi aplicabilitatea acestora, cartea servind drept material excelent atât pentru savanţi, cât şi pentru doctoranzi, studenţi. Domnia sa a menţionat şi organizarea, de către m.c. Ion Tighineanu, a unei şcoli care este completată permanent cu cadre, care, cu certitudine, va asigura cu succes continuitatea cercetărilor în acest domeniu.

Acad. Mircea Bologa, în luarea sa de cuvânt plină de expresie, a menţionat că lansarea acestei monografii de excepţie se înscrie perfect în contextul evenimentelor aniversare din acest an, domeniul nanotehnologiilor şi nanomaterialelor, aflându-se doar la o vârstă a adolescenţei, deja se bucură de remarcabile rezultate şi perspective. Domnia sa a menţionat că monografia colectivă internaţională este o realizare frumoasă a conjugării eforturilor savanţilor consacraţi din 10 ţări şi reprezintă un caz de succes aparte. „Şi prin această cale intrăm în Europa în ştiinţă. Mai mult, cu asemenea ediţie, cu atare rezultate suntem nu numai acceptaţi, dar cred că şi aşteptaţi şi nu doar în Europa”, a relevat acad. Mircea Bologa, subliniind curajul, responsabilitatea şi onoarea care le-a revenit editorilor - colegului m.c. Ion Tighineanu şi prof. Abdel Makhlouf de la prestigioasa instituţie germană Max-Planck din Postdam-Golm. „Este o mândrie pentru Academie, pentru comunitatea ştiinţifică din ţară în acest bogat an în evenimente aniversare şi un mare merit al specialiştilor în domeniu. Moldova, o nanoparticulă pe harta lumii, devine mai cunoscută, mai citată, mai apreciată”, şi-a încheiat intervenţia acad. Mircea Bologa.

Pe marginea lucrării au mai luat cuvântul acad. Petru Soltan, acad. Sveatoslav Moscalenco, dr. Efim Badinter.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM