Necesitatea asigurării unei joncţiuni eficiente dintre educaţie-cercetare-inovare

2011-12-14
 

Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei a organizat, în zilele de 12-13 decembrie curent, Conferinţa internaţională „Universitate antreprenorială ca model pentru joncţiunea managerială între educaţie, ştiinţă şi inovaţie”, desfăşurată în cadrul Proiectului TEMPUS, la eveniment fiind prezenţi reprezentanţi din cadrul a cinci universităţi partenere ale consorţiumului proiectului, reprezentând şase ţări: Italia, Polonia, Marea Britanie, Federaţia Rusă, Kazahstan şi Republica Moldova.

La manifestare a participat conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei – acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, vicepreşedinţii - m.c. Ion Tighineanu şi dr.hab. Mariana Şlapac, dr.Valentina Stratan, parlamentar, dr. Lilia Bolocan, director general AGEPI, dr. Ghenadie Chernei, director AITT, acad. Ion Bostan, preşedintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, acad. Andrei Galben, rector ULIM, reprezentanţi ai mediului academic, universitar, ai businessului.

Participanţii la întrunire au fost salutaţi de către m.c. Maria Duca, rector al UnAŞM, exprimând sentimente de recunoştinţă pentru înalţii oaspeţi care au acceptat invitaţia de a participa la conferinţa de diseminare a rezultatelor din cadrul Proiectului TEMPUS. Subliniind importanţa evenimentului, rectorul instituţiei-gazdă a remarcat obiectivele prioritare ale proiectului ce presupun crearea unui ecosistem specific inovaţional - antreprenorial naţional şi internaţional integrat pentru susţinerea şi managementul eficient al transferului de cunoştinţe, dar şi de a dezvolta şi implementa la UnASM şi la universităţile partenere un model de Universitate Antreprenorială, care să realizeze managementul efectiv al triunghiului de cunoaştere – educaţie-cercetare-inovare.

În numele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, o adresare de bun venit participanţilor a rostit preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, subliniind oportunitatea şi semnificaţia desfăşurării evenimentului în formatul respectiv. „Dată fiind complexitatea crescută, dar şi costurile din ce în ce mai ridicate a noilor tehnologii, societatea modernă se poate dezvolta doar prin asigurarea unei organizări eficiente pe întregul lanţ: educaţie-cercetare-economie care defineşte în termeni simpli un model generic de dezvoltare economică şi socială a oricărei societăţi umane moderne", a remarcat preşedintele AŞM, specificând că modelul enunţat face referinţă la modul de organizare a cooperării dintre sectorul public şi privat, dar şi la necesitatea asigurării unei joncţiuni eficiente dintre toate cele 3 componente.

În luarea sa de cuvânt, acad. Ion Bostan, preşedintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, rector al UTM, a exprimat cuvinte de gratitudine Comisiei Europene pentru sprijinul enorm acordat Republicii Moldova, prin intermediul acestor proiecte care au fost şi sunt un remediu extraordinar pentru modernizarea învăţământului în ţara noastră.

În cadrul forului au luat cuvântul, de asemenea, prof. Tomas Kryzyznski, rectorul Universităţii Tehnice din Koszalin, Polonia, dr.Valentina Stratan, parlamentar, dr. Lilia Bolocan, director general AGEPI, Andrei Galben, rector ULIM ş.a.

Subiectele pe care s-au axat discuţiile în cadrul evenimentului au vizat în mod prioritar modelul Universităţii Antreprenoriale; profilul şi rolul Incubatoarelor în Universităţile Antreprenoriale, strategii de dezvoltare a programelor de studiu în antreprenoriatul inovaţional pentru specialiştii din domenii non-economice; reţeau inovaţională transnaţională pentru comercializarea tehnologiilor realizate prin iniţiative comune educaţionale, ştiinţifice şi sociale în antreprenoriat şi inovare.

În cadrul manifestării a avut loc, de asemenea, ceremonia de deschidere a incubatorului inovaţional UNIVERSCIENSE al UnAŞM care reprezintă speranţa de a contribui la fortificarea continuă a abilităţilor inovaţionale ale studenţilor, urmată de premierea celor mai interesante idei inovaţionale, ce constituie un prim-pas în formarea aptitudinilor de transformare a cunoştinţelor în rezultate economice cu un impact social.

Galeria foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM