Gala Premiilor „Savantul Anului - ediţia 2011”

2011-12-26


Marţi, 27 decembrie 2011, ora 16:00, la Palatul Republicii (str. Maria Cebotari, 16) va avea loc Gala Premiilor „Savantul Anului - ediţia 2011”, eveniment organizat tradiţional de către Academia de Ştiinţe a Moldovei.

La festivitate sunt invitate personalităţi notorii din sfera ştiinţei şi inovării, învăţământului superior, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai autorităţilor publice din ţară.

În cadrul evenimentului vor fi înmânate Premiile „Savantul Anului 2011”, „Tânărul savant al anului 2011”, Premiile Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru rezultate remarcabile, obţinute în cercetare pe parcursul anului care au avut impact pozitiv asupra dezvoltării ştiinţei şi economiei naţionale. De asemenea, la festivitatea din anul curent va fi înmânat Premiul „Grigore Vieru”, Premii speciale ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dar şi premiile laureaţilor Concursului „Pârghia lui Arhimede”.

La festivitatea de înmânare a premiilor sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM