Academicianul Gheorghe Duca - Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport

2011-12-28
 

Academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.

Însemnele de Doctor Honoris Causa academicianului Gheorghe Duca i-au fost înmânate la 27 decembrie curent, în cadrul Şedinţei solemne a Senatului instituţiei pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea şi organizarea ştiinţei în Republica Moldova, aprofundarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare între ştiinţa academică şi universitară şi susţinerea culturii fizice şi a sportului.

Tradiţionalul Laudatio a fost prezentat de către dr.hab., prof. Mihail Bîrgău, prorector al USEFS,  în care au fost trecute în revistă cele mai valoroase realizări din activitatea ştiinţifică, didactică şi managerială a acad. Gheorghe Duca. A fost exprimată înalta consideraţie pentru elaborările ştiinţifice şi practice în domeniul chimiei, apreciat şi ca fondator al Şcolii ştiinţifice în domeniul Chimiei Ecologice, recunoscută atât în ţară, cât şi departe de hotarele ei.

Proaspătul Doctor Honoris Causa, acad. Gheorghe Duca a prezentat Oratio Gratitudinis „Ştiinţa în Republica Moldova”, subliniind rolul înalt al instituţiilor academice în soluţionarea diverselor probleme ale dezvoltării economiei naţionale şi culturii, şcolile ştiinţifice recunoscute. Protagonistul evenimentului a menţionat şi perioada declinului în ştiinţă, situaţie care a impus elaborarea şi adoptarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, ce a condus, în ultimă instanţă, la relansarea acesteia. De asemenea, acad. Gheorghe Duca s-a referit la administrarea ştiinţei, dinamica şi consolidarea potenţialului ştiinţific uman al Academiei de Ştiinţe, infrastructura inovaţională, reformarea sistemului de management, graţie cărora comunitatea ştiinţifică a înregistrat rezultate relevante.

Prelegerea acad. Gheorghe Duca a inclus şi menţiunea privind semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la Programul Cadru 7 al UE, în rezultatul căreia ţara noastră va obţine, începând cu 1 ianuarie 2012, drepturi similare statelor membre ale UE, devenind membru al Spaţiului European de Cercetare, ceea ce îi va permite să coopereze şi concureze în calitate de partener egal în toate concursurile anunţate de PC7, acesta fiind ora astrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei în anul 2011.

Prezent la eveniment, academicianul Teodor Furdui, prim-vicepreşedintele AŞM, l-a felicitat pe acad. Gheorghe Duca cu ocazia acestei frumoase aprecieri, exprimând recunoştinţa Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport pentru gestul de-ai acorda titlu onorific de Doctor Honoris Causa preşedintelui AŞM, subliniind că prin acesta se recunoaşte nu doar rolul Domniei sale în dezvoltarea ştiinţei, dar şi rolul ştiinţei în general.

Decizia de a i se acorda acad. Gheorghe Duca, prestigiosul titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport. a fost adoptată în unanimitate de către Senatul Universităţii la 8 decembrie 2011.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM