Republica Moldova a intrat în noul an 2012 sub semnul incertitudinii. Situația politică este marcată de faptul că Republica Moldova se confruntă cu o criză constituțională gravă, provenită din incapacitatea partidelor politice prezente în Parlament de a desfășura un eficient dialog politic, necesar pentru depășirea crizei și alegerea șefului statului.

Din punct de vedere politologic, aprecierea situației politice presupune analiza proceselor și evenimentelor politice care se produc în țară într-o perioadă determinată de timp, detectarea tendințelor și conturarea unor scenarii eventuale de desfășurare a evenimentelor.

Drept componente structurale ale situației politice pot fi considerate:
• Circumstanțele vieții politice (situație obiectivă)
• Caracteristicile actorilor politici
• Spațiul social și proporțiile acțiunilor politice
• Reflectarea situației în opinia publică
• Gradul de implicare al actorilor politici în soluționarea problemelor emergente
• Rezultatele acțiunilor politice întreprinse

Din aceste perspective, trebuie de menționat că situației politice actuale îi sunt proprii următoarele puncte de reper și factori care reflectă realitatea politică recentă.

1. Criza constituțională este însoțită de alte două tipuri de crize – politică, determinată de lipsa vizibilă de progrese la capitolul eficiența guvernării, și instituțională, fiind consecință a capacității reduse de funcționalitate a instituțiilor puterii de stat.

În cadrul procesului de democratizare parcurs până acum, de rând cu dezvoltarea graduală pe care sistemul politic a cunoscut-o pe făgașul consolidării democratice şi pe cel instituţional, se înregistrează, totuși, o evoluţie incoerentă (caracterul, perceput de populație drept insuficient, al reformelor întreprinse în sistemul judiciar și în alte sfere), fapt care afectează stabilitatea socio-politică a Republicii Moldova.

2. Vulnerabilizarea situației economice: în pofida creșterii PIB-ului în anul 2011 și a sporirii volumului de remitențe (reușite - la macro-nivel), nivelul de viață al oamenilor este perceput drept unul înrăutățit datorită inflației, la micro-nivel consecințele reformelor nu sunt sesizabile și, ca rezultat, se produce reducerea încrederii în instituțiile puterii de stat. Analiza documentelor oficiale, declarațiile liderilor politici comportă formularea concluziei despre avansarea spre afirmarea economiei de piață și prețul social al reformelor ca fiind prea împovărătoare pentru societate. Sfera economică înregistrează o serie de succese, dar eficiența acestora este deocamdată prea puțin resimțită de populație. O serie de ramuri ale economiei continuă să rămână degradate. Indicatorii privind starea sănătății populației prezintă realități lamentabile, procesele demografice denotă tendințe negative. Tensiunea socială este determinată de probleme vitale, cotidiene, cu care se confruntă populația: lipsa locurilor de muncă (în loc de stimularea business-ului mic și mijlociu, are loc procesul invers: în anul 2011 au fost închise peste trei mii de întreprinderi mici care n-au reușit să reziste); investițiile străine sunt prea puțin vizibile; cheltuielile pentru încălzire s-au dublat în raport cu anul precedent. Supraviețuirea majorității oamenilor, în special din localitățile rurale, este asigurată de banii remitenți și de gospodăria naturală. În particular, producătorii agricoli se confruntă cu o problemă foarte gravă – lipsa pieței de desfacere, în sensul că prețurile la produsele agricole sunt foarte mici și, practic, agricultura a devenit nerentabilă. Este important de a elabora politici de stat pentru protejarea producătorilor mici, în special, prin mecanismele cooperației de consum și identificării piețelor externe de desfacere. Prin urmare, criza politică este însoțită și de înrăutățirea situației social–economice, fapt care condiționează sporirea migrației de muncă, inclusiv a cadrelor calificate.

3. Este evident că depășirea crizei constituționale și, implicit, celei politice, ar putea fi realizată prin identificarea unui candidat neafiliat partidelor politice (considerentele în favoarea acestei opțiuni au fost expuse într-o Notă analitică precedentă, elaborată de IIEȘP), pentru ca clasa politică să încheie discuțiile sterile și să se concentreze asupra rezolvării problemelor reale ale societății moldovenești.

Însă trei dintre cele patru partide parlamentare, prin acțiunile sale, practic, demonstrează interesul său pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, obiectivul urmărit (nedeclarat) fiind, în primă aproximație, de a încerca să-și mărească numărul de mandate. Astfel, PCRM speculează pe seama insucceselor AIE în politica internă, considerând, puțin fondat, în cele din urmă, că își va spori prezența în Parlament. Însă, este prognozabil că electoratul, dezamăgit în politicile AIE, nu va vota pentru PCRM, ci, mai degrabă, nu se va prezenta la urnele de vot. PLDM, din câte se înțelege, are intenția să-și mărească numărul de mandate contând pe prezența consistentă în structurile administrației publice locale, însă se arată interesat în alegeri anticipate, cel puțin, în luna mai. Este puțină probabilitate ca PLDM să-și mărească numărul de fotolii din cauza situației economice precare a majorității populației, exprimată, pe de o parte, în facturi mari , iar, pe de altă parte, în repulsia față de confruntările politice neproductive, expresie a ambițiilor exagerate, dictate de interesele de grup. Se poate de presupus că ținta atacurilor din partea tuturor concurenților vor fi anume liberal-democrații. PDM ar mai putea încerca un test electoral, aparent important mai ales pentru unii dintre liderii acestei formațiuni politice, însă rezultatul așteptat ar putea fi, mai degrabă, cel negativ. Grupul I. Dodon, de asemenea, este vital interesat în desfășurarea cât mai grabnică a anticipatelor, urmărind, cu riscuri mari, să contabilizeze o parte din sufragiile primite de I.Dodon la alegerile locale din iunie 2011 și unele dintre voturile pe care Partidul Socialiștilor le-a obținut în 2005. PL nu dorește alegeri anticipate, deoarece există riscul de a mai pierde din mandate. Partidele extraparlamentare sunt interesate în desfășurarea alegerilor anticipate, deși numai câteva dintre ele sunt pregătite pentru competiție, iar anumite șanse de a depăși pragul electoral de 4 % se presupune că ar putea avea doar Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Acțiunii Democratice, în anumite circumstanțe.

4. În asemenea condiții trezește îngrijorare criza instituțională, în cadrul căreia opoziția parlamentară participă minimal la exercitarea actului decizional; PLDM ocupă în Parlament o poziție distanțată, iar PDM sau PL se manifestă destul de slab în asigurarea funcționalității eficiente a forului legislativ suprem. În cadrul Guvernului situația este opusă, răspunderea fiind asumată în mare parte de PLDM prin persoana Prim-ministrului. Se creează impresia, cel puțin, datorită mass-media, că se încearcă a-i inocula opiniei publice ideea concentrării Executivului asupra problemelor de politică externă (prezentate, nejustificat, ca marcate de mari succese, pe când, în realitate, succesele sunt categoric minimale), iar problemele de politică internă, mai ales, de caracter social și de reformă, de parcă ar rămâne în planul secund.

În rezultat, exercițiul democratic de guvernare prin coaliție, ca și în perioadele precedente, se confruntă cu grave probleme de eficiență și comunicare, iar acțiunile întreprinse sunt puțin palpabile la micronivel (în calitate de exemplu servind efectele minimale pentru cetățenii Republicii Moldova de pe urma implementării Acordului cu privire la micul trafic de frontieră).

Republica Moldova se confruntă cu o criză multiaspectuală, și alegerea Președintelui nu atât ar fi un remediu de scurtă durată, cât ar calma pentru moment spiritele și ar permite Guvernului să se concentreze asupra realizării prevederilor programatice.

Institutul Integrare Europeană
și Științe Politice al AȘM