Secţia Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM şi-a raportat activitatea ştiinţifică şi inovaţională pentru anul 2011

2012-01-24
 

În cadrul Adunării anuale a Secţiei Ştiinţe Exacte şi Economice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 17 ianuarie curent, au fost totalizate rezultatele activităţii ştiinţifice şi manageriale în anul 2011.

Adunarea a fost prezidată de coordonatorul Secţiei, m.c. Ion Tighineanu, vicepreşedintele AŞM, care a salutat prezenţa conducerii Academiei de Ştiinţe la această importanta întrunire anuală a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor exacte şi economice, dorind succes deplin lucrărilor Adunării, după care a invitat  toate cele 13 instituţii ştiinţifice din cadrul Secţiei să-şi raporteze rezultatele activităţii ştiinţifice în anului 2011.

În prezentările sale, directorii institutelor au expus cele mai relevante rezultate ştiinţifice, obţinute de cercetători pe parcursul anului, menţionând rolul şi impactul cercetărilor, studiilor efectuate pentru dezvoltarea ţării. Totodată, vorbitorii au raportat şi problemele cu care s-au confruntat instituţiile, acestea vizând în mare parte insuficienţa mijloacelor financiare, lipsa echipamentelor, utilajelor performante, motiv pentru care o serie de cercetări nu au putut fi efectuate la nivel corespunzător, o problemă nu mai puţin importantă fiind şi atragerea şi stimularea cadrelor tinere în cercetare. Raportorii au formulat în prezentările lor anumite concluzii, fiind trasate şi obiectivele principale pentru anul 2012, acestea axându-se preponderent pe elaborarea şi înaintarea propunerilor de proiecte internaţionale, inclusiv PC7.

Fiecare raport a fost avizat de către o comisie de experţi din partea Biroului Secţiei, prin care s-a aprobat activitatea ştiinţifică, inovaţională şi managerială a instituţiilor.

În pofida bugetului auster, Secţia Ştiinţe Exacte şi Economice a venit către finele anului cu rezultate dintre cele mai frumoase în mai multe domenii. Printre rezultatele semnificative fundamentale a fost menţionat ciclul de lucrări „Abordări teoretice noi pentru descrierea tranziţiilor de spin şi optice în compuşii metalelor de tranziţie” a dr. hab. Sofia Clochişner, şef laborator IFA. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în revista ChemSocRev cu impact factor 26. Pentru această realizare de succes, dr.hab. Sofia Clochişner a obţinut Premiul AŞM în anul 2011. În domeniul cercetărilor fundamentale a fost menţionat şi Andrei Hvorostuhin, cercetător stagiar la Institutul de Fizică Aplicată, pentru ciclul de lucrări „Coeficienţii de viscozitate în materia gluonică pură”, devenind câştigătorul concursului „Tânărul savant al Anului 2011”.

Cu titlu special, au fost menţionate rezultatele cu caracter aplicativ. În acest sens a fost menţionată elaborarea, fabricarea şi testarea turbinelor eoliene de putere mică şi microhidrocentrale, autor al acestei importante realizări fiind Universitatea Tehnică a Moldovei. Noutatea constă în elaborarea unor scheme conceptuale noi de rotoare aero/-hidrodinamice cu eficienţă sporită de conversie a energiei vântului şi apei, fundamentarea teoretică a profilelor aero/ hidrodinamice. Au fost propuse pentru prima dată sisteme originale de conversie a energiilor eoliană şi hidraulică, bazate pe majorarea eficienţei de conversie. Prototipurile industriale de turbine eoliene şi microhidrocentrale sunt protejate cu 12 brevete de invenţie. Un prototip industrial al microhidrocentralei de flux se află în stadiu de cercetare pe r. Prut, c. Stoieneşti, Cantemir. Turbinele eoliene şi microhidro-centralele elaborate, fabricate şi testate vor fi integrate în sisteme de irigare prin picurare şi aspersiune, de pompare a apei potabile, de iluminare, de încălzire a spaţiilor în timpul rece al anului. În situaţia actuală şi de criză energetică şi economică în RM, de subdezvoltare, în special, al sectorului rural, utilizarea surselor regenerabile de energie va avea un impact social şi ecologic major.

În cadrul Institutului de Fizică Aplicată a fost elaborată şi testată în condiţii de producere industrială instalaţia cavitaţională bifrecvenţială de preparare a flotei de încleiere din amidon pentru îmbibarea urzelilor din bumbac. Principiul de funcţionare a instalaţiei se bazează pe efectele cavitaţionale, care însoţesc procesele de dispersare, omogenizare şi scindare a particulelor din amidon. Avantajul principial al instalaţiei cavitaţionale bifrecvenţiale propuse faţă de cea clasică este determinat de faptul, că din procesul tehnologic de fabricare a flotei de încleiere se exclude fierberea la temperaturi de 100-110oC şi presiuni înalte, la fel ca şi utilizarea reagenţilor chimici pentru scindarea amidonului. Rezultatul a fost implementat la întreprinderea TIROTEX din or. Tiraspol.

Au fost remarcate cercetările efectuate de către cercetătorii Institutului de Geologie şi Seismologie şi ai Institutului de Energetică, în scopul asigurării securităţii energetice a Republicii Moldova. În acest sens, au fost evidenţiate 6 structuri geologice, potrivite pentru crearea rezervoarelor de stocare a gazelor naturale. S-au evaluat proprietăţile fizice ale rocilor şi calculate volumele de captare a gazelor naturale de aceste structuri. Pentru amplasamentele acestea s-au argumentat caracteristicile şi configuraţia gazoductelor în regim tur –retur de pompare şi extragere a gazelor naturale stocate, ţinând cont de criteriul de aplatizare a curbei de consum pe republică. De menţionat că rezultatele s-au transmis beneficiarului „S.A.Moldovagaz” şi Ministerului Economiei.

În domeniul nanotehnologiilor au fost menţionate tehnologii noi de obţinere a nanomaterialelor care au fost descrise în articole şi monografii importante, editate în 2011, printre care două monografii colective de rezonanţă internaţională, promovate de Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii "D. Ghiţu" în colaborare cu alte instituţii - Nanocoatings and ultra thin-films: Technologies and applications. Cambridge: Woodhead Publishing Limited, Marea Britanie, coeditori: prof. Abdel Makhlouf, m.c. Ion Tighineanu şi Fundamentals of superconducting nanoelectronics. Berlin Heidelberg: Springer-Verlag, Germania, editor, prof. Anatol Sidorenko.

Drept rezultat semnificativ a fost menţionat succesul Revistei „Электронная обработка материалов”, care este prima revistă din Republica Moldova cu impact factor, fiind reeditată în limba engleză şi diseminată la scară internaţională de editura germană „Springer”.

Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, în anul 2011 s-a evidenţiat prin efectuarea cercetărilor sub aspectul ajustării modelului de simulare macroeconomică la specificul economiei naţionale şi elaborarea scenariilor de prognoză a indicatorilor macroeconomici pe termen mediu (2012-2014). Rezultatele cercetărilor vor fi utilizate de către Ministerul Economiei în calitate de suport ştiinţific în procesul elaborării propriilor prognoze pe termen mediu. Modelul poate fi aplicat la elaborarea politicilor publice, formularea strategiilor şi identificarea constrângerilor în calea dezvoltării economice a ţării.

În completarea performanţelor din domeniul cercetărilor economice vin şi cele realizate în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova. Au fost efectuate studii profunde privind  creşterea competitivităţii economice a ţării prin economia bazată pe cunoaştere; managementul competitivităţii economiei naţionale în contextul proceselor de globalizare; optimizarea politicilor de creştere economică în procesul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană etc.

Printre elaborările practice ale Institutului de Matematică şi Informatică s-a menţionat faptul că în patru instituţii medicale au fost efectuate testările clinice ale sistemului suport decizii pentru diagnosticul ultrasonografic SonaRes. Au fost elaborate şi testate principiile de evaluare a cadrelor medicale în baza cazurilor examinate şi adnotate de către medici-experţi. Au fost achiziţionate, formalizate, şi stocate cunoştinţele, regulile decizionale şi contentul grafic ce ţin de domeniul examinării ecografice a căilor biliare.

M.c. Ion Tighineanu a ţinut să remarce aportul incontestabil în obţinerea performanţelor Secţiei şi din partea universităţilor - Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova. Coordonatorul Secţiei s-a arătat optimist privind rezultatele obţinute, exprimând certitudinea că în anul 2012 Secţia va realiza încă un salt semnificativ, unde multe rezultate şi tehnologii vor fi implementate. Totodată, m.c. Ion Tighineanu consideră că savanţii vor reuşi să aducă de la Bruxelles granturi importante, menţionând că la finele anului 2011, Institutul de cercetări ELIRI a câştigat, în colaborare cu Universitatea „A. Russo” din Bălţi, un grant de la Comisia Europeană de cca jumătate de milion de euro, fiind chiar coordonator al acestui proiect. „Este un exemplu demn de urmat şi de alte instituţii din sfera ştiinţei şi inovării”, a specificat vicepreşedintele AŞM.

Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a remarcat satisfacţia pentru realizările performante înregistrate de cercetătorii din cadrul Secţiei, exprimând cuvinte de apreciere tuturor cercetătorilor care, în pofida unei finanţări modeste s-au pătruns de importanţa şi responsabilitatea muncii pe care o fac. Totodată, preşedintele AŞM a ţinut să sublinieze acordarea atenţiei susţinute privind pregătirea cadrelor, relevând şi necesitatea participării cât mai active a cercetătorilor la concursurile programului comunitar de cercetare PC7, dar şi altor concursuri cu atragerea de fonduri internaţionale pentru susţinerea ştiinţei, dezvoltarea infrastructurii etc.

Adunarea anuală a Secţiei Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM a adoptat o hotărâre în care au fost incluse propunerile, recomandările din cadrul dezbaterilor, în scopul eficientizării în continuare a activităţii de cercetare şi inovare a institutelor.

În cadrul Adunării, au fost audiate şi aprobate rapoartele de activitate pe anul 2011 ale membrilor AŞM din cadrul Secţiei.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM