Lansarea oficială a asocierii la Programul Cadru 7

2012-01-23

În contextul semnării, la 11 octombrie 2011, a Memorandumului de Înţelegere între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asocierea Republicii Moldova la al Șaptelea Program Cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (2007-2013), la 27 ianuarie curent, Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) organizează un eveniment de lansare oficială a statutului de ţară asociată a Republicii Moldova la PC7.

Manifestarea face parte dintr-o serie de acţiuni întreprinse de către AŞM în vederea promovării oportunităţilor survenite pentru comunitatea ştiinţifică, mediul de afaceri, societatea civilă, ca urmare a obţinerii noului statut în cadrul PC7.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Directoratul General pentru Cercetare şi Inovare al Comisiei Europene, la eveniment participând Dl Laurent BOCHEREAU, Şeful Departamentului pentru politică de cooperare internaţională, Directoratul General Cercetare şi Inovare; Dna Kamila PARTYKA, Responsabilă pentru Acţiunile Marie Curie, Directoratul General Educaţie şi Cultură; Dl Hasan Turgay TURSUN, Responsabil pentru Relaţii Internaţionale, Centrul Comun de Cercetare.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate posibilităţile de participare în cadrul Acţiunilor Marie Curie şi Centrului Comun de Cercetare pentru cercetătorii din Republica Moldova.

Această acţiune este de o importanţă majoră pentru cooperarea Republica Moldova-Uniunea Europeană în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, precum şi pentru creşterea rolului cercetării şi inovării pe agenda publică naţională.

Evenimentul se va desfăşura în data de 27 ianuarie curent, începând cu ora 10.00, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Sala Azurie (Bd. Ştefan cel Mare 1, et.1). 

Pentru înregistrare, Vă rugăm să accesaţi link-ul: http://www.surveymonkey.com/s/Y6GH8SQ

Agenda evenimentului