Adio dragă prietene şi coleg Ion Drancă

2012-02-09
 

 In memoriam

Adio dragă prietene şi coleg Ion Drancă

Printre noi de la 5 februarie 2012 nu mai este cel care a fost Ion Drancă, doctorul în chimie, Laureat al Premiului de Stat în domeniul ştiinţei, tehnicii şi producerii (1996), Laureat al Premiului Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2000).

Ion Drancă s-a născut la 14 martie 1945 în comuna Larga, raionul Briceni, Republica Moldova. S-a încadrat în câmpul muncii la Institutul de Chimie al AŞM după absolvirea Facultăţii de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova în anul 1972. Pe parcursul acestor ani Ion Drancă a parcurs calea de la laborant până la cercetător ştiinţific coordonator. În 1984 a susţinut cu succes teza de doctor în chimie în cadrul Consiliului Ştiinţific Specializat pe lângă Universitatea de Stat din Moldova.

Ion Drancă, la fel ca şi mulţi copii basarabeni, în şcoală şi la Universitate, a studiat limba franceză – limba armoniei şi amorului, cunoaşterea căreia permitea cucerirea Parisului sau a altor oraşe franceze. Pentru a pătrunde în tainele ştiinţei contemporane este necesar de a cunoaşte limba engleză. Acest lucru la însuşit Ion Drancă, începând cu anii independenţei Republicii Moldova, când a dispărut cortina de fier a Uniunii Sovietice şi basarabenii au obţinut dreptul şi posibilităţile reale pentru a se integra în spaţiul ştiinţific european şi american. Pentru a atinge aceste deziderate, Ion Drancă a început intens să se ocupe cu însuşirea limbii engleze. Şi a reuşit. Astfel, dumnealui, cunoscând bine limba engleză şi fiind şi un cunoscut specialist, prin publicaţiile ştiinţifice în reviste de prestigiu, a reuşit să câştige prin concurs Bursa Specializată Fulbright la Universitatea din Pensilvania, SUA, pe un termen de 12 luni, în anul 2001, Bursa DAAD, oferită de Guvernul Republicii Federative Germania în anii 1998 şi 2002. În perioada 2003–2008, Ion Drancă datorită insistenţei sale şi profesionismului înalt reuşeşte să convingă comunitatea ştiinţifică din SUA, câştigând tot prin concurs bursa de post doctorat la Universitatea din Alabama şi la Universitatea din Minnesota (SUA). În universităţile din Germania, precum şi în universităţile din SUA, cercetătorul Ion Drancă reuşeşte să-şi realizeze pe deplin potenţialul său ştiinţific. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice au permis stabilirea parametrilor optimi de mangalizare şi activarea a materiei prime secundare lemnoase provenită de la fabricile de prelucrare a strugurilor şi a fructelor în scopul obţinerii cărbunilor activi – compuşi chimici de certă valoare, utilizat pentru tratarea mediului ambiant şi protecţiei sănătăţii omului.

Au fost studiate procesele termice de regenerare a adsorbanţilor carbonici epuizaţi în tehnologiile de epurare a apelor reziduale şi de potabilizare a apelor de suprafaţă.

Un domeniu de pionerat în cercetările chimistului Ion Drancă a fost studiul cineticii de degradare şi relaxare în nanocompozite, obţinute în baza interacţiunii polistirenului şi a adsorbantului natural montmorilonit. Aceste nanomateriale noi reprezintă precursori pentru biopolimeri ca potenţiale compozite pentru aplicare în medicină în calitate de ţesut şi os artificial. Au fost cercetate, de asemenea, stabilitatea termică a diferitelor preparate farmaceutice, ceea ce a condus la punerea în evidenţă a unor noi tehnologii de fabricare a medicamentelor, care permit obţinerea produselor necesare sănătăţii omului cu un termen de valabilitate sporită.

Un alt domeniu de cercetare a fost studiul materialelor energetice în condiţii de stres termic înalt, cum ar fi nitroceluloza, care, după cum se ştie este parte componentă majoră a prafului de puşcă.

Rezultatele cercetărilor ştiinţifice ale doctorului în chimie Ion Drancă au fost publicate în peste 200 lucrări ştiinţifice, inclusiv peste 70 de articole în cele mai prestigioase reviste ştiinţifice din lume în domeniul proceselor termice de descompunere, modificare structurală, transformare a compuşilor chimici. Datorită acestui fapt, cercetătorul Ion Drancă este unul dintre cei mai citaţi chimişti din Republica Moldova. Aceasta poate fi constatat prin accesarea site-lui www.scopus.com.

În baza acestor rezultate ştiinţifice de certă valoare, chimistul Ion Drancă a elaborat şi redactat teza de doctor habilitat în chimie cu titlul „Studiul proceselor stimulate termic în materialele polifuncţionale prin metode fizico-chimice”. Prezenta teză de doctorat a fost audiată şi aprobată de către specialiştii în domeniul din cadrul Institutului de Chimie al AŞM. Urma ca conţinutul tezei de doctor habilitat să fie adoptat la rigorile cerinţelor Consiliului Naţional pentru Atestare şi Acreditare a R. Moldova. Dar, din păcate boala nemiloasă a făcut irealizabil visul chimistului Ion Drancă.

Ion Drancă a fost şi un bun patriot al acestui meleag. A fost mereu pe baricadele mişcării de eliberare naţională. Pretutindeni unde se afla, fie în Europa sau America se mândrea că este român basarabean din Republica Moldova.

A fost, a fost … acest a fost până în prezent verbul utilizat de subsemnaţi. Dar în continuare dorim să folosim acest verb la timpul prezent şi viitor.

Ion Drancă este şi va fi mereu alături de noi, de chimiştii basarabeni, pentru că el a lăsat un tezaur ştiinţific demn de apreciat, pe care îl folosim şi îl vom folosi nu numai noi cei din ţinutul dintre Prut şi Nistru, dar toată comunitatea mondială în domeniul termochimiei.

Ion Drancă a fost şi un mare sufletist. El mereu era alături de studenţi şi tinerii specialişti, de cei care avem nevoie de un ajutor, de un sfat. Chimistul Ion Drancă a ţinut şi cursuri speciale în domeniul termochimiei studenţilor de la Facultatea de Chimie a USM şi de la Institutul Ştiinţelor Reale pe lângă USM.

Aşa a fost, este şi va rămâne veşnic în memoria noastră chimistul Ion Drancă.

Adio prietene şi coleg Ion Drancă.

Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, academician,
Tudor Lupaşcu, director al Institutului de Chimie AŞM,
dr. habilitat, profesor universitar