Academia de Ştiinţe a Moldovei consolidează colaborarea cu Uzina TOPAZ

2012-04-06
 

Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca şi vicepreşedintele, m.c. Ion Tighineanu au efectuat, la 6 aprilie curent, o vizită de lucru la Uzina TOPAZ, unde au avut o întrevedere cu directorul general al întreprinderii, Olga Burţeva. La întrevedere a participat şi Mihail Rotaru, şef Secţie de elaborări inovaţionale, tehnolog principal al uzinei.

În cadrul întrevederii, conducerea AŞM a luat cunoştinţă de realizările uzinei, potenţialul tehnologic şi uman al întreprinderii, funcţionalitatea acesteia, în special, privind elaborările de ultimă oră, colaborarea cu instituţiile de cercetare din ţară şi de peste hotare, perspectivele de colaborare.

Părţile au discutat mai multe subiecte ce vizează aprofundarea colaborării între Uzina TOPAZ şi organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării. Pornind de la experienţa colectivului întreprinderii, s-a convenit ca studenţii de la Universitatea AŞM să efectueze practica tehnologică la TOPAZ, fapt ce va conduce la dezvoltarea si integrarea acestora în domenii ce vizează utilizarea tehnologiilor avansate.

Întru realizarea unor proiecte comune, în cadrul dialogului, preşedintele AŞM a lansat propunerea de a organiza, la sfârşitul lunii mai, o conferinţă naţională, în cadrul căreia reprezentanţii ambelor părţi vor prezenta rapoarte ce vor include atât probleme acute existente, cât şi posibile soluţii. În acest context, până la convocarea conferinţei s-a preconizat de a efectua o serie de vizite a reprezentanţilor uzinei TOPAZ la institutele de cercetare ale AŞM şi universităţi pentru a lua act de posibilităţile acestora sub aspectul dotărilor, precum şi a testărilor de noi materiale şi dispozitive electronice şi electro-mecanice.

Conducerea AŞM a vizitat mai multe secţii şi centre din cadrul uzinei, în particular, Secţia de elaborări a generatorului de frecvenţe înalte, destinat instalaţiilor de prelucrări electrochimice, Secţia de asamblare a regloarelor pentru motoare de avioane, Secţia de control tehnic al calităţii, fiind prezentate şi unele elaborări.

La finele vizitei, directorul general a familiarizat oaspeţii cu contribuţia colectivului uzinei la realizarea unor componente ale primului satelit moldovenesc, elaborat în cadrul Programului de Stat sub conducerea acad. Ion Bostan, rector UTM.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM