Timpul.md: Cum a apărut ideea organizării Conferinţei privind anul 1812

2012-05-16

Există mai multe lucruri care trebuie să fie spuse în legătură cu această importantă manifestare ştiinţifică.

Îmi permiteţi să mă opresc doar la trei dintre ele.

Primul. Îmi place să constat, fără falsă modestie, că ideea acestei Conferinţe a fost lansată public în redacţia Cotidianului naţional TIMPUL, acum un an, când s-a constituit Grupul de iniţiativă care a elaborat cunoscuta Declaraţie privind marcarea a 200 de ani de la anexarea Moldovei din stânga Prutului la Imperiul Rus. Trebuie să se ştie însă că ideea conferinţei a apărut cu mult mai înainte în cadrul unor discuţii cu domnul preşedinte al Academiei, Gheorghe Duca.

Al doilea. În acest an de după constituirea Grupului de iniţiativă am avut plăcerea de a re-descoperi o echipă de istorici profesionişti, foarte talentaţi şi patrioţi. Graţie lor, în presă, în primul rând în Cotidianul TIMPUL, au apărut atâtea materiale interesante privind adevărul despre anul 1812 câte n-au apărut timp de 200 de ani.

Al treilea. Vreau să se ştie că ideea organizării acestei Conferinţe nu a fost aplaudată prin toate înaltele palate. Faptul că astăzi Conferinţa are loc a solicitat multe eforturi, inclusiv financiare. Este meritul Academiei de la Chişinău, personal al domnului Gheorghe Duca, preşedintele ei, care a reuşit să se ridice deasupra conjuncturii politice de moment şi să se plaseze pe platforma slujirii interesului ştiinţific care, în cazul dat, coincide cu interesul nostru naţional.

Doresc ca ideile acestei Conferinţe să ajungă la urechile Europei, dar şi ale tuturor românilor, indiferent în frontierele cărui stat locuiesc ei astăzi.

Un articol de:
Constantin Tănase

Sursa: timpul.md