Problemele cernoziomului discutate la Bălţi

2012-05-29
 

Pe 22-23 mai 2012, la Bălţi, şi-a ţinut lucrările Conferinţa ştiinţifică internaţională, dedicată aniversării a 50-a de la fondarea experienţelor de lungă durată cu genericul: „Solul ca Patrimoniu Mondial”.

La conferinţă au participat savanţi cu renume din 13 ţări ale lumii, inclusiv din Belarus, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Elveţia, Olanda, Moldova, România, Rusia, Ukraina, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

În cadrul evenimentului, o atenţie deosebită a fost atrasă fertilităţii şi sănătăţii solului, serviciilor acordate de sol pentru mediul ambiant şi sănătatea omului, inclusiv sechestrarea carbonului, asigurarea cu apă potabilă proaspătă, moderarea schimbărilor climatice, circuitul nutrienţilor şi energiei, biodiversitatea la nivel de soluri şi landşaft agricol etc. Conferinţa a fost unică ca forum în contextul discuţiei aspectelor ştiinţifice a dezvoltării durabile a agriculturii în lumina cunoştinţelor obţinute în experienţele de câmp de lungă durată.

Participanţii la for au susţinut propunerea de a include cernoziomul tipic pe care sunt amplasate experienţele de câmp de lungă durată a Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” în calitate de Patrimoniu Mondial ocrotit de UNESCO.

Conferinţa a fost organizată de Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” în comun cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie „Nicolae Dimo” cu susţinerea financiară a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Staţiunii de Cercetare Rothamsted din Marea Britanie, Centrului Comun de Cercetare a Comunităţii Europene, organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale din ţară şi de peste hotare.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM