Expoziţia de carte „Academia de Ştiinţe a Moldovei – progres şi perspective”

2012-06-12

La 12 iunie 2012, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A.Lupan” a AŞM în comun cu direcţiile instituţiilor academice a organizat o expoziţie de carte, consacrată celei de-a 66-a aniversări de la crearea primelor instituţii de cercetare ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Expoziţia s-a desfăşurat cu genericul „Academia de Ştiinţe a Moldovei – progres şi perspective”.

Realizările Institutelor de Cercetare din cadrul AŞM, de pe parcursul utimului an 2011-2012, au fost materializate în circa 200 de cărţi. Printre acestea se numără monografii, cărţi didactice, volume ale unor lucrări realizate pe parcursul mai multor ani, precum „Flora Basarabiei”, „Solurile Moldovei”, dicţionare, reviste, broşuri, toate expuse în cadrul expoziţiei.

Colecţia include, de asemenea, „Dicţionarul Poliglot de Chimie Ecologică”, autor acad. Gheorghe Duca, „Republica Moldova: Provocările Migraţiei” de Victor Moraru, „Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la un Sindicat în condiţiile Societăţii civile contemporate” de Ion Guceag şi Marian Foca, „Enciclopedia de Ecologie” de Ion Dediu şi multe altele. Pasionaţii de cultură şi cercetare sunt aşteptaţi la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan”.

Zinaida Marin,
Centrul Media al AŞM