Octogenarul George Gogin omagiat la AŞM

2012-07-31
 

Fonetistul George Gogin a împlinit 80 de ani. Omagierea celor opt decenii de viaţă ai doctorului habilitat în filologie şi a celor peste cinci decenii de activitate ştiinţifică şi didactică s-a desfăşurat în cadrul unei întruniri festive, organizate de Institutul de Filologie al AŞM.

Un mesaj de felicitare octogenarului a adresat vicepreşedintele AŞM, dr.hab. Mariana Şlapac, exprimând sincere urări de bine şi cuvinte de apreciere pentru munca depusă pe tărâmul miraculos al foneticii. Cu prilejul aniversării, dar şi pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea ştiinţei filologice, dr.hab. George Gogin i-a fost conferită cea mai înaltă distincţie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Medalia „Dimitrie Cantemir”.

În calitate de coleg, alături de care a lucrat mai bine de cinci decenii, în cadrul aceluiaşi sector de la Institutul de Limba şi Literatură al AŞM, dr.hab. Vasile Pavel a afirmat că în persoana dr. hab. George Gogin este omagiat un reprezentant de frunte al filologiei din Republica Moldova, al filologiei româneşti în general, care, pe parcursul întregii sale cariere ştiinţifice, a trudit asupra unui domeniu ştiinţific foarte important, iar lucrările distinsului coleg - articole, monografii, compartimente în manualele universitare, înregistrări de grai românesc de limbă literară şi experimente făcute la aparate electro-acustice sunt rezultatele unei munci istovitoare.

Dr. conf. Vladimir Zagaevschi de la USM avea să remarce despre George Gogin – „un împătimit de sunetul rostit” – că a fost primul specialist în fonetica experimentală, iar prin cunoaşterea din interior a sunetelor vorbirii a fost un harnic şi cultivator al rostirii corecte exemplare expresive a cuvântului, prin cărţile publicate, prin activitatea de instruire a crainicilor de la radio şi televiziune, dar şi a actorilor de la teatru. „Acum omagiatul îşi adună cei peste 50 de ani de muncă neîntreruptă de cercetător ştiinţific”, a subliniat conferenţiarul.

„Un fonetician experimentalist de marcă”, astfel l-a caracterizat dr.hab., prof. Nicanor Babără pe octogenarul George Gogin – întemeietor al primului laboratorului de fonetică experimentală. Deşi acest laborator „s-a pierdut fără urmă”, lingvistul speră ca acesta să fie readus în cadrul Academiei.

Cu prilejul împlinirii vârstei octogenare, multă sănătate şi la mai bine i-au dorit acad. Haralambie Corbu, acad. Mihai Dolgan, dr. Gabriela Frunză, discipol.

La rândul său, protagonistul evenimentului a mulţumit tuturor pentru cuvintele calde adresate, exprimând onoarea şi plăcerea de a-şi marca aniversarea alături de cei cu care a muncit jumătate de secol.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM