Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Ştiinţa materialelor şi fizica materiei condensate”

2012-09-07

În perioada 11-14 septembrie 2012 îşi va ţine lucrările Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Ştiinţa materialelor şi fizica materiei condensate” („Materials Science and Condensed Matter Physics”, MSCMP-2012), eveniment organizat de Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Societatea Fizicienilor din Moldova, în cooperare cu Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Tehnică a Moldovei.

Manifestarea ştiinţifică întruneşte savanţi din ţările Baltice, Belgia, Cehia, Germania, China, Grecia, ţările CSI, Franţa, Israel, Marea Britanie, Polonia, România, SUA, Turcia, Suedia, precum şi din instituţiile de cercetare şi universităţile din Republica Moldova.

Ceremonia de deschidere a Conferinţei va avea loc la 11 septembrie 2012, ora 09:00, în Sala Mare a Complexului „ODISEU”, la Vadul-lui-Vodă (str. Pescarilor, nr. 36).

La inaugurarea lucrărilor forului internaţional va participa conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ambasadei Italiei în Republica Moldova, Uniunii societăţilor tehnico-ştiinţfice din Moldova, Neoscan Grup SRL.

Potrivit organizatorilor, Conferinţa MSCMP constituie un eveniment foarte important pentru dezvoltarea ştiinţelor fizico-tehnice în Moldova, menţinerea şi promovarea imaginii Republicii Moldova în plan internaţional, atragerea subvenţiilor străine în dezvoltarea ştiinţei.

Conferinţa MSCMP-2012 este o continuare a seriei de conferinţe periodice internaţionale în fizică (MSCMP-2001, 2004, 2006, 2008, 2010) ce şi-au desfăşurat lucrările la Chişinău şi au beneficiat de o apreciere înaltă din partea comunităţii internaţionale a savanţilor.

Detalii despre Conferinţa MSCMP 2012 pot fi găsite pe adresa:
http://www.phys.asm.md/mscmp2012/
preşedintele Comitetului Organizatoric, m.c. Leonid Culiuc.
Tel./Fax: (+373) 022 73 81 49
Tel.: (+373) 022 73 81 71
Email: [email protected]; [email protected]; [email protected]ş

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM