Conferinţă de presă privind rezultatele evenimentului de promovare a ştiinţei naţionale în cadrul comunităţii europene, la Bruxelles

2012-09-24

Astăzi, 24 septembrie 2012, ora 14:00, în Sala Argintie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1) va avea loc Conferinţa de presă cu privire la rezultatele evenimentului de promovare a ştiinţei naţionale în cadrul comunităţii europene la Bruxelles.

Conferinţa va fi susţinută de către Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru protecţie socială şi familie, Valentina Stratan, deputat al Parlamentului Republicii Moldova, Mihail Şleahtiţchi, consilier al Preşedintelui Republicii Moldova şi acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei - delegaţi la Bruxelles de către comunitatea ştiinţifică a Republicii Moldova şi reprezentanţi ai Reţelei Punctelor Naţionale a Contact în PC7.

Amintim, că la 21 septembrie curent, Academia de Ştiinţe a Moldovei, în comun cu Misiunea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană şi Oficiul Român pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Bruxelles, a organizat evenimentul de promovare „Moldova spre Spaţiul European de Cercetare”.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM