Fiziologii din Republica Moldova s-au întrunit în cadrul celui de-al VII-lea Congres

2012-10-01
 

În zilele de 28-29 septembrie 2012 şi-a desfăşurat lucrările Congresul VII al Fiziologilor din Republica Moldova cu genericul „Fiziologia şi sănătatea”. Reuniunea a fost găzduită de Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” şi a întrunit fiziologi, biologi, medici, specialişti cu tangenţe în fiziologia umană şi animală.

Lucrările Congresului au fost inaugurate de către acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, preşedinte al Societăţii Fiziologilor din Republica Moldova, vicepreşedinte al Asociaţiei Societăţilor Fiziologilor din statele membre CSI. Forul a început cu un minut de reculegere în memoria academicianului Boris Melnic, profesorilor universitari V. Erencov şi T. Chiticari, care au avut o contribuţie substanţială la dezvoltarea fiziologiei şi medicinei.

În cuvântul de deschidere a evenimentului, prim-vicepreşedintele AŞM a ţinut să remarce semnificaţia acestei întruniri care este consacrată unei probleme actuale ce vizează, în primul rând, sanocreatologia şi sănătatea psihică. Academicianul Teodor Furdui, fondatorul Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie al AŞM, a exprimat cuvinte de apreciere tuturor celor care s-au arătat preocupaţi de această problemă importantă pentru civilizaţie, în primul rând, directorului Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie, dr. Valentina Ciochină, dar şi celor care şi-au consacrat întreaga carieră ştiinţifică acestui domeniu, ce are drept finalitate sănătatea psihică, care a devenit atât de importantă, în special, în ultima perioadă.

La deschiderea Congresului a participat conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în frunte cu preşedintele, acad. Gheorghe Duca, care a salutat participanţii la For, dorind succes lucrărilor prestigioasei întruniri. Vizavi de tematica subiectelor abordate sub aspect ştiinţific, în cadrul evenimentului, preşedintele AŞM a remarcat că „ştiinţa nu este o problemă, ea este o soluţie pentru dezvoltarea ţării noastre”, specificând în acelaşi timp, rolul incontestabil al intelectului în dezvoltarea societăţii. De la tribuna forului, Domnia sa a apreciat înalt faptul că, în cadrul AŞM a fost creat Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie, care este lider în domeniul fiziologie şi grație acestuia, grație acad. Teodor Furdui a fost constituit, s-a dezvoltat și se dezvoltă un domeniu nou în biomedicină - sanocreatologia, care tot mai mult își extinde aria de cercetare, iar cel de-al III-lea Congres al Fiziologilor din țările CSI a demonstrat încă o dată aprecierea înaltă a  acestui domeniu. Mai mult, la Congresul al VIII-lea Internaţional „Neurologia pentru medicină şi psihologie”, care a avut loc anul curent, sanocretaologia a fost recunoscută ca o ştiinţă de perspectivă în soluţionarea problemelor de sănătate a societăţii. În acest context, preşedintele AŞM a sugerat să fie introdusă în rezoluţia Congresului o propunere care, ulterior, să fie prezentată reprezentanţilor structurilor europene de a include în domeniul științelor medicale, în cadrul Programului „Orizont-2020”, noțiunea de sanocreatologie şi produse sanogene, de fortificare a sănătății anume prin această metodologie, pe care institutul a elaborat-o și pe care o promovează.

În cadrul sesiunii plenare a Congresului, acad. Teodor Furdui a prezentat, în comun cu discipolii săi, raportul „Sanocreatologia şi conceptul nou despre sănătatea psihică”, consacrat celei mai actuale probleme a sanocreatologiei – sănătatea psihică.

Agenda evenimentului a inclus o varietate de subiecte ştiinţifice ce au vizat fenomenul modificării de conştiinţă, aceasta constituind o nouă ipoteză în neurologia funcţională. Din tematica abordată mai menţionăm: dereglările cognitiv-afective la copiii cu tumori cerebelare; starea funcţională a glandei tiroide în dereglările ioddeficitare la administrarea extrasului din plante medicinale autohtone etc. În total, au fost prezentate 10 rapoarte şi 18 postere.

De menţionat, de asemenea, că în cadrul evenimentului a fost aleasă noua conducere a Societăţii Fiziologilor din Republica Moldova, în funcţia de preşedinte al Societăţii fiind reales academicianul Teodor Furdui, vicepreşedinte a fost aleasă dr. Valentina Ciochină.

Lucrările Congresului au finalizat cu adoptarea unei rezoluţii, în care au fost prezentate rezultatele activităţii Forului şi au fost înaintate propuneri şi recomandări pentru ediţia viitoare a Congresului.
Congresul Fiziologilor se întruneşte o dată la 4 ani.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM