În culisele veşniciei s-a retras poetul şi prozatorul Aureliu Busuioc

2012-10-10
 

Inima intelectualităţii e plină de durere. Pe 8 octombrie, la vârsta de 84 de ani, s-a stins din viaţă poetul şi prozatorul Aureliu Busuioc. Literatura şi cultura naţională a pierdut un promotor al scrisului autentic românesc, un model de cultură şi verticalitate. În culisele veşniciei s-a retras un mare intelectual, un mare Om, o personalitate distinctă a neamului.

Unic prin spiritul deosebit al limbii, al scrisului elevat, firesc în abordare, regretatul dramaturg şi publicist Aureliu Busuioc a lăsat multe cărţi de mare valoare care vor constitui un adevărat tezaur pentru generaţii întregi. Cunoscut mai ales pentru romanul „Singur în faţa dragostei”, Aureliu Busuioc s-a făcut renumit şi prin operele de neuitat „Unchiul din Paris”, „Şi a fost noapte…”, dar şi prin numeroasele poezii, piese de teatru, scene de film.

Aureliu Busuioc va rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut un adevărat titan al cuvântului, al cuvântului scris, desăvârşit prin creaţia sa care alungă indiferenţa şi te trezeşte la realitate. Va rămâne un Om plin de virtuţi, un izvor nesecat de spiritualitate, un Om viguros care nu s-a încovoiat nicicând în funcţie de conjunctură, fiind un adevărat reper pentru urmaşi. Şi pentru aceasta merită cuvintele cele mai mari.

O zi tristă, o durere şi un gol imens care va fi resimţit încă mulţi ani.
Suntem întristaţi că a plecat dintre noi şi fericiţi că am trăit alături de acest distins Om, care a fost Aureliu Busuioc.

Împărtăşim durerea familiei, rudelor, colegilor şi apropiaţilor.

Dumnezeu să-i dea iertare şi odihna binemeritată între aleşii Săi.

Academia de Ştiinţe a Moldovei