Profesorul Vasile Marina omagiat la împlinirea vârstei de 65 de ani

2012-10-23
 

Profesorul universitar, doctor habilitat, rector al Academiei de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, Vasile Marina a fost omagiat ieri, 22 octombrie, în cadrul unei şedinţe festive, cu ocazia împlinirii a 65 de ani din ziua naşterii şi 40 de ani de activitate ştiinţifico-organizatorică.

La aniversarea savantului au participat numeroase personalităţi ale mediului academic, universitar, vieţii publice şi politice, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, studenţi.

În cadrul evenimentului omagial, prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Teodor Furdui, adresând un mesaj de felicitare în numele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a comunităţii ştiinţifice, a prezentat o schiţă de portret privind activitatea prof.univ. Vasile Marina, apreciindu-l drept un mare savant, pedagog chibzuit şi manager deosebit, militant al valorilor naţionale şi un patriot al neamului. „Profesorul Vasile Marina este o personalitate polivalentă care se bucură de un respect deosebit în comunitatea ştiinţifică. Graţie cunoştinţelor enciclopedice profunde, capacităţilor intelectuale de a analiza şi sintetiza, a obţinut o recunoştinţă largă pe plan internaţional”, a subliniat prim-vicepreşedintele AŞM. Creionarea portretului aniversarului a continuat cu menţionarea funcţiilor de preşedinte al Consiliului Consultativ de Expertiză al AŞM şi, în special, cea de rector al Academiei de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, unde s-a manifestat şi „ca manager contemporan, fapt ce mărturiseşte despre democratizarea activităţii acestei instituţii naţionale”. Pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea ştiinţei şi pregătirii cadrelor naţionale, dar şi cu ocazia aniversării, profesorului Vasile Marina i-a fost conferită Medalia „Dimitrie Cantemir” – cea mai înaltă distincţie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

La manifestarea aniversară a fost prezent viceprim-ministru Mihai Moldovanu care i-a dorit ca anii care se perindă să-i aducă în palmaresul omagiatului cât mai multe succese şi realizări în cadrul activităţii ştiinţifico-didactice. Oficialul a subliniat şi faptul că graţie cunoştinţelor şi competenţelor pe care la aplică în administrare, Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova a înregistrat o dinamică pozitivă, devenind una dintre cele mai importante instituţii cu cel mai competitiv cadru profesoral. Din partea Guvernului Republicii Moldova i-a dorit multă sănătate, bunăstare, forţe inepuizabile, inspiraţie, iar pentru merite deosebite, prof. Vasile Marina a fost distins cu Diploma de Gradul I a Guvernului.

Academicianul Ion Bostan, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, a apreciat înalt calităţile omagiatului, coleg de studenţie, evidenţiind talentul şi măiestria pedagogică, principialitatea, iscusinţa de promovare a conceptelor profesionale şi didactico-ştiinţifice, devotamentul faţă de ţară, învăţământul superior şi ştiinţă autohtonă, deosebitele calităţi manageriale demonstrate pe parcursul anilor. La urările de sănătate şi succese remarcabile, rectorul UTM i-a dorit să aibă parte de părtaşi de idei, lăsându-i o adresă „scrisă din inimă, scrisă cu responsabilitate şi fără exagerări", pe care le va citi la adânci bătrâneţe.

De ziua sa, prof. univ. Vasile Marina nu a primit doar felicitări. Sărbătoritul a ţinut un discurs ştiinţific cu un generic sugestiv „Ştiinţa modernă şi societatea”. În prezentarea ce vizează domeniul său de activitate, profesorul s-a referit la mecanica materialelor cu defecte de structură, posibilităţile extinderii legităţilor din sfera materialelor asupra realităţilor societăţii contemporane, probleme care intervin în procesul cunoaşterii, pe tot parcursul discursului făcând uz de idei şi tratamente filosofice.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM