Academicianul Gheorghe Duca distins cu „Premiul Italia” pentru cultură

2012-10-25
 

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca, a fost distins cu „Premiul Italia”.. Premierea a avut loc în cadrul celei de-a III-a ediţii a decernării „Premiului Italia”, care s-a desfăşurat duminică, 20 octombrie, în Sala cu Orgă din Chişinău. Manifestarea a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industria moldo-italiană în colaborare cu Centrul Cultural Italian sub patronajul Ambasadei Italiei în Republica Moldova. La eveniment au participat întreprinzători italieni din Republica Moldova, dar şi întreaga comunitate italiană din Chişinău.

În cadrul ceremoniei, s-a menţionat că dincolo de faptul că academicianul Gheorghe Duca reprezintă o prestigioasă instituţie de ştiinţă şi cultură din Republica Moldova, Domnia sa a fost nominalizat la „Premiu Italia” pentru activitatea în domeniul cooperării culturale internaţionale, în special, în Italia, unde a desfăşurat o importantă activitate de cercetare ştiinţifică, inclusiv, la Universitatea „Sapienza” din Roma. Preşedintele AŞM nu a fost prezent la festivitate, Domnia sa fiind la o conferinţă internaţională în Londra, dar a transmis cuvinte de mulţumire şi distinsă consideraţie pentru această apreciere şi recunoaştere a activităţii sale privind contribuţia la dezvoltarea relaţiilor culturale între Republica Moldova şi Italia, declarându-se un prieten al Italiei şi al italienilor.

De menţionat, de asemenea, că pentru activitate jurnalistică şi studii interculturale, „Premiului Italia” a fost acordat dr.hab., prof. Victor Moraru, directorul Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM. Premiantul a ţinut să remarce că un premiu este întotdeauna o apreciere, iar in cazul de faţă Ambasada Italiei, Camera de Comerţ şi Industrie moldo-italiană a evidenţiat acele persoane care au contribuit într-o măsură sau alta la dezvoltarea relaţiilor moldo-italiene. „Pot să vă spun că relaţiile mele de cooperare cu Italia datează de 20 de ani şi practic am făcut suficient de mult pentru dezvoltarea acestor relaţii, proiecte, cărţi”, a specificat profesorul Victor Moraru..

Decernarea „Premiului Italia” are drept scop premierea cetăţenilor moldoveni şi italieni care s-au remarcat pe parcursul anului cu realizări deosebite în domeniile culturii, artei, economiei şi cooperării moldo-italiene.

„Premiul Italia” este un eveniment care oferă nu doar posibilitatea de a cunoaşte activităţile social-economice şi culturale, desfăşurate de cetăţenii italieni în Republica Moldova şi viceversa, dar intenţionează să aprecieze public prodigioasa activitate a persoanelor notorii, atât din Italia, cât şi din Republica Moldova.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM