Rezultat ştiinţific elocvent, obţinut în cadrul Institutului de Chimie al AŞM, în anul 2012

2012-11-17

 Laboratorul „Sinteza Organică”

Denumirea elaborării:
„Elaborarea unei tehnologii ecologice de reciclare a deşeurilor din mase plastice cu obţinerea produselor noi”

Autori: acad. Gheorghe Duca, dr. hab. Fliur Macaev, dr. Aliona Mereuţă

Conform estimărilor efectuate de către Agenţia Inspectoratului Ecologic de Stat al Republicii Moldova, volumul total al deşeurilor menajere solide acumulate în depozite constituie circa 30-35 milioane tone, inclusiv 3,75- 4,37 mln. tone sunt deşeuri polimerice.

Pentru rezolvarea acestor probleme, în cadrul unui proiect de transfer tehnologic, a fost elaborată o tehnologie de prelucrare complexă a tuturor deşeurilor din mase plastice, a fost montată instalaţia semiindustrială şi prelucrate 20 tone de deşeuri cu obţinerea produselor noi (suport armătură, ţiglă pentru trotuar, console pentru cofraje de construcţie, cofraje etc). Tehnologia nu generează nici un deşeu. O astfel de prelucrare complexă a deşeurilor din mase plastice cu obţinerea produselor noi se propune pentru prima dată în Republica Moldova.

Potrivit autorilor elaborării, au fost organizate două sectoare tehnologice semiindustriale: unul de colectare a deşeurilor din mase plastice (polipropilenă PP, policlorură de vinil PVC, polietilenă PE, polistiren PS, polietilentereftalat PET) şi al doilea de prelucrare complexă a deşeurilor din mase plastice cu obţinerea produselor noi (suport armătură, ţiglă pentru trotuar).
Impactul socio-economic:
Reieşind din faptul că, cantitatea deşeurilor din mase plastice este destul de mare şi este în continuă creştere, elaborarea tehnologiei de reciclare a deşeurilor din mase plastice va contribui la rezolvarea problemei ecologice, precum şi la obţinerea venitului economic. Pentru prelucrarea a 3 tone de mase plastice sunt apreciate total cheltuieli – 32838,26 lei, total vânzări – 56819,16 lei, respectiv profitul net este de circa 20000 lei.

Lansarea primei uzine-pilot de prelucrare integrală a deşeurilor din mase plastice cu obţinerea produselor noi din Republica Moldova a fost inaugurată, la 12 iunie 2012, la Chişinău. Acest proiect a fost lansat de către Academia de Ştiinţe a Moldovei în colaborare cu Uzina „UISPAC”.

Eugenia Tofan,

Centrul Media al AŞM