Noi membri titulari şi membri corespondenţi ai AŞM

2012-12-08
 

La 6 decembrie 2012, la Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc  Adunarea Generală a membrilor AŞM, prezidată de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, pe agendă figurând un singur subiect - Alegerea membrilor titulari (academicieni) şi membrilor corespondenţi ai AŞM.

În cadrul şedinţei au fost prezentate trei rapoarte în expunerea acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al AŞM, coordonator al Secţiei Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii, acad. Mircea Bologa, preşedintele adunării membrilor Secţiei Ştiinţe Exacte şi Economice şi acad. Alexandru Roşca preşedintele adunării membrilor Secţiei Ştiinţe Socio-Umaniste.

Raportorii au adus la cunoştinţă rezultatele alegerilor membrilor titulari şi membrilor corespondenţi, organizate în cadrul secţiilor de ştiinţe, prezentând o amplă caracteristică a fiecărui candidat ales în secţie. În descrierea lor, raportorii au făcut referire la direcţiile de cercetare, cele mai semnificative realizări ştiinţifice obţinute în rezultatul cercetărilor, impactul acestora asupra sferelor sociale, economice, culturale şi politice. De asemenea, au fost menţionate scrisorile de susţinere pentru fiecare candidat din partea unor prestigioase instituţii naţionale şi internaţionale, personalităţi notorii din ţară şi de peste hotare.

După prezentarea candidaţilor au avut loc dezbateri, în cadrul cărora au luat cuvântul acad. Valeriu Canţer, acad. Dumitru Matcovschi, acad. Mihai Cimpoi, m.c. Constantin Gaindric, acad. Vasile Micu, acad. Eugen Doga, acad. Teodor Furdui, acad. Mitrofan Ciobanu, acad. Haralambie Corbu.

Pentru organizarea votării a fost constituită o Comisie din 9 persoane. Preşedinte al Comisiei a fost ales acad. Teodor Furdui, secretar – acad. Eva Gudumac.

În rezultatul votării secrete au fost aleşi:

Membri titulari (academicieni):
Leonid Culiuc – Fizică,
Aurelian Gulea – Chimie
Maria Duca – Biologie
Gheorghe Mişcoi – Matematică aplicată
Ion Tighineanu – Nanotehnologii
Grigore Belostecinic – Economie
Stanislav Groppa – Neurologie
Gheorghe Cimpoieș - Horticultură
Valeriu Pasat – Istorie
Gheorghe Mustea – Arte audiovizuale

Membri corespondenţi:
Anatol Sidorenco – Fizică
Mihai Revenco – Chimie
Nicolae Vulpe – Matematică şi informatică
Tudor Lupaşcu – Protecţia mediului ambiant şi folosirea raţională a resurselor naturale
Vladimir Hotineanu – Chirurgie
Victor Ghicavâi – Farmacologie şi farmacie
Viorel Prisăcari – Epidemiologie
Ion Guceac – Drept public
Ion Hadârcă – Literatură
Nicolae Dabija – Publicistică literară
Mariana Şlapac – Arte vizuale

În conformitate cu Regulamentul privind alegerea membrilor titulari şi membrilor corespondenţi ai AŞM, Adunarea Generală a membrilor AŞM a aprobat candidaţii nominalizaţi în calitate de membri titulari şi membri corespondenţi ai AŞM.

Noii membri titulari şi membri corespondenţi ai AŞM au fost felicitaţi de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, care a exprimat profunda speranţă că aceştia vor contribui prin experienţa şi autoritatea lor la consolidarea comunităţii ştiinţifice, sporirea imaginii AŞM, fortificarea contribuţiei rezultatelor ştiinţifice în beneficiul societăţii.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM