CNAA la 20 de ani: Cooperare în dublu sens

2012-12-19

CNAA la 20 de ani

Cooperare în dublu sens

Gheorghe DUCA, academician
preşedintele Academiei de Științe a Moldovei

Destrămarea Uniunii Sovietice a pus în faţa tânărului stat suveran şi independent Republica Moldova o multitudine de probleme care până în 1991 erau soluţionate la nivel unional, în majoritatea cazurilor fără implicarea autorităţilor locale sau antrenarea specialiştilor noştri. Nu a fost o excepţie în acest sens și domeniul de pregătire a cadrelor științifice de înaltă calificare prin sistemul de aspirantură/doctorantură. Or, dacă admiterea la doctorat se efectua în conformitate cu oferta unională (comanda de stat) pentru Moldova, situație similară cu cea din centrele universitare şi de cercetare din Moscova, Leningrad, Kiev, alte oraşe din ex-URSS, apoi susţinerea tezelor elaborate avea loc în instituţiile desemnate de Comisia Superioară de Atestare (cu sediul la Moscova), precum și confirmarea lor de aceasta – structură specială creată în sistemul de educație și pregătire a cadrelor științifice de înaltă calificare.

M-a frapat curajul şi tenacitatea academicianului Boris MELNIC, care la propunerea conducerii ţării, a acceptat să organizeze această activitate aici, la Chişinău, începând de la zero. În faţa Dumnealui stăteau un şir de probleme care se cereau a fi soluţionate urgent: elaborarea actelor normative şi aprobarea statelor de personal ale Comisiei Superioare de Atestare (CSA), angajarea personalului, organizarea activităţii comisiilor de experţi pe domenii, chiar şi amenajarea birourilor și a sediului CSA, închiriat inițial într-un bloc al USM, apoi în altul – pe bd. Ștefan cel Mare, colț cu str. Ismail, ca la finele anului 1994 să li se repartizeze spațiul necesar permanent în actuala clădire de pe bd. Ștefan cel Mare, 180. Mă bucur că Domnia sa a făcut faţă acestor provocări ale timpului. Pe parcursul a 12 ani a organizat lucrul la cel mai înalt nivel, asigurând buna funcţionare a instituţiei şi pregătirea continuă a cadrelor științifice și științifico-didactice de înaltă calificare la nivelul exigenţelor timpului.

Spre finele acestei perioade, în pofida eforturilor depuse, era evident că sunt necesare noi reforme, de altfel ca și în alte domenii ale societății moldovenești. Situația era generată nu de funcționalitatea instituţiei nou create, care acumula experienţa necesară din mers, ci de starea de criză profundă, în care s-a pomenit sistemul de educaţie, cercetare şi inovare: degradarea bazei tehnico-materiale, finanţarea precară a științei, exodul masiv al cercetătorilor și inginerilor. După părerea mea, în condiţiile economiei de piaţă şi a democratizării societăţii, se cereau de a fi întreprinse măsuri neordinare, menite să ridice la o treaptă calitativ nouă activitatea în domeniul pregătirii cadrelor științifice de înaltă calificare.

Din fericire, noi am reuşit în 2004 să depăşim această criză prin adoptarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, lege care a unit într-un sistem unic cercetarea, activitatea de evaluare a potenţialului intelectual şi organizaţional, serviciul de protecţie a proprietăţii intelectuale şi a dreptului de autor.

Ei bine, anume Codul a stabilit cadrul legal de activitate şi al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare din Republica Moldova. Voi menţiona câteva cuvinte-cheie, care au determinat succesul reformei. În primul rând, componenţa nominală a CNAA este aprobată prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova, ceea ce asigură gradul înalt de independenţă al CNAA faţă de subiecţii sferei ştiinţei şi inovării, alte instituţii ale administraţiei publice centrale.

În al doilea rând, în baza Regulamentului acreditării organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării (Anexa nr.1 la Codul cu privire la ştiinţă şi inovare), în anul 2005 a demarat procesul de evaluare şi acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, care a creat premise pentru elaborarea unor măsuri de eficientizare a utilizării potenţialului ştiinţific la nivel instituţional şi naţional.

Considerăm că pe parcursul anilor ce s-au scurs procedura de evaluare şi acreditare şi-a demonstrat viabilitatea şi gradul înalt de utilitate. Desigur, aceasta urmează a fi perfectată în vederea precizării indicilor calitativi ai activităţii de cercetare şi armonizării lor la rigorile spaţiului european de cercetare, necesitate dictată şi de aderarea Republicii Moldova la Programul Cadru 7 al Uniunii Europene.

Un alt domeniu care a influenţat pozitiv activitatea CNAA a fost elaborarea în comun cu Academia de Ştiinţe a Moldovei a cadrului legislativ privind pregătirea cadrelor prin doctorat şi postdoctorat. Odată cu adoptarea noului Cod al educației și, într-o variantă modernizată, a Codului cu privire la știință și inovare, vom demara procesul de constituire a şcolilor doctorale – o treaptă calitativ nouă în pregătirea cadrelor științifice și științifico-didactice de înaltă calificare.

Codul a stabilit clar modul şi criteriile de atestare a cadrelor științifice și didactice din sfera cercetare şi educaţie. Noi conştientizăm că la acest capitol mai avem încă mult de muncit. În special, ne frământă permanentizarea cadrelor de cercetare – fluctuaţia rămâne a fi destul de înaltă, exodul peste hotare este înalt, munca de cercetare nu a devenit destul de atractivă (spre exemplu, în ultimul deceniu n-a fost îndeplinit nici într-un an planul de admitere la doctorantură în domeniul ştiinţelor agricole), ne îngrijorează procentul mic de susţinere a tezelor de către doctoranzi, care este sub 10 la sută din numărul absolvenţilor, continuă procesul de îmbătrânire a personalului titular de cercetare. Un impediment în integrarea în spaţiul unic european de cercetare al savanţilor din Republica Moldova îl constituie cunoaşterea slabă sau chiar necunoaşterea limbii engleze.

Cu eforturile noastre comune, în sfârşit, am încheiat prima etapă de acreditare a revistelor ştiinţifice de specialitate, conform Regulamentului elaborat. După părerea noastră, în timpul apropiat urmează a revizui criteriile de acreditare şi de clasificare a revistelor prin prisma sporirii calităţii lor şi apropierii acestora de standardele publicațiilor internaţionale.

Şi ultimul moment asupra căruia doresc să insist: pentru a deveni comensurabili la calitatea şi cantitatea producţiei ştiinţifice, urmează cât mai curând să promovăm în comun Clasificatorul specialităţilor ştiinţifice, racordat la indicatorii statistici utilizaţi în Uniunea Europeană.

Mai avem multe de făcut și în vederea perfecţionării formelor de aplicare a proiectelor de cercetare şi inovare – instrument eficient în organizarea concursurilor de proiecte, de monitorizare a executării lor şi de evaluare a activităţii cercetătorilor în parte, dar şi a structurilor științifice, în ansamblu.

Cu ocazia consemnării a 20 de ani de activitate urez colectivului CNAA, dar şi corpului de experţi din cadrul lui multă sănătate şi profesionalism, bunăvoinţă şi onestitate, conlucrare eficientă cu instituţiile de cercetare şi inovare în promovarea unei imagini favorabile a activității noastre comune pe arena internaţională, noi realizări întru cinstirea şi prosperarea patriei noastre, Republica Moldova.

19.12.2012