Secţia Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM a totalizat activitatea ştiinţifică pentru anul 2012

2013-01-18
 

În cadrul Adunării anuale din 17 ianuarie curent, Secţia Ştiinţe Exacte şi Economice a AŞM a totalizat rezultatele activităţii ştiinţifice şi manageriale în anul 2012.

La Adunare a participat preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, m.c. Ion Guceac, Secretar ştiinţific general al AŞM, şedinţa fiind moderată de academicianul-coordonator al Secţiei, acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al AŞM.

În prezentările sale, directorii instituţiilor din cadrul Secţiei au expus cele mai relevante rezultate ştiinţifice, obţinute de cercetători pe parcursul anului 2012, accentuând în mod prioritar impactul cercetărilor pentru dezvoltarea economică a ţării. Dările de seama au inclus nu doar succesele înregistrate în perioada de referinţă, vorbitorii menţionând şi problemele importante cu care s-au confruntat instituţiile. Acestea vizează în mare parte, ca şi în anii precedenţi, de altfel, insuficienţa mijloacelor financiare, lipsa multor echipamente şi utilaje performante, o problemă majoră rămânând posibilităţile limitate de atragere şi stimulare a cadrelor tinere în cercetare.

La aprobarea activităţii instituţiilor, Adunarea a luat în considerare şi avizele comisiilor de experţi, în care s-a menţionat că toate lucrările de cercetare ştiinţifică şi inovare planificate au fost realizate în volumul preconizat, în termeni stabiliţi şi la nivel corespunzător.

În cadrul Adunării, au fost audiate şi aprobate rapoartele de activitate pe anul 2012 ale membrilor titulari şi membrilor corespondenţi ai AŞM din cadrul Secţiei.

Făcând o totalizare a prezentărilor audiate, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a ţinut să felicite şi să le mulţumească cercetătorilor din cadrul Secţiei pentru realizările performante obţinute, exprimând satisfacţia că, în pofida finanţări insuficiente, cercetătorii au reuşit să impresioneze cu mai multe rezultate remarcabile. Luând în considerare faptul că Secţia întruneşte instituţii precum Institutul de Economie Finanţe şi Statistică, Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghiţu”, Institutul de Fizică Aplicată, Institutul de Energetică, Institutul de Matematică şi Informatică, Institutul de Geologie şi Seismologie, Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale, precum şi mai multe centre universitare, de la care societatea are mari aşteptări, preşedintele a subliniat, cu titlu special, impactul rezultatelor ştiinţifice asupra economiei naţionale, precizând că acestea trebuie să fie inovative şi în strictă corespundere cu cerinţele Guvernului vizavi de aportul ştiinţei.

După ce a făcut o retrospectivă a eforturilor depuse în dezvoltarea ştiinţei, menţinerea şi consolidarea comunităţii ştiinţifice, preşedintele AŞM a menţionat acţiunile care urmează a fi întreprinse în contextul reformelor în sfera de administrare a ştiinţei. Domnia sa a îndemnat la o mai strânsă colaborare cu centrele universitare de cercetare, afirmând, totodată, că nu sunt corecte învinuirile aduse AŞM, potrivit cărora organizaţiile instituţionale ar beneficia de condiţii mai avantajoase de finanţare, făcând trimitere în acest sens la Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii al AŞM şi unul din centrele ştiinţifice din cadrul UTM cu profil similar de cercetare.

În scopul eficientizării în continuare a activităţii de cercetare şi inovare a institutelor, preşedintele AŞM a subliniat importanţa susţinerii şi promovării cadrelor tinere, relevând necesitatea participării cât mai active a cercetătorilor la concursurile programului comunitar de cercetare PC7 şi stabilirea unei colaborări mai active în perspectiva asocierii Republicii Moldova la următorul Program Cadru al UE „Orizont 2020” care va demara în 2014, dar şi participarea la alte concursuri cu atragerea de fonduri extrabugetare pentru susţinerea şi dezvoltarea ştiinţei.
În contextul reformelor privind administrarea ştiinţei, preşedintele AŞM a informat despre faptul că, în conformitate cu modificarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, Secţia Ştiinţe exacte şi economice va fi restructurată în Secţia Ştiinţe naturale şi exacte şi Secţia Ştiinţe inginereşti şi tehnologice, precizând, de asemenea, că modificarea respectivă prevede, începând cu 1 ianuarie curent, instituirea a 6 secţii de ştiinţe - Ştiinţe naturale şi exacte; Ştiinţe inginereşti şi tehnologice; Ştiinţe medicale; Ştiinţe agricole; Ştiinţe sociale şi economice; Ştiinţe umanistice şi arte.

Acad. Ion Tighineanu a exprimat, de asemenea, sincere felicitări cercetătorilor din cadrul Secţiei, reiterând implicarea, devotamentul şi responsabilitatea oamenilor de ştiinţă care, în pofida tuturor dificultăţilor şi austerităţilor, reuşesc să vină la finele fiecărui an cu rezultate bune, lucru ce inspiră optimism şi speranţa realizării unui nou salt semnificativ în cercetare, într-un nou an ştiinţific de succes.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM