Transnistrenii sunt fraţii noştri

Domnule preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,

Mult stimaţi academicieni,

Onorată asistenţă,

Ne-am adunat astăzi pentru a alege o nouă conducere a Academiei de Ştiinţe, iar fiece alegere este şi un bilanţ, o totalizare; este un prilej de arunca o privire în urmă, pentru a vedea ce am realizat, iar altă privire trebuie să o aruncăm înainte, pentru a vedea ce mai avem de făcut.

După cum am putut observa din cele comunicate în raportul preşedintelui AŞM, dl acad. Gheorghe Duca, şi în alte luări de cuvânt, angajaţii Academiei de Ştiinţe s-au implicat în mai multe proiecte şi programe de importanţă majoră pentru dezvoltarea ştiinţei, aşadar, şi pentru buna evoluţie a societăţii noastre. În acest sens, şi conducerea Academiei, şi angajaţii ei, fiecare în parte, merită toate laudele. Totuşi, am impresia, unele aspecte majore ale vieţii din societatea noastră au fost insuficient abordate dacă nu chiar trecute cumva cu vederea. După cum bine ştim, societatea noastră, statul nostru, se confruntă cu numeroase probleme, rezolvarea unor dintre acestea durând ani şi chiar decenii la rândul. Şi una dintre aceste probleme, de importanţă deosebită, este cea pe care unii ziarişti o numesc „transnistreană”, dar care ar fi mai corect să o numim problema „reîntregirii ţării”.

Pe această temă se vorbeşte foarte mult – vorbesc şi politicienii, şi presa, şi oamenii simpli. Probabil că vorbesc despre necesitatea reîntregirii ţării şi oamenii de ştiinţă, însă, cu regret, nu ţin minte ca să se fi aflat această problemă şi pe agenda de lucru a Academiei de Ştiinţe, a forurilor noastre ştiinţifice, academice. Mi s-ar putea replica: e o problemă preponderent politică, sau geopolitică, diplomatică etc., şi, prin urmare – este treaba politicienilor, a guvernanţilor, a conducerii de vârf a Republicii, iar noi nu prea avem motive de a ne implica în aceasta. În această privinţă, vreau să vă mărturisesc, părerea mea este cu totul alta. Pe lângă funcţia clasică de ocrotitoare a valorilor spirituale naţionale; pe lângă rolul de promotoare, susţinătoare, catalizatoare a cercetărilor, Academia mai are şi misiunea de a fi alături dacă nu chiar în fruntea societăţii şi în a găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor vitale cu care se confruntă societatea şi, concomitent, cei care răspund de soarta societăţii, a poporului. La fel, cred eu, Academia este chemată să sprijine guvernarea: place sau nu prea place culoarea unei sau altei guvernări, dar ea reprezintă societatea, lucrează (sau trebuie să lucreze) pentru societate, pentru popor, şi noi, ajutând într-un fel sau altul conducerea statului, dăm o mână de ajutor şi societăţii, poporului nostru.

Revenind la problema Transnistriei, mai exact, la problema readucerii acasă a acestei părţi integrante a Republicii Moldova, vom menţiona că multe stau pe loc din cauza lipsei de iniţiativă, din pricina inactivităţii anumitor foruri menite să lucreze continuu, zi de zi, pentru a tăia nodul gordian ce s-a creat în această zonă. Realitatea e că despre Transnistria se vorbeşte mult şi se face prea puţin. Pentru că se vorbeşte aprins, mult, zgomotos, chiar isteric în campaniile electorale, fie acestea în stânga, fie ele în dreapta Nistrului. Iar în perioadele dintre aceste campanii mai mult se mimează grija pentru situaţia în care se află compatrioţii noştri din stânga Nistrului – practic, nimeni nu se mai gândeşte la problemele lor, iar acestea sunt multe şi de tot felul… Unii politicieni, şi de la Chişinău, şi de la Tiraspol, se zbat, iată, câţiva ani la rând ca să se lămurească ce-i cu această aritmetică, 5 plus 2 sau 5 fără 2 şi cât trebuie să facă, până la urmă, adunarea sau scăderea acestor cifre. De fapt, aceasta aritmetică este cât se poate de simplă: cum ai da-o, până la urmă, adunarea sau scăderea acestor cifre oricum va da un zero şi vă rog să mă credeţi căci vorbesc acum ca un om cu o anumită experienţă de activitate în diplomaţie şi în sfere chiar mai subtile decât diplomaţia. Nu ştiu de ce mi se pare - şi m-aş bucura dacă cineva mă va contrazice, că anumite cercuri politice sunt interesate în a perpetua, a menţine mereu pe agenda zilei problema Transnistriei ca şi… aşa-zisa problemă a limbii române, pentru a avea de unde trage dividende politice în campaniile electorale ş în momentele de tensiune social-politică, iar asemenea momente, cu regret, apar foarte des în viaţa tânărului nostru stat. La un moment dat, ai impresia, că cei care vorbesc pe această temă tot ei se şi ascultă, căci ceilalţi, cei mai mulţi, caută să rezolve alte probleme. Oamenii nu se ascultă unii pe alţii, din care motiv – fireşte – nu se înţeleg reciproc, iar „Neînţelegerea, după cum foarte bine a observat cândva un înţelept, face din prieteni duşmani”. Fiţi atenţi, vă rog: acest înţelept se referă la prieteni, iar în Transnistria trăiesc fraţii noştri… exact, place sau nu cuiva, dar acesta e adevărul ce trebuie spus clar, răspicat: transnistrenii sunt fraţii noştri! Este sincera şi nestrămutata mea convingere şi eu sper că ea să fie împărtăşită şi de alţi mult stimaţi oameni de ştiinţă prezenţi la această întrunire. Da, acolo, în Transnistria sunt fraţii noştri pentru că noi, atunci când vorbim despre necesitatea reîntregirii ţării, nu ne referim numai necesitatea de a aduce în câmpul legal al Republicii Moldova, sub jurisdicţia Chişinăului, cum se mai spune, pământurile din stânga Nistrului, nu numai sau nu atât efectele potenţialului industrial, economic la a cărui ridicare am participat noi toţi, ci – repet: atunci când vorbim de reîntregirea ţării, noi avem în vedere în primul aducerea acasă a locuitorilor din Transnistria, pe care nu putem să-i tratăm altfel decât ca pe fraţii noştri. Desigur, în situaţia ce s-a creat, în condiţiile existenţe acum, cineva ar putea pune la îndoială veridicitatea spuselor mele referitor la Transnistria şi la transnistreni, unii ar putea să facă alergie la anumite concluzii ale mele, însă voi continua pentru că am speranţa să fiu înţeles corect, doar nu particip la o adunare de politicieni zgomotoşi, ci vorbesc în faţa unui forum al oamenilor de ştiinţă, al unor intelectuali de marcă ce se conduc atât de sentimente, cât şi de raţiune, care include adevărul istoric, geopolitic, etnocultural ş.a.m.d.

Academia de Ştiinţe a Moldovei ar putea contribui serios, eficient, la găsirea unui limbaj comun în accelerarea soluţionării problemei date. Istoria ne demonstrează că de multe ori acolo unde nu s-au putut înţelege politicienii, s-au înţeles perfect oamenii simpli, dar şi învăţaţii, scriitorii, artiştii; la fel şi teologii, feţele bisericeşti, ci curaţi la gând şi la fapte, desigur. Tocmai de aceea eu propun ca la AŞM să se elaboreze un plan, un proiect sau o direcţie chiar de conlucrare dintre oamenii de ştiinţă de la Chişinău şi cei de la Tiraspol şi dat fiind că deocamdată drumul spre Tiraspol este mai greu de parcurs, e de la sine înţeles că ar fi mai potrivit să-i invităm la Chişinău pe unii colegi, cercetători de la Tiraspol. Iar cât de greu este acest drum, ce înseamnă acum să treci podul spre Tiraspol, să treci printre aşa-numiţii vameşi sau grăniceri de la Nistru, e un foarte trist adevăr îl cunoaşte extrem de bine academicianul, compozitorul nostru drag dl Eugen Doga. Şi doar maestrul nu trece acest râu pur şi simplu, ci încărcat cu greutatea talentului său, a marelui prestigiu, a excepţionalei popularităţi şi iubiri de care se bucură Domnia Sa în lumea întreagă! Dar pentru ce să-i invităm la noi pe colegii transnistreni? mă veţi întreba. Răspund: pentru a participa la conferinţe, simpozioane, colocvii; pentru a ne asculta şi pentru a fi ascultaţi de noi; pentru a-şi faceţi aici, la Chişinău, doctoratele; pentru ca noi să cunoaştem mai bine în ce stare se află potenţialul ştiinţific, intelectual şi pur uman de pe această palmă de pământ moldovenesc la care noi nu am renunţat, nu putem renunţa din nici un punct de vedere – politic, social, economic, cultural, ştiinţific, umanitar etc.

Şi dacă m-aş gândi la istoricii din Transnistria, sunt sigur că voi auzi replica precum că deocamdată este imposibil un dialog cu istoricii, ca şi cu filologii de la Tiraspol. Cine este convins de aceasta, s-ar putea să aibă şi argumente îndeajuns şi greu de respins, din care motiv mă abţin, deocamdată, de la comentarii. Totuşi, amintesc, ceea ce am spus şi cu altă ocazie, anul trecut, de Ziua istoricului: dacă au găsit un limbaj comun istoricii francezi şi cei germani, care până nu de mult păreau a fi ireconciliabili, eu cred că vom putea găsi puncte comune şi noi, cercetătorii de pe două maluri ale Nistrului. În plus, scrierea istoriei RASSM, ca parte a istoriei statului nostru, este greu, dacă nu chiar imposibil de imaginat, fără implicarea unor istorici de la Tiraspol. Totuşi, nu insist asupra punerii în prim-plan a istoricilor sau a reprezentanţilor altor ştiinţe umanistice. Din cauza slabei colaborări sau din lipsa în general a acesteia, noi cunoaştem vag, avem o imagine neclară şi, posibil, incorectă, despre potenţialul ştiinţific al Transnistriei, dar în perioada când eram împreună acest nivel a fost unul apreciabil, chiar înalt, şi cred că şi în prezent el are un nivel ce nu poate fi neglijat. Aş aminti în context numele fizicianului profesor universitar Stepan Beril, de altfel, cu rădăcini din bulgarii de la sudul Basarabiei, din părinţi deportaţi în Siberia, şi care în prezent este rectorul Universităţii din Tiraspol. Sunt şi alţi cercetători ce ar merita a fi atraşi nu numai la dialogul academic, ştiinţific Chişinău-Tiraspol, dar şi la o colaborare ştiinţifică.

Pentru a trasa căi mai concrete pentru conlucrarea ştiinţifică Chişinău-Tiraspol, ca o etapă a reîntoarcerii acasă a Transnistriei, eu propun ca în Asambleea Generală a AŞM să fie atribuită o cotă pentru savanţi cu merite din Transnistria – să zicem 10, sau 15 locuri, ce vor fi puse la dispoziţia lor şi ca o dovadă în plus a deschiderii noastre dintotdeauna spre un dialog sincer, colegial dar şi fratern cu Tiraspolul. Cred că ar fi binevenit să promovăm în rândurile noastre şi savanţi de la Tiraspol – şi ca membri corespondenţi, şi ca membri titulari, poate şi ca membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În domeniile în care cercetătorii din Transnistria au înregistrat succese mari, ar fi bine ca aceştia să fie atraşi pentru colaborare cu colegii de la institutele de specialitate de la AŞM şi eu sper să ajungem în acea zi în care prezenţa transnistrenilor în institutele de cercetări de la Chişinău să devină o normalitate. De aici ne întoarcem la propunerea de a fi creată în cadrul AŞM a unei direcţii speciale pentru Transnistria, de colaborare cu ea, datorită cărei s-ar putea realiza mai uşor şi mai eficient cele propuse de mine, iar într-o perspectivă – şi extinderea colaborării. Dacă cineva va găsi în deschiderea noastră spre colaborare cu Transnistria – o concesie, o cedare, să ştiţi că se poate accepta şi această înţelegere a lucrurilor, însă cu o importantă precizare: de regulă, cedează cel înţelept şi în ultimă instanţă acesta câştigă…

Oricâte discuţii se vor purta pe marginea subiectului abordat acum de noi, una este cert: dacă nu ne vom implica mai energic noi, cercetătorii de la AŞM, conducerea AŞM, s-ar putea ca soluţionarea problemei reîntregirii ţării să rămână o vorbărie la nesfârşit, iar în realitate, concetăţenii noştri din stânga Nistrului să continue a-şi consolida statutul de spaţiu geopolitic, cultural şi ştiinţific separat, de fapt – înstrăinat, aflat ca într-un fel de diasporă. Sau, nu este exclus nici aceasta – Tiraspolul, lăsat în afara atenţiei noastre, ar putea cu timpul să recurgă la o variantă de rezervă, la situaţia pe care a avut-o în anii 20-40 ai secolului trecut. Fără a pune la îndoială bunele intenţii ale politicienilor noştri, repet ideea că reîntregirea prin ştiinţă, prin potenţialul intelectual al poporului se poate realiza mai bine, în tot cazul – noi, oamenii de ştiinţă suntem capabil să oferim şi politicienilor un exemplu de grijă, atenţie şi de acţiuni prompte.

Apropo de diaspora, de care am amintit ceva mai sus, adineaori. Se ştie că, din diferite motive, au plecat peste hotarele ţării nu numai sute de mii de locuitori ai satelor, ai oraşelor, ţărani, muncitori, medici, profesori, dar şi numeroşi cercetători. Au plecat şi, din păcate, mai continuă să plece, în flux continuu, încât aşa cum au remarcat şi alţii, asistăm acum la un nou fel de deportări, parcă benevole, dar cu un efect cu nimic mai bun decât cele din anii 40-50, pentru prezentul şi mai ales pentru viitorul poporului şi statului nostru. Este un alt subiect major, ce merită toată atenţia noastră, dar mă voi limita la un singur aspect. Unii dintre compatrioţii noştri plecaţi s-au lăsat acolo, printre străini, de ştiinţă, alţii însă, s-au putut încadra în cercetare, pe alocuri înregistrând frumoase succese. Consider că ar trebui luaţi în calcul şi reprezentanţii acestei categorii de cercetători. Nu pot spune cum se va defini mai bine statutul lor – ca şi cel al colegilor din stânga Nistrului,de altfel, - dar, în opinia mea, Asambleea Generală a AŞM ar trebui să manifeste generozitate şi solidaritate acordând şi pentru savanţii noştri din diasporă un anumit număr de locuri.

Prin aceste acţiuni, prin aceşti paşi, Academia ar deveni o platformă care se propună guvernării, iar mai larg – şi întregii societăţi – anumite soluţii, anumite căi ce ar uşura realizarea unui dialog atât de necesar tuturor cetăţenilor Republicii Moldova întregite. Astfel noi, cercetătorii ştiinţifici, am putea deveni proiectanţi şi constructori chiar ai unor punţi sau chiar poduri ce vor uni odată şi pentru totdeauna malurile nedrept despărţite ale Nistrului şi vă asigur că cei care suferă cel mai mult din cauza acestei despărţiri, a acestei nedreptăţi, oamenii simpli, ne vor fi mereu recunoscători. Spunea, în Cugetările sale, marele Nicolae Iorga: „Ceea ce eşti, te priveşte la urma urmei numai pe tine; ceea ce vrei, asta poate privi şi pe alţii; ceea ce faci, însă, cu siguranţă îi priveşte pe toţi”. Opiniile pe care am ţinut să le expun în faţa Dvs. aş dori foarte mult să devină ceva care cu siguranţă ar privi pe toţi, întreaga societate, întregul nostru popor, şi din dreapta, dar şi din stânga Nistrului.

Mulţumesc pentru atenţie.