„E timpul pentru creativitate, pentru promovarea valorilor, pentru promovarea a ceea ce este autentic”

2013-04-02
 

În cadrul unei ceremonii care a avut loc, la 1 aprilie curent, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, scriitorul Valeriu Matei a fost prezentat oficial în calitate de director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău (ICR).

La ceremonia de învestire au participat distinse personalităţi ale vieţii culturale, ştiinţifice, politice din Republica Moldova şi România. Invitaţii de onoare ai festivităţii au fost viceprim-ministru Mihai Moldovanu, E.S. Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă, Secretarul de stat al MAE al României, Ovidiu Dragna, preşedintele Institutului Cultural Român, prof, Andrei Marga, poetul român, Nichita Danilov, director-adjunct al ICR, filiala Chişinău.

Evenimentul a fost inaugurat de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, care şi-a început discursul prin a exprima sincera şi profunda gratitudine personală, dar şi a întregii comunităţi ştiinţifice din Republica Moldova pentru faptul că a fost aleasa incinta Academiei de Ştiinţe pentru învestirea membrului de onoare al Academiei Române, Valeriu Matei, în funcţia de director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău.  Adresându-i cuvinte de felicitare cu prilejul învestirii în funcţie, preşedintele AŞM a exprimat convingerea că Valeriu Matei, în triplă ipostază - de membru al Academiei Române, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” şi cercetător al Institutului de Filologie, va contribui la amplificarea colaborării cu şi mai mare succes în interesul naţional. Totodată, acad. Gheorghe Duca a expus certitudinea că aflarea Domniei Sale pe postul de director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” „va deschide noi perspective de colaborare cu instituţiile noastre de cercetare în domeniul umanistic şi al artelor, în special, prin cofinanţarea unor proiecte de interes reciproc”. Pentru activitatea de cercetare prodigioasa în cadrul Institutului de Filologie al AŞM, preşedintele AŞM i-a oferit Diploma „Meritul academic”.

Adresându-i felicitări cu acest prilej, viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a subliniat, în luarea sa de cuvânt, că Valeriu Matei este asociat dintotdeauna cu limba şi cultura română, cu profundul sentiment de patriotism şi lupta constantă pentru promovarea idealurilor române în Chişinău. „Sunt sigur că odată cu numirea domnului Matei în această funcţie, ICR va depune eforturi constante şi va avea o implicare plenară în extinderea relaţiilor bilaterale dintre aceste două maluri ale Prutului în toate domeniile vieţii socio-culturale, cultivarea limbii şi culturii din Republica Moldova”, a remarcat oficialul, exprimând speranţa că noua conducere va promova o politică transparentă de colaborare cu instituţiile guvernamentale, va fi o punte de unire între oamenii de cultură şi intelectuali, comunitatea ştiinţifică, societatea civilă şi va promova proiecte inedite cu impact atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru România.

Preşedintele Institutului Cultural Român, prof. Andrei Marga a ţinut, înainte de orice, să mulţumească pentru oferirea ocaziei şi modului festiv în care s-au sincronizat acţiunile de învestire a noului director Valeriu Matei şi, desigur, pentru prilejul de a discuta cu intelectualii cu fruntaşii intelectualităţii din Chişinău şi din Republica Moldova, care este şi pentru Domnia Sa o onoare aparte. Făcând referire la activitatea Institutului, prof. Andrei Marga a subliniat că Institutul are ca misiune reprezentarea în exterior, această reprezentare trebuie să fie şi mai amplă, să preia în toată bogăţia ei cultura română şi să asigure un impact mai mare al acestei culturi în exterior. „Moldovenii sunt oameni cărturari, sunt erudiţi, sunt foarte bine informaţi şi este o plăcere să cooperăm în continuare, cât se poate de strâns în beneficiul culturii române, îmi permit să zic”. Cu aceste idee şi-a încheiat discursul său preşedintele ICR, reafirmând, totodată, tot sprijinul pentru Institutul Cultural Român de la Chişinău şi pentru cei care îl reprezintă.

Vorbind despre Valeriu Matei ca despre un distins şi reputat membru al intelectualităţii din Republica Moldova, dar şi din România Liviu Dragna, Secretar de stat al Ministerului de Externe din România, a atras atenţia asupra a trei categorii de oportunităţi ce se deschid prin numirea noii conduceri a Institutului Cultural Român în Chişinău. Prima categorie se referă la oportunităţile de promovare a valorilor comune, a identităţii noastre comune în Europa şi în lume. Domnia Sa consideră că valorile noastre culturale pot fi cunoscute mai bine în Europa, acolo unde diplomaţia culturală nu şi-a epuizat deocamdată resursele, dimpotrivă, se află într-o plină ascensiune, ca instrument diplomatic. Un alt set de oportunităţi rezidă în eforturile comune pentru promovarea unor nişe de excelenţă în materie culturală în ceea ce priveşte creaţia culturală în cinematografie, în teatru, în literatură. „Cred că de aici de la Chişinău, ca şi de la Bucureşti, se poate pleca cu o listă întreagă de proiecte comune, pe care să le putem promova împreună în Europa şi în afara ei”, a relevat oficialul român. A treia şi o ultimă serie de oportunităţi, expusă de Secretarul de stat al MAE al României, vizează un aspect la fel de important, care presupune cultură în educaţie, educaţie prin cultură.

Un cadou special a oferit pentru sediul ICR din Chişinău, preşedintele organizatoric al Festivalului „Nichita Stănescu” de la Ploieşti - patru capodopere ale cunoscutului pictor român Gheorghe Tătărescu.

La rândul său, noul director al Institutul Cultural Român din Chişinău, Valeriu Matei, a exprimat bucuria de a împărtăşi acest moment cu colegii săi, fiind onorat de faptul că alături de Domnia Sa vine un excelent poet, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi în literatura română, poet al generaţiei 80 şi, totodată, un om de cultură cu o bogată experienţă în domeniul administraţiei culturale, Nichita Danilov, împreună cu care, dar şi cu alţi colegi vor face o bună echipă la conducerea ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău. Valeriu Matei are deplina speranţă că va fi prezentată o imagine cât mai complexă, cât mai amplă, cât mai realistă a literaturii române de pe ambele maluri ale Prutului, mai ales că, aici, la răsărit de Prut, susţine directorul, orizontul de aşteptări este foarte mare. „E timpul pentru creativitate, pentru promovarea valorilor, pentru promovarea a ceea ce este autentic”, a declarat Directorul ICR, Chişinău.

Valeriu Matei îl înlocuieşte în funcţia de director al ICR din Chişinău pe istoricul Petre Guran.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM