Savanţii moldoveni se impun la scară internaţională în domeniul nanotehnologiilor

2013-04-20
 

La 18 aprilie 2013, la Chişinău s-a deschis cea de-a II-a ediţie a Conferinţei internaţionale în domeniile nanotehnologiei şi ingineriei biomedicale (ICNBME-2013), organizată de Academia de Ştiinţe a Moldovei, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi Societatea de Inginerie Biomedicală din Moldova.

Specialişti de diferite profiluri - fizicieni, chimişti, electronişti, medici, specialişti în informatică etc., din peste 20 de state ale lumii, inclusiv Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia, Elveţia, Suedia, SUA, Japonia, Grecia, Lituania, Portugalia, Spania, Romania, Rusia, Republica Moldova etc. au pus în discuţie posibilităţi de utilizare a nanotehnologiilor şi nanomaterialelor în biomedicină.

La inaugurarea sesiunii plenare a importantului for ştiinţific, găzduit de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au fost prezenţi E.S. Matthias Meyer, Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, Leonid Bujor, consilierul prim-ministrului Vlad Filat, acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, acad. Ion Ababii, rector USMF, acad. Valeriu Canţer, preşedintele CNAA, oameni de afaceri, studenţi.

În cuvântul său de deschidere, acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedintele AŞM şi preşedinte al Comitetului de program al Conferinţei, a salutat prezenţa înalţilor oaspeţi şi a tuturor participanţilor la acest for ştiinţific, în cadrul căruia savanţii vor purta un dialog la o temă de actualitate, dar şi de mare perspectivă. Subliniind importanţa şi menirea Conferinţei, acad. Ion Tighineanu a remarcat că aceasta este o posibilitate de a face un schimb de informaţii de ultimă oră din multe laboratoare ale lumii, este o posibilitate de a discuta cele mai interesante descoperiri în domenii de la intersecţia nanotehnologiei şi ingineriei biomedicale şi, nu în ultimul rând, este o posibilitate de a iniţia noi colaborări, acest lucru fiind foarte important pentru Republica Moldova. Domnia Sa a specificat faptul că fiind ţară asociată la Programul Comunitar Cadru 7, trebuie să avem parteneri puternici din alte ţări şi prezenţa la acest forum a savanţilor europeni, dar şi din SUA şi Japonia, nu face decât să ofere noi oportunităţi pentru cercetătorii noştri, care trebuie utilizate la maximum.

Cu prilejul deschiderii conferinţei, un mesaj de salut către participanţi a transmis prim-ministrul desemnat, Vlad Filat, prin intermediul consilierului Leonid Bujor, în care se menţionează că organizarea la Chişinău a Conferinţei internaţionale în domeniile nanotehnologiei şi ingineriei biomedicale cu o participare largă a savanţilor din multe state ale lumii este o recunoaştere internaţională a potenţialului ştiinţific de care dispune Republica Moldova, iar prezenţa la acest forum a unui număr impunător de participanţi de peste hotare atestă că interferenţa nanotehnologiilor cu biomedicina reprezintă o prioritate în lumea savanţilor din întreaga lume. Guvernul îşi exprimă consideraţia pentru munca asiduă, devotamentul şi spiritul inovator, precum şi pentru rezultatele activităţii oamenilor de ştiinţă din Republica Moldova, apreciate înalt şi de către comunităţile ştiinţifice europene şi internaţionale, un aspect pozitiv fiind şi faptul că Republica Moldova s-a impus la scară internaţională în domeniul nanotehnologiilor prin lucrări şi elaborări de valoare. În acest context, interesul comun al nanotehnologiei cu cel al biomedicinei, este binevenit şi acesta se va solda cu noi recolte de tratament mult mai eficient.

În luarea sa de cuvânt, acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM a remarcat că evenimentul respectiv este unul dintre cele mai prestigioase forumuri multidisciplinare, iar faptul că îşi desfăşoară lucrările în Republica Moldova reprezintă o posibilitate valoroasă de a face cunoştinţă cu cele mai recente rezultate obţinute în domeniul nanotehnologiilor şi ingineriei biomedicale şi o oportunitate pentru cercetătorii noştri de a realiza contacte directe cu specialişti remarcabili de peste hotare. „Nanotehnologiile în Moldova se dezvoltă cu rezonanță internațională pe parcursul a ultimilor 10 ani. În cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei promotorul nanotehnologiilor este Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D.Ghiţu”. Aici se efectuează cercetări de rezonanţă mondială, iar rezultatele sunt înalt apreciate la nivel european şi mondial”, a menţionat preşedintele AŞM.

În numele Parlamentului R. Moldova, un mesaj de salut a rostit Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, m.c. al AŞM. Parlamentarul a exprimat certitudinea că daca o conferinţă în nanotehnologie este de mare succes, ea crează premize pentru dezvoltarea ulterioară a domeniului ştiinţific în R. Moldova. În acest sens, Domnia Sa a remarcat colaborarea USMF de succes cu un grup de cercetători, în frunte cu acad. Ion Tighineanu privind un experiment medical care presupune o implicare a nanoparticulelor în procesul de dirijare a tractului digestiv, cercetările sub acest aspect fiind foarte importante pentru viitorul şi sănătatea oamenilor. Membrul corespondent Vladimir Hotineanu a dorit mult succes în derularea lucrărilor conferinţei, iar rezultatele cercetărilor să fie cât mai curând implementate în practica cotidiană a medicinii.

Participanţii la For au fost salutaţi de E.S. Matthias Meyer, Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova. Diplomatul a felicitat organizatorii acestui important eveniment, care au reuşit să întrunească savanţi de marcă din diverse ţări, fapt ce va impulsiona schimbul de informaţii într-un domeniu atât de important şi va iniţia noi proiecte de cercetare. Oaspetele de onoare a remarcat relaţiile strânse de colaborare pe care le are Germania cu Republica Moldova, Germania fiind partenerul principal în dezvoltarea nanotehnologiilor. Excelenţa Sa a exprimat disponibilitatea de a susţine şi în continuare ţara noastră pe diverse dimensiuni, ştiinţa fiind printre principalele priorităţi.

În contextul colaborării cu Germania, Hans Hartnagel, primul savant german ales Membru de Onoare al AŞM şi cel mai veritabil promotor al ştiinţei internaţionale, a ţinut să specifice că se află de mai mulţi ani într-o colaborare frumoasă cu savanţii din Republica Moldova şi cunoaşte îndeaproape esenţa lucrurilor. Savantul german a remarcat că după rezultatele obţinute, inclusiv, după publicaţiile în revistele din lume, Republica Moldova are o contribuţie aproape similară cu cele mai dezvoltate ţări, lucru demonstrat de citările care se fac la lucrările publicate de savanţii moldoveni în reviste din Europa şi SUA, aceasta dovedind contribuţia şi recunoaşterea savanţilor din Republica Moldova.

Dorind succese lucrărilor conferinţei, acad. Ion Ababii, rectorul USMF, a remarcat că actualmente nanotehnologiile pătrund în toate domeniile de activitate umană, creând noi capacităţi de a găsi soluţii în cele mai stringente probleme de fortificare a sănătăţii populaţiei. În aceste condiţii schimbul de idei şi experienţă între diferite şcoli vor deschide noi orizonturi şi oportunităţi în domeniul nanotehnologiei, vor contribui la scoaterea în evidenţă a noilor metode de tratament, vor crea condiţii favorabile pentru promovarea cercetărilor ştiinţifice interinstituţionale, a mobilităţii savanţilor, tineretului studios, cu alte cuvinte vor contribui la impulsionarea colaborării internaţionale.

„Anume în medicină ingineria, utilizarea nanotehnologiilor ar putea să-şi implementeze realizările sale cu un impact şi o eficienţă majoră pentru societate, deoarece sănătatea umană stă la baza dezvoltării civilizaţiei moderne”, a menţionat dr. hab., prof. univ. Valerian Dorogan, prorector UTM, care a specificat că UTM este şi fondatorul Societăţii de inginerie biomedicală din RM, membru plenipotenţiar al Alianţei europene pentru ştiinţă, inginerie biologică şi medicină, iar astăzi, alături de USMF, se bucură de o vizibilitate internaţională bine pronunţată, un argument în plus fiind şi conferinţa internaţională în domeniul nanotehnologiilor şi ingineriei biomedicale, aflată la a II-a ediţie.


Conferinţa îşi va ţine lucrările timp de trei zile, unde vor fi prezentate peste 170 de comunicări ştiinţifice. În cadrul Forului îşi desfăşoară lucrările şi Simpozionul moldo-german în domeniul materialelor noi pentru aplicaţii electronice, fotonice şi biomedicale.

Forumul ICNBME-2013 se înscrie în seria evenimentelor orientate spre pregătirea comunităţii ştiinţifice din ţara noastră pentru o participare largă la programele de cercetare ştiinţifică ale UE.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM