Manifestările ştiinţifice principale preconizate în organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării în perioada 20 – 25 mai 2013

2013-05-20

1. În contextul celebrării Zilelor Europei în Republica Moldova Academia de Științe a Moldovei organizează un șir de manifestări:

  • La 20 mai, va avea loc Ziua ușilor deschise la IMSP Spitalul Clinic Republican, str. N. Testemițanu 29, Chișinău;
  • La 21 mai, va avea loc Ziua ușilor deschise la Institutul de Filologie al AȘM, Institutul de Ecologie și Geografie al AȘM, Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM;
  • La 22 mai, va avea loc Ziua ușilor deschise la Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, Institutul de studii Enciclopedice al AȘM, Institutul Național de Cercetări Economice al AȘM;
  • La 25-26 mai se vor desfășura Zilele ușilor deschise la Muzeul Național de Etnologie și Istorie Naturală a Moldovei;

2. Secția Științe Agricole, în comun cu Centru Proiecte Internaționale, Centrul pentru Finanțarea Cercetărilor Fundamentale și Aplicative și Oficiul din Republica Moldova al Centrului Științifico - Tehnologic din Ucraina organizează la 20 mai 2013, ora 15:00, în Sala Azurie a AȘM, seminarul practic ”Proiecte internaționale în complexul agroalimentar: realizări și perspective”

3. În zilele de 22-24 mai 2013, Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM organizează Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională „Probleme actuale ale arheologiei, etnologiei şi studiului artelor”, ediţia a V-a, în cooperare cu Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Agenţia Naţională Arheologică şi Instituţia publică Institutul ştiinţifico-practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare. Lucrările Sesiunii se vor desfăşura cu începere de la ora 9.00 în sediul central al Academiei de Ştiinţe a Moldovei din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1;

4. Institutul de Filologie al AŞM, în colaborare cu Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălţi şi Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Cahul organizează la 22 mai 2013, 11,00, Conferinţa Internaţională "Dezvoltarea sistemului de învăţământ superior şi de cercetare prin îmbunătăţirea parteneriatului social" în Sala Mică a AȘM;

5. În contextul realizării Pachetului de reforme al AȘM Institutul Naţional de Cercetări Economice în cadrul proiectului de cercetare fundamentală „Modernizarea sistemului statistic din Republica Moldova în contextul ajustării la standardele UE” organizează la 24 mai 2013, cu începere de la ora 10:00, în Sala Argintie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1, et. I) Masa rotundă cu genericul „Oportunităţile implementării indicatorilor EUROSTAT pentru evaluarea statistică a ştiinţei şi inovării”.