Cercetătorii din RM sunt invitaţi să participe în acţiunile COST

2013-06-20
 

Cu ocazia aflării la Bruxelles, academicianul Gheorghe DUCA, președintele AŞM, a avut la 19 iunie curent, o întrevedere cu dna dr. Monica Dietl, director al Oficiului COST.

COST reprezintă un cadru interguvernamental pentru cooperarea europeană în domeniul științei și tehnologiei, menit să reducă din fragmentarea investițiilor europene în domeniul cercetării, prin coordonarea fondurilor alocate de fiecare țară membră acestui domeniu. Activitatea organizației se bazează pe rețele, numite acțiuni COST, construite în jurul unor proiecte de cercetare în domenii care sunt de interes pentru cel puțin cinci țări membre. În prezent se află în implementare mai mult de 200 de acțiuni în 9 domenii științifice.

În cadrul întrevederii a avut loc un schimb de opinii privind stimularea participării cercetătorilor din RM în acțiunile susținute de COST (lista acestora poate fi accesată la adresa http://www.cost.eu/domains_actions/all_actions), fiind reiterat accesul nerestricționat al savanților din țara noastră la acțiunile în derulare. Doamna Dietl a informat delegația moldavă despre interesul constant al COST de a implica tarile din vecinătatea UE în activitatea organizației, fapt evocat și de existența unui capitol separat în acest sens, în strategia de activitate a COST.

Președintele AŞM a exprimat disponibilitatea de a începe negocierile pentru obținerea calității de stat membru COST, proces care va fi anticipat prin lansarea unei vaste campanii naționale pentru promovarea acțiunilor COST în rândul comunității științifice din Republica Moldova.