Succes al cercetării naţionale, premiat la Bruxelles

2013-06-24
 

Republicii Moldova i-a fost conferit Premiul pentru realizări remarcabile în domeniul integrării europene. Despre aceasta, dar şi despre rezultatele vizitei de lucru la Bruxelles, întreprinse în perioada 18-21 iunie curent, a informat preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută azi la AŞM.

Premiul a fost înmânat preşedintelui AŞM, acad. Gheorghe Duca, de către europarlamentarul Adrian Severin, în cadrul festivităţii de acordare a premiilor Fondului Internaţional pentru Cooperare şi Parteneriat al Mării Negre şi Mării Caspice (FIMNMC) pentru anul 2012. Republicii Moldova i-a fost acordat acest premiu, în mod special, pentru asocierea la cel de-al Şaptelea Program Cadru al Comunităţii Europene pentru Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Activităţi Demonstrative (2007-2013).

Subliniind semnificaţia premiului, preşedintele AŞM a specificat că în procesul de negociere a asocierii la PC7, Republica Moldova a obţinut o reducere de 80% din cotizaţia de membru. Ulterior, din cota de 20% care a fost achitată, jumătate va fi returnată în Republica Moldova, anul curent, prin proiecte de infrastructură, acordate prin concurs. Preşedintele AŞM susţine că aceasta este o realizare foarte importantă pentru ţara noastră, dată fiind necesitatea de a susţine infrastructura atât în institute, cât şi universităţi.

În discursul său, acad. Gheorghe Duca a precizat că returnarea investiţiilor în comunitatea ştiinţifică a Republicii Moldova a fost posibilă doar graţie rezultatelor ştiinţifice, obţinute în cadrul PC7, performanţă pentru care Republica Moldova a primit şi acest premiu - unica ţară apreciată cu un premiu exclusiv pentru integrarea sau asocierea într-un program comunitar. Oferind câteva date statistice, preşedintele AŞM a remarcat că „Republica Moldova, în ultimii ani, a depus 304 proiecte ştiinţifice în cadrul PC7. Au fost câştigate 51 de proiecte, rata de succes fiind de 17%, cea europeană - de 18%”, a declarat preşedintele AŞM. Totodată, a specificat că în Republica Moldova se realizează 406 proiecte, 304 s-au depus în comunitatea europeană. Peste 2000 de cercetători din Moldova au participat şi participă la Program PC7, ceea ce demonstrează că au fost create toate condiţiile pentru aceste oportunităţi. „Noi stimulăm prin diferite forme, prin salarii europene, prin participări la diferite întruniri europene, participarea savanţilor noştri. Ceea ce e şi mai îmbucurător e faptul că participanţii la aceste proiecte sunt până la 40 % tineri”, a mai precizat preşedintele AŞM.

Vizavi de această apreciere europeană importantă pentru Republica Moldova, preşedintele AŞM a mulţumit partenerilor europeni pentru deschiderea manifestată şi susţinerea procesului de integrare europeană a ţării noastre, reiterând agenda europeană consecventă a Guvernului Republicii Moldova şi implicarea plenară a savanţilor în realizarea acesteia. Printre personalităţile marcante la nivel european care au primit acest premiu se numără: Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, Stefan Fule, comisar european pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

În aceeaşi zi, preşedintele AŞM a avut o întrevedere cu dr. Monica Dietl, director al Oficiului COST, care reprezintă un cadru interguvernamental pentru cooperarea europeană în domeniul ştiinței şi tehnologiei, menit să reducă din fragmentarea investițiilor europene în domeniul cercetării, prin coordonarea fondurilor alocate de fiecare ţară membră acestui domeniu. În cadrul întrevederii a fost discutată posibilitatea participării active a cercetătorilor din RM la acţiunile susţinute de Cost şi oportunităţii de a demara negocierile pentru obţinerea de către RM a calităţii de stat membru COST. În acest sens, preşedintele a specificat, că în timpul cel mai apropiat AŞM va lansa o campanie naţională pentru promovarea acţiunilor COST în rândul comunităţii ştiinţifice din Republica Moldova.

Un alt eveniment despre care a ţinut să informeze preşedintele AŞM a fost participarea sa la cea de-a 100-a întrunire a Consiliului Guvernatorilor Centrului Comun de Cercetare, a cărui membru Republica Moldova a devenit odată cu asocierea la PC7. Centrul respectiv întruneşte reprezentanţi din 40 de ţări (membre UE şi asociate la PC7) şi are rolul de a acorda asistenţă şi recomandări pe subiecte strategice ce ţin de management ştiinţific, tehnic şi financiar. În cadrul întrunirii aniversare, membrii Consiliului au exprimat susţinerea desfăşurării anului internaţional al cooperării în domeniul apelor, au discutat despre crearea unui observator pentru cercetare şi inovare, au efectuat un schimb de opinii despre următorul Program Cadru al UE Orizont 2020.

Preşedintele AŞM a informat şi despre întrevederea pe care a avut-o cu Rudolf Strohmeier, vicedirector general al Directoratului General pentru Cercetare şi Inovare al Comisiei Europene, în cadru căreia au fost discutate aspecte privind rezultatele înregistrate de Republica Moldova în calitate de ţară asociată la PC7. Preşedintele AŞM l-a informat pe oficialul european despre prima şedinţă a Comitetului naţional Orizont 2020 care a fost creată prin dispoziţia prim-ministrului RM şi care s-a întrunit pentru prima dată la începutul săptămânii trecute. În context, preşedintele AŞM a exprimat dorinţa ţării noastre de a deveni ţară asociată la Programul Cadru Orizont 2020, care va demara în ianuarie 2014, informând asupra faptului că în scurt timp prim-ministrul RM va semna un demers în adresa Comisarului European pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, dnei Marie Geoghegan-Quinn, prin care se va solicita susţinerea Comisiei Europene şi lansarea negocierilor de asociere a RM la acest program.

Fiind întrebat despre cooperarea europeană în domeniul apelor, acad. Gheorghe Duca a menţionat că există un sprijin substanțial din partea europenilor privind problema apelor în regiunea Dunăreană, specificând, totodată, că acest sprijin trebuie să fie precedat de eforturile noastre pe intern. Există o serie de instituţii ale statelor membre UE care învestesc în calitatea apelor în RM, fie la nivel de management sau infrastructură (Elveția, Danemarca, Suedia etc.). La nivel regional, a precizat Domnia Sa, în plină desfăşurare se află Strategia UE pentru Regiunea Dunăreană, la care Academia de Ştiinţe a Moldovei oferă suport ştiinţific în implementare.

Pentru a sensibiliza opinia publică asupra problemei apelor, preşedintele AŞM a subliniat că în aprilie 2014, se preconizează vizita la Chişinău a preşedinţilor Academiilor de Ştiinţe Dunărene, unde va avea loc o şedinţă comună, în cadrul căreia vor fi identificate oportunităţile şi soluţiile comune pentru această regiune. Totodată, în februarie 2014 va fi organizat un workshop regional asupra problemelor resurselor de apă.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM