Academicianul Andrei EŞANU - 65 de ani

Academicianul Andrei EȘANU reprezintă un nume de referință în istoriografia românească și cea europeană, este savantul care pe parcursul a patru decenii a demonstrat cu sârg puternica sa vocație a cercetării, care îmbracă forma pasiunii, subordonate servirii unor mari valori incontestabile ale neamului românesc.

Născut la 16 iulie 1948, în satul Sculeni (azi raionul Ungheni), situat în apropiere de acel „dulce târg al Ieșilor”, devenit și o „Meccă culturală”, pentru intelectualii basarabeni, începând cu perioada regimului țarist, oraș de la care își trage chiar și numele distinsul omagiat. De mic copil el a îndrăgit cuvântul scris și a fost atras de tradițiile naționale seculare a înaintașilor. După absolvirea școlii medii din satul natal, își face studiile la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău (1966-1971). În anii de studenție a fost detectat de către conducerea Institutului de Istorie al Academiei se Științe a Moldovei, drept un istoric capabil și de perspectivă, considerat apt pentru a se manifesta pe tărâmul pedagogic și științific. Tânărul absolvent avea o altă predilecție – cea pentru tot ce era cercetare, pentru cunoașterea cât mai profundă a trecutului neamului său. Aceasta l-a adus, datorită insistenței sale ferme, în mediul academic al Institutului de Istorie, unde începând cu anul 1972 devine laborant superior, apoi și doctorand, având ca temă de cercetare „Școală și educație în Moldova sec. XV – începutul sec. XVIII”. Tânărul cercetător Andrei Eșanu a studiat profund asemenea manifestări ale învățământului laic și eclesiastic, cum ar fi apariția primelor școli laice sub impactul ideilor umaniste europene, învățământul în familie și cel de peste hotare, învățământul feminin, limbile de predare, elaborarea manualelor etc. Nu au fost trecute cu vederea nici relațiile cu centrele de instruire de peste hotare: Kiev, Liov, Cracovia, Praga, Viena, Constantinopol, Veneția etc. Teza sub denumirea menționată mai sus, a fost susținută cu succes în anul 1982, iar în anul următor, cu completările de rigoare, a fost editată în calitate de monografie.

În anii 1983-1991 Domnia sa a publicat un șir de studii consacrate istoriei cărții vechi tipărite din Moldova, inclusiv a cărților didactice; unor aspecte referitoare la biblioteca lui Nicolae Milescu Spătaru și la formarea viziunilor politice și filozofice a acestei renumite personalități de cultură din Moldova și Rusia. O deosebită atenție a fost acordată vieții și activității marelui savant Dimitrie Cantemir. Cele mai importante studii, publicate în această perioadă sunt: Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei”. Manuscrise și ediții (Chișinău, 1987); „Cartea Moldovei”. Catalog, vol. I (Chișinău, 1990), vol. II (Chișinău, 1992) (coautor și coordonator); Istoria învățământului și gândirii pedagogice în Moldova, vol. I (Chișinău, 1991) (coautor). Sub formă de sinteză, rezultatele cercetătorilor la această etapă au fost expuse în lucrările „Din vremuri copleșite de greutăți. Schițe din istoria culturii medievale din Moldova” (Chișinău, 1991) și Istoria Moldovei. Din cele mai vechi timpuri până la începutul epocii moderne (Chișinău, 1992) (autor al capitolului consacrat istoriei culturii).

Lucrările publicate în anii 1990-1992 se înscriu în procesul de revenire în Basarabia la valorile naționale românești, proces ce cuprinsese toată societatea. Anume în acești ani începe o perioadă, am zice de erupție a activității intelectuale a distinsului omagiat, care se manifestă plenar în câteva direcții de cercetare, principala direcție rămânând, desigur, cea a istoriei culturii și spiritualității medievale. Un spectru larg de probleme referitoare la diverse aspecte neelucidate la acea etapă din istoria culturii românești au fost evidențiate și expuse în culegerea de studii „Valori și tradiții culturale în Moldova” (Chișinău, 1993), unde omagiatul este coordonator și coautor. Concomitent, Domnia sa, lărgește cercul propriilor cercetări, incluzând în aceste probleme și aprecierea valorică a cronografiei moldovenești; caracterul pluristratificat al „Letopisețului Țării Moldovei” de Grigore Ureche, viața și activitatea cărturărească a lui Axinte Uricarul, contribuții privind activitatea unor figuri proeminente ale culturii românești: Nicolaus Olahus, mitropoliții Petru Movilă, Varlaam, Dosoftei, Iacob Putneanul, episcopul Mitrofan, oameni de cultură din rândul descendenților familiilor Cantacuzino, Abaza, rolul mănăstirilor, și, în special al mănăstirii Căpriana, ca focare de cultură etc. Tot acest ansamblu de probleme vine să schimbe optica prin care era văzut și cercetat trecutul nostru cultural și spiritual, în special aspectele ce țin de caracterizarea și evoluția culturii și civilizației medievale, formele ei de viață și manifestare, care constituie temelia culturii și civilizației românești în epoca modernă și contemporană. Această concepție a fost formulată și publicată sub formă de sinteză în lucrarea „Cultură și civilizație medievală românească. Din Evul Mediu timpuriu până în secolul al XVII-lea” (Chișinău, 1996) precum și în volumul „Contribuții la istoria culturii românești (Moldova medievală)”, București, 1997.

O amplă sinteză științifică a noilor abordări a problemelor referitoare la cultura Moldovei medievale a fost expusă de către savantul Andrei Eșanu în teza de doctor habilitat în istorie „Cultura Țării Moldovei sec. XV-XIX. Probleme de istorie a învățământului, de cultură a cărții și gândirii social-politice”, susținută în 1992.

O importantă direcție a activității Dlui Andrei Eșanu, desfășurată în anii ̛ 90 a fost pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare. În anii 1991-1994 Domnia sa a ținut cursuri de „Istoria Moldovei” la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, de „Istoria culturii și civilizației medievale” la Universitatea de Stat din Moldova, de „Istorie a Bisericii Ortodoxe Române”, de „Istorie bisericească universală” și „Istorie bizantină” la Academia Teologică din Chișinău.

După anul 1990 se manifestă plenar și în domeniul organizării științei: în anii 1990-1994 este șef al laboratorului „Istoria culturii” de la Universitatea de Stat din Moldova (prin cumul), în 1991-1993 – director adjunct, iar în 1993-1994 – director interimar al Institutului de Istorie al AȘM. În același timp Domnia sa desfășoară diverse activități extra-curriculare: este membru al Consiliului științific al Institutului de Istorie al AȘM (din 1987 până în prezent), membru al Biroului Secției „Științe Socio-Umane” al AȘM (1992-1994), membru al Comisiei de Experți pentru acordarea gradelor științifice și didactice, Comisiei Superioare de Atestare a Republicii Moldova (1993-1994); președinte al Consiliului Științific Specializat de Susținere a Tezelor de Doctor și Doctor Habilitat în Științe Istorice de pe lângă Institutul de Istorie al AȘM (1993-2002).

Activitatea proeminentă a lui Andrei Eșanu a fost înalt apreciată de comunitatea academică, care în 1992 l-a ales membru corespondent al AȘM.

În anul 1994 este lovit de o grea boală în urma căreia a pierdut vederea. În aceste momente dramatice, alături de Domnia Sa se află prietena sa de viață Valentina, care profitând de bunele sale cunoștințe bibliografice îi vine în ajutor. Ei elaborează împreună un set impunător de lucrări, semnându-le în calitate de coautori.

O direcție importantă în istoriografia din Republica Moldova, la elaborarea căreia își aduce contribuția sa substanțială academicianul A. Eșanu, este valorificarea monumentelor culturii scrise, a moștenirii culturale a Țării Moldovei: publicarea acestor monumente, repunerea lor în circuitul actual de valori, includerea lor în tezaurul cultural și spiritual românesc. Această direcție în activitatea Domnului Academician este prezentată, în primul rând prin edițiile de cronici medievale din secolele XV-XVIII (în original în l. slavonă), înzestrate cu studii introductive, traduceri, note și comentarii, fiind vorba de o „Cronică anonimă a Țării Moldovei” din domnia lui Ștefan cel Mare și o altă „Cronică universală de la mijlocul sec. al XVI-lea”, ambele în limba slavonă, păstrate la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos (Grecia), precum și de cronicile lui Axinte Uricariul și cea a lui Ioan Canta, ambele din sec. al XVIII-lea, publicate după originalele păstrate în Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și respectiv în Biblioteca Academiei Române din București. Asemenea ediții au fost efectuate pentru prima dată în istoriografia de la Chișinău.

Importante contribuții au adus A. Eșanu și V. Eșanu și în valorificarea moștenirii politice, militare, culturale și eclesiastice a unor mari personalități ale istoriei neamului românesc, între care Bogdan al II-lea, domn al Țării Moldovei (1449-1451) și Maria-Oltea, cărora le-a fost dedicat un studiu monografic aparte: „Bogdan al II-lea și Maria Oltea – părinții lui Ștefan cel Mare” (Chișinău, 2007); importante figuri din anturajul celebrului voievod: Manoil Grecul, Vlaicul, Luca Arbore, Ignatie Iuga s. a. despre care au fost elaborate studii și monografii, între care „Vlaicul pârcălab - unchiul lui Ștefan cel Mare” (Chișinău, 2001).

Deși problemele de istorie a culturii și spiritualității românești din Epoca Medievală sunt constant în centrul atenției Dlui Academician, un șir de cercetări întreprinse la diferite etape ale investigațiilor sale științifice referitoare la istoria unor structuri administrative, militare și eclesiastice vin să întregească cunoașterea genezei și evoluției civilizației românești. În acest context vom menționa cercetările privind spațiul dintre Prut și Nistru a Țării Moldovei, cum ar fi istoria cetăților și ținuturilor Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Ciburciu, Chișinău, mănăstirile Căpriana, Condrița, Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil din Chișinău ș. a., scoțând în vileag pagini și personalități, care au lăsat urme adânci în istoria meleagului ca administratori, comandanți militari, ctitori de biserici și mănăstiri ș. a. (vezi: A. Eșanu, V. Eșanu, „Moldova medievală. Structuri executive, militare și eclesiastice”, Chișinău, 2001).

În contextul genealogiei se înscrie o realizare incontestabilă a Dlui acad. Eșanu, care a coordonat elaborarea, a efectuat redacția științifică și a scris un număr mare de studii la volumul fundamental „Dinastia Cantemireștilor. Secolele XVII-XVIII” (Chișinău, 2008), elaborat de un grup de autori din Republica Moldova și România, care întrunește studii și cercetări privind obârșia Cantemireștilor, biografii, viața și activitatea reprezentanților de vază a acestei dinastii.

În cele cca 360 publicații științifice, inclusiv peste 30 de studii monografice editate în Republica Moldova, România, Rusia și Franța, Domnia sa a abordat un larg spectru de probleme, legate de istoria culturii și civilizației românești, precum și de interacțiunea acesteia cu cea din țările Europei de Sud-Est și Est, în Epoca Medievală și Modernă: probleme de istorie și civilizație urbană, istorie și cultură eclesiastică, spiritualitate; valorificarea moștenirii politice, militare, culturale și eclesiastice a unor mari personalități ale istoriei românești, istoria culturii scrise, carte și tipar în Țările Române, probleme de istorie, politică și relații internaționale, cercetări genealogice, istoriografice etc.

În ultimii zece ani A. Eșanu a întocmit în colaborare cu V. Eșanu o serie de importante bibliografii și albume istorice tematice „Ștefan cel Mare și Sfânt. Album” (Chișinău, 2004); „Mănăstirea Căpriana. Bibliografie” (Chișinău, 2004); „Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504). Bibliografie” (Biblioteca Națională a Republicii Moldova, 2004); „Neamul Cantemireștilor. Bibliografie”. (Chișinău, 2010); „Mănăstirea Voroneț. Bibliografie” (Chișinău, 2010) ș. a.

Acad. A. Eșanu a participat cu rapoarte și comunicări la peste 120 de conferințe și alte reuniuni științifice din Republica Moldova, România, Polonia, Turcia s.a. Tematica referatelor și comunicărilor reflectă vasta sa arie de cercetări și interese științifice, căutând de fiecare dată să vină cu informații, interpretări și concluzii noi privind fenomenele, evenimentele și personalitățile istorice studiate.

Activitatea multilaterală, inclusiv cea extra-curriculară, continuă până în prezent cu aceeași intensitate ca și la intersecția anilor ̛ 80 –̛ 90 ai secolului trecut, devenind tot mai diversificată și mai consistentă. În centrul atenției sale se află permanent și pregătirea cadrelor științifice. Experiența acumulată este transmisă discipolilor în calitatea sa de conducător de teze, atât masteranzilor și doctoranzilor, cât și aspiranților la titlul de doctor habilitat. Sub conducerea Domniei sale au fost susținute 7 teze de doctor în istorie și o teză de doctor habilitat.

Distinsul academician este membru al colegiului de redacție a unui șir de reviste și ediții științifice: Revista de Istorie a Moldovei (Chișinău), Limba Română (Chișinău), Destin Românesc (Chișinău-București), Calendar Național (Biblioteca Națională a Republicii Moldova), Akademos (Chișinău), Codrul Cosminului (Suceava), Analele Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Seria Istorie (București), Magazin bibliologic. Revistă științifică și bibliopraxiologică (BNRM, Chișinău), Analecta Catolica (Chișinău) ș. a.

Pentru eforturile depuse Andrei Eșanu s-a învrednicit de cele mai înalte distincții academice și guvernamentale, acordându-i-se de două ori (1994, 2001) Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul științei; de patru ori Premiul Academiei de Științe a Moldovei (1996, 1998, 2004 și ultimul – „Savantul Anului 2010”), de două ori Premiul Academiei Române („Dimitrie Onciul”, 1998 și „Titu Maiorescu”, 2010), precum și „Premio Italia – 2011” pentru activitate cultural-științifică acordat de Ambasada Italiei la Chișinău ș.a. Este deținător al Titlului Onorific „Om Emerit” (2001), cavaler al înaltelor distincții de stat – ordinul „Gloria Muncii” (1996) și „Ordinul Republicii” (2010), precum și deținător a mai multor distincții jubiliare, diplome de recunoștință sau de merit a unor instituții publice, academice și universitare. Este Membru de Onoare al Academiei Române și a mai multor instituții de cercetare din România și Republica Moldova.

La aniversare îi urăm distinsului academician Andrei Eşanu viață lungă și sănătate, activitate rodnică pe tărâmul istoriei poporului căruia îi aparține, continuarea celor realizate cu aceeași dărnicie și deosebită capacitate de creație, de care a dat dovadă de-a lungul anilor.