Reactualizarea şi reconfirmarea valorilor naţionale au făcut agenda şedinţei Secţiei Ştiinţe Umanistice şi Arte, desfăşurată la „Orheiul Vechi”

2013-07-08
 

La 6 iulie 2013, la Complexul muzeistic „Orheiul Vechi”, s-a desfăşurat şedinţa Secţiei Ştiinţe Umanistice şi Arte a AŞM cu participarea membrilor Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. La întrunire au participat consilierul Preşedintelui Republicii Moldova, dr. Mihail Şleahtiţchi şi viceministrul Culturii, dr.hab. Gheorghe Postică.

Ideea de a convoca şedinţa Secţiei la Complexul muzeistic „Orheiul Vechi” a venit din partea academicianului-coordonator al Secţiei, dr.hab. Aurelian Dănilă, argumentul fiind că pentru Republica Moldova, situl „Orheiul Vechi” este cel mai reprezentativ, drept pentru care a fost propus să fie înaintat în lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Dosarul a fost depus în 2008, ulterior a fost retras, de atunci acesta aflându-se sub monitorizare.

Reamintim în acest context, că UNESCO şi-a propus să ia în listă o mie de monumente şi deja această listă se încheie, de aceea, potrivit experţilor, e necesar de urgentat finalizarea acestui dosar pentru a nu rămâne în afara listei. Este foarte important rolul Academiei de Ştiinţe a Moldovei să recunoască valoarea, ponderea acestui sit la nivel naţional şi internaţional şi cum poate fi soluţionată această problemă. La fel de important este şi faptul că atât comunitatea ştiinţifică, cât şi autorităţile, dar şi societatea să conştientizeze valoarea acestor monumente, unde este cea mai mare concentrare a monumentelor şi istorice, şi arheologice, şi naturale în acelaşi spaţiu. Specialiştii susţin că nu este o altă ţară din jurul nostru, care să aibă un loc pe măsura „Orheiului Vechi”. Iar faptul că oamenii de ştiinţă din domeniu, împreună cu conducerea AŞM s-au deplasat, cu ocazia acestei întruniri, la faţa locului, nu au făcut decât să reactualizeze şi să reconfirme valoarea acestor monumente, să cunoască mai îndeaproape problemele, pentru a putea participa în comun la soluţionarea lor.

Despre aceste aspecte importante, dar şi despre evoluţia cercetărilor de teren pe şantierul arheologic „Orheiul Vechi”, în corespundere cu recomandările UNESCO, a vorbit în cadrul şedinţei viceministrul Culturii, dr.hab. Gheorghe Postică. Preocupat de mai mulţi ani de această problemă, oficialul a informat asupra ansamblului de obiective istorico-culturale şi naturale ale Orheiului Vechi. Domnia Sa a exprimat convingerea că dacă se reuşeşte finalizarea dosarului „Orheiul Vechi” în timp rezonabil, astfel încât să intrăm în lista Patrimoniului Mondial, atunci s-ar deschide proiecte şi finanţări foarte mari pentru toată zona. Esenţial, în acest sens, ar fi suportul statului.

Directorul Institutului de Istorie al AŞM, dr. Gheorghe Cojocaru a prezentat câteva consideraţii pe marginea Actului din 28 iunie 1940 în lumina unor noi documente istorice. Pentru că lucrurile sunt cunoscute în ştiinţa istorică, Academia de Ştiinţe a Moldovei, în anul 2010, la iniţiativa preşedintelui AŞM, acad. Gheorghe Duca, a luat o poziţie clară bazată pe argumentul ştiinţific şi s-a expus fără echivoc în ceea ce priveşte semnificaţiile acestei date triste din istoria noastră naţională. Istoricul a menţionat că Actul din 28 iunie 1940, rămâne un act de ocupaţie, limitarea politică, teritorială a pământurilor româneşti a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, poziţia AŞM, în acest context, fiind apreciată de opinia publică de la noi şi din exteriorul Republicii Moldova.

Mai mult ca atât, este de datoria oamenilor de ştiinţă să menţină vie memoria istorică şi să vină cu noi detalii care să îmbogăţească cunoaşterea noastră despre istorie. Savantul susţine că, acum, în lumina unor date istorice noi se observă foarte clar că ziua de 28 iunie 1940, care rămâne o zi neagră în istoria noastră contemporană, are o serie de aspecte mai puţin cunoscute. În dosul tuturor falsurilor se ascundeau intenţii care au condus la dezmembrarea Basarabiei, sfâşierea şi înstrăinarea unor vechi teritorii care au pus în pericol şi evoluţia economică şi cea socială a acestui teritoriu, care din cele mai vechi timpuri a fost unul unitar.

Impresionat de prestaţia Secţiei Ştiinţe Umanistice şi Arte, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a adus mulţumiri acesteia, în persoana academicianului-coordonator, dr. hab. Aurelian Dănilă, pentru ideea inedită de a organiza această şedinţă într-un loc cu încărcătură istorică pronunţată. Domnia Sa a recunoscut că a aflat multe lucruri noi şi interesante, dar s-a convins şi de capacităţile, şi profunzimea cunoaşterii de către savanţi a acestor probleme. Preşedintele AŞM s-a arătat interesat de modul cum este întreţinut Complexul muzeistic, de către cine şi ce perspective are acesta, manifestând deschidere şi implicare în orice demers care va veni în susţinerea şi protejarea patrimoniului cultural naţional.

Mulţumind pentru ocazia de a participa la eveniment, consilierul prezidenţial, dr. Mihail Şleahtiţchi, a menţionat că a rămas la fel de impresionat de toate informaţiile, în care a încercat să pătrundă, formându-şi, totodată, o viziune de ansamblu asupra Complexului „Orheiul Vechi”. În acest context, oficialul a subliniat că urmează să se facă o cercetare minuţioasă a acestui proiect, cu investiţii pe măsură, astfel încât să putem crea o imagine frumoasă Republicii Moldova. Cu referire la subiectul al doilea, Domnia Sa a expus părerea că trebuie să interpretăm într-o altă manieră anumite secvenţe legate de anul 1940 şi noutăţile respective vor schimba chiar manualele existente de istorie. Tocmai de aceea este foarte bine să cunoaştem toate subtilităţile legate de acea tragică perioadă prin care ne-am îndepărtat de civilizaţie, de lumea de calitate şi aceste noutăţi ar putea să justifice marea probabilitate a faptului istoric, că oferă naţiunii putere spirituală pentru a-şi apăra demnitatea şi a reface destinul.

Într-o altă ordine de idei, consilierul a informat asupra deciziei Preşedintelui Nicolae Timofti de a oferi, printr-un decret prezidenţial, distincţii unor cercetători din cadrul Academiei, subliniind că instituţia academică este în vizorul Preşedintelui RM, Excelenţa Sa urmărind cu atenţie realizările, dar şi problemele acesteia.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM,
Complexul muzeistic „Orheiul Vechi”