CSSDT a aprobat candidaturile pentru decernarea Premiului Naţional

2013-07-30
 

La 29 iulie 2013 a avut loc şedinţa Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, prezidată de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca. La şedinţă au participat membrii CSŞDT, coordonatorii secţiilor de ştiinţe, şefii de direcţii ai aparatului CSŞDT al AŞM.

În cadrul şedinţei a fost audiată informaţia privind elaborarea mijloacelor noi, inofensive de protecţie a plantelor şi implementarea sistemelor de protecţie integrată a pantelor, prezentată de către dr.hab. Leonid Voloşciuc, secretar ştiinţific al Secţiei ştiinţe naturale şi exacte.

O altă chestiune de pe ordinea de zi a fost cu privire la înaintarea candidaturilor din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei la concursul pentru decernarea Premiului Naţional 2013. Prezentările candidaţilor, a colectivului de autori au fost făcute de către coordonatorii secţiilor de ştiinţe.

Astfel, pentru decernarea Premiului Naţional 2013, au fost propuse şi aprobate următoarele candidaturi:
- membrii colectivului de autori - acad. Ion Toderaş. dr., prof. Andrei Munteanu, dr.hab., prof. Tudor Cozari, dr.hab., prof. Marin Usatâi. Dr. Gheorghe Prini – pentru lucrarea „Lumea animală a Moldovei”, care include patru volume: vol.I. Nevertebrate; vol.II. Peşti. Amfibieni. Reptile; vol.III. Păsări; IV. Mamifere. Lucrările au un rol important în natură şi în viaţa omului şi contribuie la menţinerea echilibrului ecologic în ecosisteme acvatice şi terestre;
- dr.hab. Maria Goncearuc, Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al AŞM – a descoperit şi a studiat pentru prima dată la Salvia sclarea a unui nou tip de androsterilitate – pistilloidia;
- dr.hab. Fliur Macaev, Institutl de Chimie al AŞM – pentru sinteza şi studiul compuşilor organici heterociclici noi, în baza materiei prime petrochimice şi naturale regenerabile, prognozării computerizate a bioactivităţii, precum şi a gradului de corelare dintre prognoza şi efectivul fiziologic al substanţelor de studiu pentru utilizarea lor în medicină şi agricultură;
- dr.hab., prof. Iurie Rogojin, Institutul de Matematică Informatică al AŞM – pentru studierea modelelor de calcul inspirate din biologia moleculară, precum şi posibilitatea de implementare a acestor modele în structuri biologice reale;
- acad. Gheorghe Mustea – pentru activitatea sa culturală şi artistică, desfăşurată pe parcursul a 44 de ani pe un spectru profesional pluridimensional, dedicat vocaţiei de compozitor, dirijor de orchestră simfonică şi de operă, profesor universitar şi interpret la instrumente muzicale;
- acad. Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român, Chişinău – prin volumele de poezie, publicistică, eseu, studii istorice, etnologice şi traduceri, apărute la Chişinău, Iaşi, Bucureşti etc., activitatea sa literară, culturală şi de cercetare a contribuit la îmbogăţirea substanţială a culturii, artei naţionale şi a cunoaşterii în Republica Moldova pe domeniile de referinţă;
- dr. Fiodor Angheli - pentru elaborarea cărţilor didactice pentru etnicii găgăuzi de învăţare a limbii române, acţiune materializată în volumele „Ghid de conversaţie român-găgăuz”, Cursul „Învăţăm limba româna”, „Dicţionar român-gagauz”, ediţii de pionierat pentru cultura găzăuză;
- membrii colectivului de autori - acad. Ion Ababii, dr.hab., prof. Pavel Ciobanu, dr.hab., prof. Viorel Nacu, dr.hab., prof. Filip Gornea, dr.hab., prof. Boris Topor - în premieră au propus conceptul de păstrare în transplante a proteinelor morfoinductive în complex şi repopularea lor cu celule stem.

- membrii colectivului de autori – dr.hab. Victor Moraru, dr.hab. Valeriu Moşneaga, acad. Gheorghe Rusnac, dr. Valentin Ţurcan – pentru ciclul de lucrări „Migraţia: probleme şi oportunităţi”. Autorii au confirmat o dată în plus, antrenarea plenară a ştiinţei academice în soluţionarea problemelor stringente privind fenomenul migraţiei. 

Potrivit comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, concursul se va încheia pe 5 august curent. La concurs pot fi înaintaţi cetăţenii Republicii Moldova care au obţinut realizări în domeniile tehnologie, cultură, artă şi sport, dar şi cei care au avut o contribuţie considerabilă la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, impact asupra dezvoltării tehnologiilor, culturii naţionale şi mondiale. Dreptul de a înainta candidaţi pentru concurs îl au ministerele, Academia de Ştiinţe a Moldovei, universităţile, uniunile de creaţie, federaţiile de sport, precum şi laureaţi ai Premiului Naţional şi laureaţi ai Premiului de Stat.

În cadrul şedinţei a fost ales directorul general al Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT). La concurs au participat actualul director Roman Chircă, şi dr.hab. în economie Veaceslav Afanasiev, care a deţinut anterior funcţia respectivă. În urma votului membrilor CSŞDT, directorul AITT a fost ales Roman Chircă.

Membrii CSŞDT au examinat şi alte probleme curente de pe ordinea de zi ce vizează activitatea organizaţiilor de drept public din sfera ştiinţei şi inovării.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM