Personalităţi care ne onorează ţara – laureaţi ai Premiului Naţional 2013

2013-08-27
 

În ajunul Zilei Independenţei Republicii Moldova, la 26 august, la Palatul Naţional, a avut loc ceremonia de înmânare a Premiului Naţional, la care a participat conducerea ţării, miniştri, lideri ai partidelor politice, oameni de ştiinţă, personalităţi de vază ale vieţii culturale, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău.

La cea de-a treia ediţie a decernării Premiului Naţional a participat preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion Tighineanu, membri titulari ai AŞM, academicieni-coordonatori ai secţiilor de ştiinţe ale AŞM, directori de institute.

Cu ocazia Zilei Independenţei, în faţa celor prezenţi, Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a rostit un discurs, în care a menţionat că Ziua de 27 august este ziua care ne ţine împreună, indiferent unde ne găsim – pe toţi ne uneşte destinul pe care ni l-am ales în urmă cu 22 de ani. „Este doar un început, dar este unul promiţător. Vreau să vă rog pe toţi Dumneavoastră, concetăţenii mei, să credeţi în forţele proprii şi să fiţi optimişti cu privire la viitorul pe care-l avem în faţă”, a declarat Preşedintele ţării, îndemnând, de asemenea, întreaga societate civilă să adopte o poziție energică şi constructivă în acest sens. Făcând o retrospectivă a celor 22 de ani de independenţă, Şeful Statului a afirmat că este timpul să acţionăm practic şi în mod organizat, popoarele mari şi prospere şi-au început ascensiunea de la o bună organizare internă. „Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege în această ţară”, a declarat Excelenţa Sa, asigurând că va promova cu insistență acest punct de vedere, căci el este determinant pentru propăşirea noastră spirituală şi materială.

Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul Sărbătorii Naţionale, îndemnând concetăţenii să se mândrească cu ţara în care s-au născut şi să aibă încredere în ziua de mâine. „Avem nevoie de mai multă încredere şi optimism, mai multă solidaritate şi unitate. Să uităm de baricade şi să construim împreună viitorului nostru comun", a declarat preşedintele Parlamentului.

În cadrul festivităţii de premiere au fost acordate 10 premii celor mai remarcabile personalităţii din diverse domenii, cinci dintre care au fost oferite oamenilor de cultură şi artă, trei distincţii revenind performanţei în ştiinţă, un premiu pentru rezultate deosebite în tehnologie şi unul în sport.

Titularii Premiului Naţional 2013, la categoria ştiinţă au devenit:
colectivul de autori - acad. Ion Ababii, dr.hab., prof. Pavel Ciobanu, dr.hab., prof. Viorel Nacu, dr.hab., prof. Filip Gornea, dr.hab., prof. Boris Topor pentru studiul ştiinţific transplantarea de ţesuturi şi celule. În premieră au elaborat tehnici operatorii de aplicare a transplantelor tisulare morfoinductive în clinica de otorinolaringologie;
colectivul de autori - acad. Ion Toderaş. dr., prof. Andrei Munteanu, dr.hab., prof. Tudor Cozari, dr.hab., prof. Marin Usatâi. dr. Gheorghe Prini – pentru colecţia de lucrări ştiinţifice „Diversitatea, protecţia şi valorificarea lumii animale;
dr.hab. Maria Goncearuc, Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al AŞM – a descoperit şi a studiat pentru prima dată la Salvia sclarea a unui nou tip de androsterilitate – pistilloidia.

Lista laureaţilor înaintaţi de AŞM a fost completată de academicianul Gheorghe Mustea, director artistic şi dirijor al Orchestrei Simfonice a Telecompaniei Radio-Moldova – pentru activitatea sa culturală şi artistică, desfăşurată pe parcursul a 44 de ani pe un spectru profesional pluridimensional, dedicat vocaţiei de compozitor, dirijor de orchestră simfonică şi de operă, profesor universitar şi interpret la instrumente muzicale.

De celelalte şase premii s-au învrednicit: pictoriţa Eleonora Romanescu, artistul Mihail Munteanu, cineastul şi regizorul Victor Bucătaru (post-mortem), scriitorul Spiridon Vangheli, dr.hab. Nicolae Eremia, Petru Caduc, antrenorul principal al lotului naţional de box.

Premiile au fost înmânate de prim-ministrul Iurie Leancă , care i-a felicitat pe deţinătorii celor 10 premii, remarcând că ceremonia de decernare a Premiului Naţional, tocmai în ajunul Zilei Independentei Republicii Moldova, devine o tradiţie. „Sunt încântat că an de an, tot mai mulţi moldoveni pun umărul la edificarea şi promovarea ţării, iar meritele celor mai buni sunt înalt apreciate. Mă bucur că avem două doamne laureate şi ţin să încurajez instituţiile şi uniunile de creaţie care fac recomandări să recunoască meritele şi contribuţia femeilor la dezvoltarea ţării noastre”, a subliniat Iurie Leancă. Şeful Executivului a dat asigurări că Guvernul va susţine şi în viitor oamenii de creaţie, savanţii, sportivii, pedagogii, cei care fac lucruri de excepţie şi ne onorează ţara.

Amintim că premianţii au fost selectaţi de o Comisie specială prin vot secret, la 19 august 2013. Valoarea Premiului Naţional constituie 100 de mii de lei.

Ceremonia de decernare a Premiului Naţional, ediţia 2013 a fost urmată de un concert de excepţie, în cadrul căruia au evoluat mai mulţi artişti autohtoni.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM