In memoriam Igor Krupenikov – (10.04.1912 – 01.09.2013)

2013-09-03
 

Colectivul Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo” anunţă că la vârsta de 101 ani s-a stins din viaţă academicianul de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei Igor Krupenikov, doctor habilitat în geografie, profesor universitar, Om Emerit în ştiinţă şi tehnică, dublu laureat al Premiului Republicii Moldova, premiului „Dokuceaev” şi „Wiliams”, laureat al Premiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei .

Academicianul de onoare Igor Krupenikov s-a aflat la obârşia ştiinţei solului contemporane din Republica Moldova. Venind în Moldova în 1948 deja ca un savant bine format, care cunoştea solurile din Rusia Centrală, Kazahstan, raioanele montane şi submontane din Asia Mijlocie, Crimeea, el a devenit de fapt mâna dreapta a lui Nicolae Dimo. D-l Igor Krupenikov ţinea multe cursuri de lecţii la Facultatea de Pedologie a Universităţii de Stat din Chişinău. O parte considerabilă de pedologi şi agrochimişti, care activează ca oameni de ştiinţă sau practicieni sunt discipolii săi. Domnia Sa a pregătit şi specialişti de calificare superioară. Sub conducerea şi îndrumarea lui Igor Krupenikov au fost susţinute 40 teze de doctor şi 8 teze de doctor habilitat. Printre discipolii profesorului Igor Krupenikov se numără academicieni, membri corespondenţi, profesori, pedologi şi agrochimişti. Activitatea ştiinţifică principală a profesorului Krupenikov se referă la inventarierea şi cartografierea solului, clasificarea, bonitarea, legităţile geografice a solului, geneza solurilor, istoria pedologiei mondiale şi pedologiei Moldovei etc.

Profesorul Igor Krupenikov este autorul a peste 600 de lucrări ştiinţifice dintre care 40 monografii fundamentale. Din cele mai recente şi de valoare este „Eroziunea Solului”, menţionată cu Premiul AŞM în anul 2005, „Черноземы. Возникновение, совершенство, трагедии деградации, пути охраны и возрождения”, editată în anul 2008. Lucrarea ştiinţifică prezintă rezultatul cercetărilor aprofundate a cernoziomului desfăşurate de către autor într-o perioada de peste 75 de ani. Ea este predestinată oamenilor de ştiinţă, specialiştilor din domeniul agriculturii şi silviculturii, pedologilor, agrochimiştilor, ecologilor, fermierilor, studenţilor. Anul trecut, profesorul I. Krupenikov a scris şi pregătit pentru editare monografia „Istoria Pedologiei în Moldova”, către aniversarea sa remarcabilă – 100 de ani de la naştere.

Profesorul Igor Krupenikov a fost un savant pedolog de vază şi popularizator înnăscut al ştiinţei solului. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice obţinute de către profesorul Igor Krupenikov în afară de semnificaţie teoretică face faţa practicii agricole, protecţiei mediului şi remedierii stării ecologice a landşaftului.

În aceste clipe cernite suntem alături de rudele, prietenii şi colegii, celui care a fost academician de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei Igor Krupenikov, exprimându-le sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune în legătură cu trecerea în lumea celor drepţi a dumnealui.

Fie-i ţărna uşoară şi Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Colectivul Institutului de Pedologie, Agrochimie şi
Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”