„Când ne vom regăsi în marea Uniune Europeană să fim pregătiți pentru o colaborare rodnică și benefică atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România”

2013-10-13
 

La 10 octombrie 2013, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a avut o întrevedere cu acad. Păun Ion Otiman, Secretarul General al Academiei Române.

În cadrul întrevederii, părţile au discutat mai multe probleme ce vizează relaţiile dintre Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Prima problemă pusă în discuţie se referă la relaţiile secţiilor de ştiinţele istorice ale celor două Academii. În cadrul dialogului, părţile au ajuns la ideea comună că în domeniul istoriei încă nu s-a parcurs şi nu s-au epuizat toate posibilităţile de colaborare pentru a elabora o istorie aşa cum a fost ea adevărată, autentică, chiar dacă nu a fost favorabilă nici României, nici Moldovei, important fiind în acest sens, ca generaţiile actuale şi viitoare să cunoască adevărata istorie, pe care au parcurs-o cele două ţări.

De asemenea, s-a discutat despre apariţia volumului cercetărilor de istorie referitoare la anul 1812, Academia Română angajându-se de a realiza la editura proprie acest volum din punct de vedere editorialistic şi tipografic, astfel încât acesta să fie la îndemâna cercetătorilor în istorie, profesorilor care predau istoria, tuturor bibliotecilor.

În cadrul discuţiilor, a fost abordată şi problema unei mai strânse colaborări între cele două reviste academice - „Academica” de la Academia Română şi, respectiv, „Akademos” de la Academia de Ştiinţe a Moldovei. S-a accentuat necesitatea schimbului de reviste, astfel încât atât academicienii şi cercetătorii din România, cât şi cei din Republica Moldova să poată să citească şi nu doar să citească, ci să vină şi cu contribuţii reciproce în cele două reviste.

Totodată, părţile au discutat despre următoarea vizită, pe care o va întreprinde preşedintele AŞM la Bucureşti, în perioada 6-7 noiembrie, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, când vor fi identificate şi alte soluţii de cooperare în beneficiul ştiinţific al ambelor Academii.

Şi pentru că este un obicei românesc vechi, ca atunci când mergi în vizite să nu vii cu mâna goală, academicianul Otiman a adus două cărţi, pe care le-a scris şi coordonat. Prima carte are titlul „Marea Dramă a Academiei Române”, unde este invocat anul 1948, când Academia Română, aşa cum a fost ea creată de predecesori, cum a fost gândită în 1866, anul înfiinţării, a suferit o dramă cumplită, în sensul că 113 membri ai Academiei Române au fost daţi afară din Academie, asta însemnând mai mult de 2/3. De asemenea, 33 de membri ai Academiei Române au fost trimişi în închisorile comuniste, în mare parte dintre ei patrioţi, cei care au contribuit la realizarea României Mari, miniştri, înalţi demnitari, ambasadori. În calitate de Secretar General al Academiei Române, a ţinut să aducă câteva exemplare şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei, pentru că o parte din cei care au fost daţi afară din Academia Română au fost membri ai Academiei Române fie din Basarabia, fie din Bucovina - Pantelimon Halippa, Ion Nistor, marele istoric ş.a.

A doua carte se intitulează „Academia Română şi Casa Regală a României - două destine paralele”, pentru că atât Academia Română cât şi Casa Regală a României şi-au început activitatea în acelaşi an 1866. Domnia Sa a ţinut să ofere şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei această carte, mai cu seamă pentru faptul că zilele trecute Academia de Ştiinţe a Moldovei i-a primit cu onoare pe reprezentanţii Casei Regale, pe Principesa Margareta şi pe Principele Radu.

Preşedinte AŞM a apreciat în mod deosebit colaborarea între cele două instituţii academice în plan ştiinţific, precizând că un număr important de proiecte, aproape 60 la sută din proiectele internaţionale ale AŞM, sunt realizate împreună cu colegii de la Academia Română. Domnia Sa a exprimat certitudinea că relaţiile dintre cele două Academii vor cunoaşte o dezvoltare şi mai vizibilă şi colaborarea va fi şi mai strânsă în perspectiva anilor ce urmează.

La rândul său, Secretarul General al Academiei Române a reiterat că aceasta este o contribuţie foarte importantă în acest sens, precizând că este nevoie să fie deschise tot mai multe proiecte, acestea fiind, în primul rând, în beneficiul Moldovei, având în vedere şi intenţia de integrare în Uniunea Europeană. Or, România parcurgând acest traseu, această foaie de parcurs, cum se numeşte ea, are o anumită experienţă, specificând că experienţa românească poate fi utilizată de către Republica Moldova în parcurgerea mai rapidă a acestor paşi care nu sunt foarte simpli, mai cu seamă atunci când este vorba de încheierea capitolelor de aderare. „Cred că discuţiile avute împreună cu domnul preşedinte Gheorghe Duca, probabil că şi dânsul va aprecia în acelaşi sens, au fost deosebite şi sperăm ca şi în anii următori, până când ne vom regăsi în marea Uniune Europeană, să nu mai avem nevoie de paşaport când intrăm şi când ieşim din cele două ţări, să ne găsească pregătiţi pentru ceea ce înseamnă o colaborare rodnică, eficace şi, totodată, benefică atât pentru Moldova, cât şi pentru România”, a conchis oaspetele român.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM