Scriitorul copilului universal, Spiridon Vangheli, a fost distins cu Medalia „Dimitrie Cantemir” a AŞM

2013-10-25
 

La Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut loc a VII-a ediţie a Colocviului Filologia Modernă. Realizări şi perspective în context european, cu genericul „Spiridon Vangheli: scriitorul copilului universal”, organizat de Institutul e Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Evenimentul a fost deschis şi moderat de dr.hab., Vasile Bahnaru. În luarea sa de cuvânt, directorul a subliniat rolul operei scriitorului Spiridon Vangheli, Laureat al Premiului Naţional 2013, care a contribuit şi contribuie neobosit la promovarea culturii naţionale, inclusiv peste hotarele ţării.

La manifestare a participat prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion Tighineanu, care a exprimat deosebita plăcere de a fi într-o dimineaţă frumoasă de toamnă împreună cu maestrul Spiridon Vangheli. În numele AŞM, a preşedintelui AŞM, acad. Gheorghe Duca, CSŞDT, academicianul a adresat felicitări cu ocazia deschiderii lucrărilor Colocviumului cu un generic atât de inspirat, exprimând certitudinea că acest „copilul universal” nu este altcineva decât însuşi Guguţă. Prim-vicepreşedintele AŞM a adus mulţumiri scriitorului Spiridon Vangheli pentru acea mare contribuţie, pentru acea operă, pe care Domnia Sa a creat-o pentru toţi, pentru că şi „noi am fost copii şi noi la rândul nostru avem copii, nepoţi şi, desigur, ceea ce a scris şi scrie scriitorul Vangheli este un adevărat tezaur”. În semn de înaltă preţuire pentru completarea fondului de aur al literaturii române cu opere originale şi de mare valoare, promovarea culturii naţionale peste hotarele ţării, scriitorul Spiridon Vangheli a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a AŞM, Medalia „Dimitrie Cantemir”.

În cadrul sesiunii de comunicări în plen, acad. Mihai Cimpoi a vorbit despre copil în calitate de creator de valori. Pornind intervenţia sa de la o parabolă, criticul literar a remarcat din genericul „Spiridon Vangheli: scriitorul copilului universal”, însuşi faptul că păstrează copilăria, că reprezintă copilăria este un creator de valori.

Membrul corespondent Nicolae Dabija, redactor şef al săptămânalului de cultura „Literatura şi Arta” a vorbit în comunicarea sa despre Spiridon Vangheli – scriitorul universal, iar dr. hab. Vasile Bahnaru s-a referit la limba prozei lui Spiridon Vangheli şi caracteristicile funcţional-stilistice. Doctorul în filologie Inga Druţă şi-a intitulat prezentarea „Termenul şi limbajele specializate: diverse abordări”, dr. Nina Corcinschi continuând sesiunea de comunicări cu „Romanul basarabean: un „spectacol” al candorilor copilăreşti”.

În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul dr. Iulia Mărgărit de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti, care a vorbit despre unele particularităţile ale limbajului în opera lui Spridon Vangehli, dr. Theodor Codreanu, critic şi istoric literar, prozator şi scriitor român etc.

La rândul său, scriitorul Spiridon Vangheli a adus mulţumiri pentru onoarea de a fi protagonistul unui atare eveniment şi pentru gestul frumos, venit din partea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, de a i se oferi o distincţie academică atât de prestigioasă care, de asemenea, l-a onorat. Scriitorul a ţinut să accentueze, în discursul său de final, de ce a rămas un scriitor al copilului. Explicaţia a fost una simplă, aşa cum îi e şi firea: doarece copilul umanizează elementele lumii, personifică intens, dezvăluie lumea în culori proaspete, pitoreşti.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM