Academia de Ştiinţe a Moldovei a comemorat 80 de ani de la naşterea acad. Andrei Andrieş

2013-10-25
 

La 24 octombrie 2013, a avut loc Simpozionul naţional, organizat cu prilejul comemorării a 80 de ani de la naşterea academicianului Andrei ANDRIEŞ, cel de-al treilea preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În dimineaţa zilei, la mormântul academicianului Andrei Andrieş a avut loc inaugurarea monumentului regretatului savant şi manager al ştiinţei. La eveniment a participat conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, conducerea şi colaboratorii Institutului de Fizică Aplicată al AŞM, coordonatorii Secţiilor de Ştiinţe ale AŞM, directorul RENAM, soţia şi feciorul, rude, prieteni.

În deschiderea Simpozionului, consacrat regretatului academician, prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Ion Tighineanu, a trecut în revistă principalele momente ale carierei ştiinţifice, manageriale şi personalităţii acad. Andrei Andrieş, fondator al şcolii ştiinţifice în domeniul fizicii semiconductorilor necristalini, preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în perioada 1989-2004.

Preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a evocat activitatea personalităţii marcante a acad. Andrei Andrieş, în ipostazele de cercetător, profesor, om de o cultură vastă, dar şi în calitate de organizator şi administrator al ştiinţei la timona Academiei, pe parcursul a circa 20 de ani. Preşedintele AŞM a subliniat impunătoarele şi vastele realizări obţinute de regretatul academician pe parcursul carierei sale ştiinţifice, specificând că ştiinţa din Republica Moldova şi de peste hotare l-a cunoscut drept un savant de valoare, un om de omenie şi un cetăţean cu mare dragoste faţă de această ţară, pentru care a muncit, a creat şi s-a sacrificat până la ultima suflare. I-a admirat curajul civic, verticalitatea intelectuală şi perseverenţa, ce a demonstrat-o în pofida conjuncturii politice nefavorabile, la începutul anilor 90, când acad. Andrei Andrieş, împreună cu membrii Prezidiului şi mai mulţi membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au asumat responsabilitatea de a recunoaşte, că limba literară vorbită în Republica Moldova este limba română.

Preşedintele AŞM a remarcat eforturile depuse în perioada 1992-2004 pentru a păstra potenţialul intelectual şi baza de cercetare a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, de bun augur fiind şi fondarea la iniţiativa Domniei Sale a reţelei informaţionale RENAM – prima fereastră deschisă spre Europa pentru cercetători, cadre didactice, profesori universitari.

Astăzi, de la distanţa celor 80 de ani din ziua naşterii regretatului savant, personalitate marcantă în managementul ştiinţei, cercetărilor în domeniul optoelectronicii şi vieţii publice, pentru realizări demne de toată lauda, numele academicianului Andrei Andrieş, preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei mai bine de 15 ani, şi-a găsit locul de cinste în panteonul culturii şi ştiinţei naţionale.

Ca un omagiu binemeritat, în cadrul Simpozionului a fost lansată lucrarea monografică „Academician Andtrei Andrieş. Biobibliografie”, în care cercetătorii, oamenii de cultură şi artă, studenţii, masteranzii, doctoranzii, dar şi cititorii de rând vor găsi între copertele acestei lucrări monografice şi despre alte preocupări ale academicianului Andrei Andrieş, evocate de către colegi, subalterni, dar şi de discipolii şcolii academice din Republica Moldova în domeniul optoelectronicii. De menţionat că aceasta este a patra apariţie din colecţia de carte „Biobibliografii”.

Preşedintele AŞM a ţinut să aducă mulţumiri tuturor celor care au susţinut şi au contribuit la realizarea monumentului acad. Andrei Andrieş, care a fost şi va rămâne o mare personalitate pentru ştiinţa naţională. În acelaşi context, Domnia Sa a anunţat că Academia de Ştiinţe a Moldovei a depus un demers la Primăria Chişinău, solicitând ca una din străzile importante ale oraşului să poarte numele academicianului Andrei Andrieş.

Cu amintiri despre faptele frumoase şi nobile, despre colaborarea ştiinţifică cu regretatul savant au venit academicienii: Mircea Bologa, Alexei Simaşchevici, Valeriu Canţer, Ion Dediu, Mitrofan Ciobanu, iar acad. Leonid Culiuc, directorul Institutului de Fizică Aplicată al AŞM a prezentat un raport ştiinţific, în care a reliefat importanţa rezultatelor ştiinţifice obţinute de acad. Andrei Andrieş pe parcursul vieţii.

Galerie foto

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM